O comedie binevenită printre o grămadă de filme de groază, de-ai zice că se apropie Halloweenul. Totul se petrece într-o televiziune mică, unde o fată, încă destul de tânără, dar cu ceva experienţă, Rachel McAdams, încearcă să revigoreze o emisiune de dimineaţă, care are o audienţă aproape de zero. E drept că vorbeşte cam mult, ceea ce este obositor, dar reuşeşte să cucerească până la urmă. Soluţia ei este să readucă pe micul ecran o vedetă incontestabilă, dar pe care lumea o asocia ştirilor serioase. Actorul ales pentru asta este Harrison Ford, cuceritor la orice vârstă, chiar şi când e deosebit de antipatic şi de fiţos. Parteneră de ecran este Diane Keaton, care nici ea nu e cu nimic mai uşor de suportat.
Read more: La taifas cu „Matinal cu scandal“