Avanpremiera a avut-o la Cannes, la secţiunea „Un certain regard”, unde două proiecţii aveau să se ţină în Salla Debussy, cu vreo mie de spectatori, de fiecare dată. Povestea este a unui loverboy (George Piştereanu) cu care e mai bine să nu stai la taifas, pentru că, sub aspectul băiatului care place fetelor, se ascunde un tip pervers şi calculat, ba chiar violent, căruia într-o bună zi îi cade pradă o fată (senzuala şi graţioasa Ada Condeescu) de care se îndrăgosteşte. Altfel, modelul era exact invers, ele se îndrăgosteau şi erau mai uşor de agăţat şi de trimis „la produs” serios în Spania sau în Italia. Cum copila mai e şi minoră şi are un tată abuziv, ceva de speriat, soarta îi va fi pecetluită.
Festivalul Filmului European a ajuns la a 15-a ediţie. El a avut o a doua seară de gală, după cea cu „Duelul” (irlandez) şi „Essential Killing” (Polonia, Norvegia, Irlanda, Ungaria), care s-a ţinut la Cinema Studio şi unde, într-o sală arhiplină (s-a stat şi pe jos), a fost prezentat un documentar despre mărcile care contau pe vremea comuniştilor, chiar dacă erau departe de a fi unele de top. Ingeniozitatea celor doi tineri autori, Ana Vlad şi Adi Voicu, constă în faptul că nu numai că au enumerat aceste obiecte care trezesc inexplicabile nostalgii, ci şi oamenii care le produceau în oraşe mici, care acum par pustiite.
Read more: La taifas cu Metrobranding
Filmul atipic prezentat la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului European este, de fapt, o operă-jazz filmată, care îţi dă impresia că te afli chiar la Praga, într-una dintre cele mai frumoase săli de spectacol. Aici descoperi cam ce a decis să prezinte, după o lungă carieră dincolo de Ocean, regizorul Milos Forman, cel care ne-a dăruit cândva „Dragostele unei blonde”, „Balul pompierilor”, dar şi „Desprinderea” ori ultracunoscutul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre muzică, o dată cu ecranizarea biografiei lui Mozart, în „Amadeus” sau lumea hippy în „Hair” ori cea porno cu „Larry Flynt”.
Echipa de la „Epoca de gheaţă” s-a mutat mai spre zilele noastre şi a făcut o poveste exclusiv cu păsări. Să nu credeţi că ar fi cumva găini sau raţe, ci din cele de companie, mai stilate, pe primul loc aflându-se papagalii... şi încă unul, pe cale de dispariţie, albastru.
Termenul din titlul englezesc, „Source code” este unul de calculatoare şi presupune facilitatea de a lucra într-un anumit program. Sigur că varianta românească este mai misterioasă. De departe cel mai reuşit lucru este însă afişul, cu un puzzle de imagini, din care e formată o secvenţă de viaţă, pe care, la rândul nostru, ne-am putea-o compune cu puţină imaginaţie. Jake Gyllenhal este un pilot de elicopter, unul de elită, care are ca misiune să detecteze un atac terorist, retrăindu-l şi ducând cât mai multe date spre a identifica atacatorul şi a da de urma unei reţele. Ingeniozitatea constă în faptul că istoria se repetă ca la o şedinţă de regresie în timp, în care mereu pare acelaşi lucru, mai cumplit ca în „Ziua Cârtiţei”, şi totuşi ceva te intrigă şi mori de curiozitate să vezi până unde se va merge. Parteneră sentimentală de moment este Michelle Monaghan, iar privilegiata amantă a lui George Clooney din „Sus în aer”, Vera Farmiga, devine acum o nesuferită chinuitoare pentru bietul protagonist.
Filmul care a tulburat Cannesul şi despre care s-a vorbit, poate, cel mai mult anul trecut în mai, pe Coasta de Azur, este „Oameni şi zei”. O peliculă tulburătoare despre nişte călugări trapişti care ajung în Algeria, o ţară predominant musulmană. Viaţa lor acolo este una, fireşte, patriarhală, dar şi cu totul altfel decât ne-am putea vreodată imagina. Timpul pare că stă pe loc, rugăciunile către Dumnezeu sunt făcute cu atâta credinţă, încât ai impresia că te implică direct şi pe tine, spectatorul. Relaţia dintre francezi şi majoritatea algerienilor din zonă este una plină de căldură, numai că există şi mişcări extremiste, care încearcă să profite, mai cu seamă de unul dintre monahi, care este şi doctor. Interpretul este actorul Michael Lonsdale, care împlineşte 80 de ani la 24 mai şi a jucat deja în peste 180 de filme şi seriale. Pentru acest personaj, pe care, cu siguranţă, istoria filmului nu-l va uita, Fratele Luc, a primit un deosebit de meritat Premiu César, producţia în sine fiind considerată cea mai bună a anului trecut pentru votanţii de specialitate din Hexagon. Alături de el, Lambert Wilson a trecut de la „Matrix” la o fiinţă plină de sensibilitate, dar şi de dârzenie, conturând un foarte credibil Frate Christian.
Aparent, este un film despre droguri. Şi încă unele extrem de eficiente, care-ţi dau nu numai energie, ci şi inspiraţie dacă eşti scriitor în pană de imaginaţie. Invenţia netestată costă 800 de dolari doza. Personajul principal devine dintr-un fel de boschetar un geniu al afacerilor, fireşte îmbrăcat la patru ace şi de o eficienţă maximă. Bradley Cooper nu e doar protagonistul, ci şi unul dintre coproducători. El a reuşit să-l atragă până şi pe Robert De Niro, care, ce-i drept, joacă un pic cam plictisit, deşi nu pare să-l deranjeze că este un fel de eminenţă cenuşie malefică.