Main menu

header

La taifas cu... Mary Poppins

Mary Poppins revine. Eu i-aș fi spus: se întoarce. Parcă e mai retro așa. Oricum, a fost filmul de Crăciun cel mai așteptat, deși înconjurat de o grămadă de animație. Studiourile Disney au avut grijă să combine și de astă dată muzica, desenul și coregrafia, plus o poveste foarte sentimentală, care face bine de Sărbători și nu numai. Copiii Jane și Michael au crescut și sunt interpretați acum de Emily Mortimer și Ben Whishaw, au ajuns la ananghie, financiar vorbind, prin urmare din Ceruri coboară iar cu umbrela fermecată, cu cap de papagal vorbitor, dădaca salvatoare interpretată de Emily Blunt. Banca e pe cale să-i lase pe drumuri pe copiii Banks și urmașii lor în caz că nu sunt găsite niște acțiuni, cu care ar fi putut s-o scoată la capăt cu datoriile. Acum sunt trei copii în casă: doi băieți și o fată, și o foarte credincioasă menajeră, jucată de minunata Julie Walters.

Read more: La taifas cu... Mary Poppins

La taifas cu... Aquaman

Anul trecut, în care mai toată lumea a profitat să refilmeze povești deja cunoscute, firește că nu putea să lipsească „Omul din Atlantis” (corect ar fi fost Atlantida!), care a avut premiera în America, la tv, exact în ziua cumplitului nostru cutremur de pe 4 martie 1977, și în care Patrick Duffy, viitorul Bobby Ewing, interpretează rolul omului amfibie, care venind din Atlantida are branhii și rezistă sub apă 12 ore. A mai fost și o variantă sovietică, după un roman celebru, la ei, ecranizat în 1961. Așa că lui James Wan nu i-a rămas decât să aducă la zi povestea cu efecte speciale halucinante. În rolul principal o vedetă din „Urzeala Tronurilor”: Jason Momoa (care seamănă mai degrabă cu Sandokan Tigrul Malaiezian), mama lui din scenariu este Nicole Kidman, care demonstrează că în viața din apele Oceanului, nu îmbătrânești, ci doar albești. Iar iubita e fosta recentă nevastă a lui Johnny Depp, Amber Heard.

Read more: La taifas cu... Aquaman

La taifas cu... Moromete

De fapt mai bine zis la taifas cu Moromete și cu fiul său (Horațiu Mălăele și Iosif Paștina), în care reușesc să fie extrem de credibili și parcă ne invită la ei în casă, să le urmărim conflictele, dar și unicul moment de tandrețe, pe prispă, la o țigară. Ideea lui Stere Gulea de a începe cu un citat din „Viața ca o pradă” de același Marin Preda, citit de Andrei Pleșu, este un îndemn la lectură, care de altfel se regăsește și în faptul că Niculae e tot timpul cu cartea în mână (pentru că încă nu se inventase tableta!). Discuțiile aprinse de la cârciumă, despre politica din anii de cooperativizare forțată, sunt nu numai foarte curajoase, dar și recreează o atmosferă foarte verosimilă și tare înfricoșătoare, totodată. Andi Vasluianu e aproape de nerecunoscut în rolul tovarășului de la partid, de la raion, care în 1945 tăia și spânzura, fiind de fapt chintesența activistului care-și impune voința cu orice preț. Vlad Logigan are o discuție „principială” cu Iosif și, din priviri, ai impresia că ești martorul unui meci de tenis, cu un schimb de replici în loc de mingi. După cum bine scrie și în generic: cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru, care e directorul școlii, singurul intelectual din tot scenariul. Directorul de Imagine Vivi Drăgan Vasile s-a întrecut pe sine în cadrele ingenioase și atât de speciale, într-un alb-negru, care este mai degrabă un sepia. În seara premierei de la Sala Palatului, arhiplină, s-au împărțit ziare „Dreptatea” cu detalii despre peliculă și actori, dar și cu un arbore genealogic, în portrete, desenate de Andrei Măceșanu, ca să nu ne încurcăm în gradele de rudenie.

