În mod sigur, filmul nu va rămâne nemuritor, pentru că este dintre cele mai violente şi mai banale cu putinţă, variantă şi mai nereuşită a „Înfruntării titanilor”. Cine speră să afle câte ceva despre Legendele Olimpului e preferabil să citească volumele cu acelaşi titlu, pentru că aici confuziile sunt totale. Pe scurt, Tezeu, bastardul, e ales de Zeus să lupte contra lui Hyperion, care vrea să distrugă poporul elen (cu multe secole înainte de criza euro), ajutat de o armă misterioasă şi atotputernică, un arc cu săgeţi magice.
În sfârşit un film european spaniol la care nu o să vă plictisiţi nicio clipă şi în care o să descoperiţi o întreagă garnitură de actori, unul mai izbutit decât celălalt, chiar dacă nu foarte cunoscuţi în România. Sigur că se vorbeşte mult, dar o să vă distraţi şi înduioşaţi în egală măsură, până când o să constataţi că un bărbat este lăsat baltă la altar de o iubită care se răzgândeşte în ultimul moment, dar nu în timp util, încât să fie anulată nunta. Bietului părăsit îi vor sta alături cei doi veri cu care a copilărit şi cu care va încerca să îşi dreagă existenţa, întorcându-se la prima iubire, o fată splendidă, care între timp are şi un băieţel de vreo 10 ani, căruia îi lipseşte tăticul şi se trezeşte deodată cu vreo trei, dintre care cel mai neajutorat îi cade relativ şi victimă. Scenariul e construit ca o vacanţă pentru personaje şi spectatori, într-un decor natural de vis, cu bărbaţi bine şi femei frumoase, cu ieşiri nervoase, dar şi duioase şi cu un bâlci care se dovedeşte a fi extrem de important şi aproape la fel de eficient ca o psihanaliză - în caz că vreţi să scăpaţi de te miri ce angoase, trecerile de la o stare la alta fiind atât de bruşte, încât nu puteţi să nu vă puneţi întrebări despre starea sănătăţii verilor, şi nu numai.
Un nou film românesc sumbru, dar remarcabil de bine jucat de Bogdan Dumitrache (fiul) şi Nataşa Raab (mama), ne face martorii neliniştii unui fecior exasperat de câte sfaturi primeşte şi speriat să nu-şi piardă cumva mama, victima unui accident vascular cerebral. Cu siguranţă că spectatorii se vor recunoaşte în clipele petrecute în spital, unde sfânta pilă funcţionează, dar se şi sporovăieşte mai mult decât este cazul.
Tintin a ajuns pe ecranele româneşti o dată cu restul lumii şi ne poartă, cu ajutorul neîntrecutului Steven Spielberg, într-o călătorie pe mări şi ţări în căutarea, fireşte, a unei comori. Corăbiile în miniatură sau mai mari, în stilul unei animaţii foarte moderne, sunt splendide, avioanele de invidiat, dar nici motocicleta cu ataş nu este de lepădat. La baza scenariului au stat trei albume de benzi desenate cu roşcovanul ziarist belgian şi căţelul său curajos, care pleacă în căutarea navei Licorn. Read more: La taifas cu Tintin Considerat de autoarea, regizoarea şi scenarista Anca Damian o creaţie artistică, devine greu de definit dacă e vorba despre un documentar, despre o animaţie sau despre un lungmetraj de ficţiune. „Crulic - Drumul spre dincolo” (ambiguu între Lumea de Apoi şi Emigrare) este, înainte de toate, un film precum numele casei de producţie: ApArte. Cu toţii am auzit la ştiri despre drama cetăţeanului român uitat prin închisorile poloneze, un tânăr neliniştit căruia i se spunea Bobi, după numele personajului principal din indianul „O floare şi doi grădinari”. Acuzat de furt, deşi nici măcar nu se afla la Cracovia, Claudiu Crulic face greva foamei în semn de protest, este ignorat şi ajunge să se întoarcă acasă, în România, între patru scânduri (confort 3, cum spune cu amar şi umor negru povestitorul neîntrecut şi coautor, pentru a da mai multă culoare şi naturaleţe replicilor: Vlad Ivanov. Pornind de la câteva fotografii şi acte, se reuşeşte retrasarea unui destin tragic şi mult prea scurt. Read more: La taifas cu Crulic „Cei trei muschetari” ai lui Dumas revin pe ecrane, spre bucuria copiilor şi adulţilor care vor să-i vadă pe Athos, Porthos şi Aramis în 3D, cu săbiile măiestrit mânuite, dar şi cu invenţiile noilor maşinării de luptă: nişte dirijabile de invidiat, suficient de încăpătoare şi frumos zburătoare, care ar putea oricând fi transformate în vehicule de transportat turiştii. Asta în cazul în care nu e totul doar o trişerie cu ajutorul îndrăgitului nostru calculator…
Nici că se putea mai nimerită, chiar dacă, probabil, întâmplătoare, lansarea pe piaţă a „Melancholiei” lui Lars von Trier, când la ştiri se vorbeşte numai despre o planetă în plus ce se va alinia fatal pentru Pământul nostru! Ficţiunea se apropie puţin de realitate, chiar dacă nu e la fel de sumbră această întâlnire în viaţa de dincolo de ecran.