Read more: La taifas cu... Moromete

La taifas cu... Spărgătorul de nuci

Povestea de Crăciun care este, de fapt, un balet pe muzică de Ceaikovski e prezentată acum într-o variantă, teoretic, îmbunătățită, dar parcă tot Valsul Florilor, din animația lui Disney, arată mai bine. Palatul, în mod bizar, e imaginat aseme­nea bisericilor rusești, culorile sunt mult prea tari și uneori de-a dreptul țipătoare, de un gust îndoielnic, și în plus sunt cam mulți șobolănei. Micuța Clara caută o cheie magică, ținându-se după un fir au­riu, care seamănă cu reclama de la Orange. Lumea paralelă în care va descinde e una cam stranie, iar Keira Knightley, en­glezoaica, pare a fi acolo ca s-o detro­neze pe americanca Mackenzie Foy, care deja a apărut în mult prea mediatizatul „Saga Amurg”, dar și în minunatul „Inter­stellar”, al lui Christopher Nolan, un SF cu adevărat fără cusur. După vocea pe care și-a împrumutat-o în „Micul Prinț”, Lasse Hallström i-a încredințat un rol de mare întindere. Misty Coppeland, balerina, e cea care fascinează cel mai tare, dansând după coregrafia străveche a lui Petipa.

Read more: La taifas cu... Spărgătorul de nuci

La taifas cu... Grinch

Spre deosebire de varianta cu Jim Carrey, animația de acum e mult mai reușită, bazându-se tot pe cartea apărută în 1957, a Doctorului Seuss: „Cum a furat Grinch Crăciunul”. Adorabil e și cel scurt care îl precede și unde vedete sunt minionii cei buclucași. De mirare este că un actor de talia lui Cumberbatch care a jucat pe scenele din Londra Shakespeare, ba chiar Hamlet, a acceptat să-și împrumute timbrul unui omuleț imposibil, care e atât de singur încât nu vrea să știe pe nimeni fericit de Sărbători. El are și un ajutor de nădejde, pe cățelul Max, și la un moment dat găsește și un ren, cam supraponderal și lipicios, dar plin de voință și care se dovedește că are și familie. Nonagenara Angela Lansbury (a cărei voce m-a amuzat s-o dublez, fiind o mare fană a ei) este Primărița, care ține neapărat să fie un Crăciun de trei ori mai grozav. Cindy Lou este o fetiță care-i scrie Moșului cerându-i un dar atipic și se trezește cu Grinch în casă, gata să ambaleze bradul și să fure toate cadourile. Salvarea sunt colindele! Un umor nebun are o căpriță, care e contrapunctul întregului scenariu, în rest, extrem de înduio- șător.

Read more: La taifas cu... Grinch

La taifas cu... Creed

În așteptarea lui „Top Gun”, o continuare după decenii întregi, s-au gândit producătorii să ne întoarcă în timp și să ne demonstreze că pentru unii protagoniști, nici nu se simte că am trecut dintr-un mileniu în altul. Prin urmare, Sylvester Stallone (72 de ani) hiperoperat pare cam straniu și cu toată pălăriuța sa devenită deja accesoriu distinctiv. Au grijă însă să ne arate și câteva imagini din tinerețea sa. Daneza Brigitte Nielsen (55 de ani, și a fost deja măritată de cinci ori) e neschimbată, aproape că arată mai bine, iar Dolph Lundgren (61 de ani) și-a schimbat stilul și aflăm, cu oarecare uimire, că a studiat ingineria. Cuplul Michael B. Jordan și Tessa Thompson aduce pe lume un copilaș despre care inițial nu știm dacă va fi sau nu hipoacuzic, precum mămica sa, care, apropo, e cerută în căsătorie în stil retro, adică îngenunchind, inel cu diamant, tot tacâmul. Un nou meci trebuie să aibă loc pentru ca să-și ia revanșa ucraineanul cu care va fi greu să nu ținem, după ce vom citi genericul, pentru că îl cheamă Florian Munteanu. Boxer și model în fitness, are 28 de ani și 1,93 m.

Read more: La taifas cu... Creed

La taifas cu... Animalele fantastice

Ajunși la partea a doua și asigurați că va exista și o a treia, în 2020, cu un duel epic între Vrăjitorul Grindelwald și Profesorul Dumbledore, povestea e cam încurcată și relativ ilogică. Dumbledore a întinerit, firește fiind un prequel, și de la Richard Harris și Michael Gambon am ajuns la fermecătorul Jude Law, în jurul căruia se învârtește totul. La personaje negative îl avem pe Johnny Depp adesea de nerecunoscut și ținut relativ secret, până în ultimul moment, având în vedere că a fost și el acuzat de violență conjugală, prin urmare curentul #METOO era să-l piardă definitiv. E complicat pentru J.K. Rowling să se autodepășească după ce a creat fantasticul „Harry Potter” datorită (sau din cauza) căruia toți copiii vor să se facă magicieni. Vedeta principală este Eddie Redmayne, care, cu o baghetă fermecată, speră să iasă din orice încurcătură. Istoria e una ce pare fără de sfârșit.

Read more: La taifas cu... Animalele fantastice

La taifas cu... Freddie Mercury

Reclamele despre filmul anului pot adesea să fie înșelătoare. Una dintre marile excepții ale acestei idei a fost chiar „Bohemian Rhapsody”, care din trailer părea o banală reconstituire a vieții unei mari vedete, pe care unii au adorat-o, iar alții au ignorat-o sau și mai rău. De fapt, însă, Rami Malek reușește să-l întruchipeze strălucit pe idolul unei întregi generații, dovedind că un actor egipto-american poate trece drept un britanic născut în Tanzania. Fascinanta istorie a trupei rock Queen e tratată cu mult realism și duioșie, de un regizor care are toate șansele la Oscar alături de protagonist. Strădania de a-l face pe Freddie să renască pe ecran preț de două ore și un pic, cu tot talentul și cusururile sale, cu obrăzniciile și iubirea necondiționată pentru bărbați, femei și pisici îi aparține unui realizator foarte talentat: Bryan Singer, al cărui „Suspecți de serviciu” nu l-am putut uita.

Read more: La taifas cu... Freddie Mercury

La taifas cu... Shoplifters

Filmul care a făcut mare vâlvă anul acesta și a plecat acasă cu Palme D’Or-ul de la Cannes, a fost turnat în Japonia, de un regizor specialist în familii, pentru că acum câțiva ani venea cu „Așa tată, așa fiu”, o tulburătoare întâmplare de schimb de sugari. O familie recompusă, cu bunică cu tot, încearcă să supraviețuiască furând de prin magazine sau cu joburi dubioase, cum ar fi o tânără vânzătoare de plăceri. Liantul principal îl reprezintă, însă, puștiul care are un zâmbet de milioane și un trecut incert. Tehnica șterpelirii din supermarketuri e prezentată în detaliu și sperăm că n-o să dea idei, așa cum s-a întâmplat, pe vremuri, cu „Pickpocket” al lui Robert Bresson, pe care îl interziseseră la Cinematecă. De remarcat că, asemenea pelicu- lelor românești, și în Asia se mănâncă mult și chiar destul de puțin elegant. Călătoria la mare seamănă mult cu peliculele franțuzești de prin anii ’60, un amestec de Noul Val cu „Un bărbat și o femeie” al lui Claude Lelouch, care tocmai anunța că va face un sequel, o urmare pe aceeași plajă din Normandia. Lucrurile se complică odată cu pseudorăpirea unei fetițe, care e foarte potrivită în această atmosferă, parcă trasă la indigo cu cea din romanele lui Dickens. De remarcat gestul stil incantație fără cuvinte al puștiului înainte de trecerea la fapte. Tokio arată altfel ca de obicei, e o lume a sărăciei lucii, unde parcă fericirea se strecoară mai ușor. Nimic nu e ce pare a fi și ți-ai dori măcar pentru o zi-două să le intri în casă, care nu e chiar o casă, în sens clasic.

Read more: La taifas cu... Shoplifters

La taifas cu... S-a născut o stea

Nu știm bine ce aștepta cu mai mare entuziasm publicul: pe excentrica Lady Gaga sau pe fermecătorul Bradley Cooper, care, pe lângă că e actor, acum e și regizor și scenarist? El s-a inspirat din versiunile deceniilor 5 și 7, respectiv o poveste devenită clasică, încă din anii ’30, și pe la care a trecut și „The Artist”, starul în devenire versus vedeta în decădere. Deja sunt zvonuri că se va ajunge până la Oscar și se strecoară și o scenă a premierilor, care să inducă votanților ideea că ar merita, chiar dacă este excesiv de vulgară comparativ cu variantele deja existente. Cuplul ar fi trebuit să fie Clint Eastwood și Beyoncé, dar producătorii s-au răzgândit și au acceptat această combinație. Evident că este iar o istorie moralistă: alcoolul distruge cariere, dar oricum mai nimeni nu ia în seamă acest avertisment cinematografic și nu numai. Pe ea e preferabil însă s-o vezi în concert, și la București a fost senzațională, taman în fața Casei Poporului. Bradley s-a pus pe cântat și pe compus, iar ea a acceptat să joace fără machiaj, ca să fie contrastul mai mare când cunoaște faima. Detaliul inelului dintr-o coardă de chitară se vrea extrem de emoționant și cred că le-a ieșit. Oricum nu trece neobservată. În mod sigur, la Los Angeles, la început de an, la ceremonia cea mai vizionată în lumea întreagă, Lady Gaga va cânta live. Precis se va strădui să aibă cea mai originală rochie și va fi mare bătălie pe casele de bijuterii spre a le purta în seara de glorie, firește doar împrumutate. Sau poate nu. Și ziariștii se vor înghesui să scrie ce frumoasă e, ignorându-i defectele fizice evidente, compensate, însă, de un zâmbet cuceritor.

Read more: La taifas cu... S-a născut o stea

La taifas cu... Venom

S-a păstrat titlul original, și la noi, dar e bine de știut că de fapt înseamnă ve­nin/otravă și este un SF, cu Tom Hardy, poate mai puțin fermecător ca de obicei, dar dispus să se autoironizeze, în pielea unui ziarist concediat, în urma unei an­chete, și care se trezește locuit de o enti­tate periculoasă. Iubita din scenariu e ex­­trem de talentata Michelle Williams, care o întruchipa cândva pe Marilyn Mon­roe. Cum este ecranizarea unor benzi de­senate, cu supereroi, chiar dacă de data asta nu există neapărat un personaj pozitiv, în mod sigur există și unul ultra­negativ: Riz Ahmed, un britanico-pakista­nez, pe post de savant nebun, care are tot felul de invenții bizare, ce invariabil duc la apariția unor mutanți fioroși și veș­nic flămânzi, și cu un glas cutremurător. Caftelile sunt dintre cele mai sofisticate, urmăririle de asemenea. Pelicula, la limită, este una de groază într-un ritm dement, în 3D, firește, în care avem și o pisică, de fapt un motan pe care-l cheamă Domnul Belvedere. Genericul final este nesfârșit, având în vedere că sunt enorm de multe efecte speciale, și extratereștrii nu mai sunt așa ca-n E.T., ce-i drept mai puțin atașanți, dar nu-s de lepădat, chiar dacă seamănă cu o găleată cu smoală, care poate lua diverse forme. Dacă veți avea răbdare să stați până la sfârșit, veți constata că veți fi răsplătiți cu o animație, cu Spiderman, după ce v-ați delectat cu imaginile fabuloase din San Francisco. Și o veste bună pentru fani: e o poveste care încă nu s-a sfârșit. Un rol aparte îl are și o clepsidră care e tot mai la modă, inclusiv pentru copii, ca să măsoare cât durează spălatul pe dinți.

Read more: La taifas cu... Venom