Main menu

header

La taifas cu Walter Mitty

La final de 2013, a apărut pe marile ecrane unul dintre cele mai reuşite filme ale anului: „Viaţa secretă a lui Walter Mitty”, un remake după cel din 1947, cu Danny Kaye. Ben Stiller e extrem de inspirat atunci când încearcă să trateze cu ironie şi nostalgie dispariţia unei reviste de mare prestigiu, „Life”, care e sortită apariţiei exclusiv pe net. Ideea visătorului cu ochii deschişi poate uşor să cadă în ridicol, dar regizorul-actor reuşeşte să-şi cucerească publicul şi să-l facă să se îndrăgostească de ceea ce înseamnă o echipă de ziar, în care un rol important, dar adesea ignorat, îl au cei care aleg cele mai spectaculoase fotografii. Un omagiu adus şi celebrului „Blow-Up” al lui Antonioni.

La taifas cu burlacii întârziaţi

Patru vedete masculine ultraconsacrate au fost adunate pentru un film plin de umor (şi nu numai pentru vârsta a treia, care ne aşteaptă pe toţi dacă o apucăm), despre nişte buni prieteni veniţi să-şi facă de cap, aţi ghicit, la Las Vegas, înainte ca unul dintre ei - Michael Douglas - să se căsătorească, în sfârşit, cu o fată care are mai puţin de jumătate din anii săi (culmea ironiei voite, cu situaţia din realitate, când a luat-o pe Zeta-Jones). Fireşte sunt şi ceva idile din trecut şi din prezent, plus Mary Steenburgen, care la numai şase decenii (totul e relativ) arată mai rău decât toţi ceilalţi la un loc, din pricina unor operaţii estetice, clar nereuşite, care o fac să semene cu o Marina Voica de vise rele (ce-i drept că mai şi cântă).

La taifas cu burlacii întârziaţi

Patru vedete masculine ultraconsacrate au fost adunate pentru un film plin de umor (şi nu numai pentru vârsta a treia, care ne aşteaptă pe toţi dacă o apucăm), despre nişte buni prieteni veniţi să-şi facă de cap, aţi ghicit, la Las Vegas, înainte ca unul dintre ei - Michael Douglas - să se căsătorească, în sfârşit, cu o fată care are mai puţin de jumătate din anii săi (culmea ironiei voite, cu situaţia din realitate, când a luat-o pe Zeta-Jones). Fireşte sunt şi ceva idile din trecut şi din prezent, plus Mary Steenburgen, care la numai şase decenii (totul e relativ) arată mai rău decât toţi ceilalţi la un loc, din pricina unor operaţii estetice, clar nereuşite, care o fac să semene cu o Marina Voica de vise rele (ce-i drept că mai şi cântă).

La taifas cu Crăiasa Zăpezilor

Cel mai frumos cadou cinemato­grafic, de Crăciun, ni l-a adus Casa Dis­ney, respectiv Forum Film. „Frozen”, devenit „Regatul de gheaţă” , nu numai că este o variantă modernă, fără exagerări însă a splendidului basm al lui Hans Christian Andersen, dar mai are o surpriză. Încercaţi să nu întârziaţi şi veţi vedea prima animaţie oficială în care apar Mickey şi Minnie, în original cu vo­cea neîntrecutului Walt (pe care o să-l regăsiţi, întruchipat de Tom Hanks, în mult aşteptata premieră din ianuarie: „Saving Mr. Banks”.

La taifas cu Dom Hemingway

Deşi, ca să spun sincer, nu mi-aş dori vreodată să-l întâlnesc! Mare agitaţie cu filmul în care joacă o româncă senzuală, care ce-i drept că apare până şi în trailler, chiar dacă rolul nu este de mare întindere şi deloc măgulitor. Dar nici Jude Law nu-i cu nimic mai breaz, de o vulgaritate deprimantă, parcă sub influenţa unor substanţe clar interzise, care transformă intensitatea jocului într-o isterie nejustificată, plus un narcisism exacerbat.

La taifas cu Llewyn Davis

New York-ul anilor ’60 şi un tânăr cântăreţ de folk tradiţional, pe nume Llewyn Davis. Până aici nimic nemaivăzut. Iscusinţa fraţilor Coen constă în faptul că reuşesc să-l descrie cu atâta umor şi duioşie, încât se transformă rapid într-un personaj de neuitat, despre care se spune deja că are şanse mari la Oscar (nu degeaba îl cheamă… Oscar Isaac). Iubita lui temporară este Carey Mulligan, brunetă, rafinată, afurisită şi greu de mulţumit. Epoca foarte la modă e redată cu migală, pentru noi fiind o dată în plus interesantă pentru că ne era pe atunci inaccesibilă, mai cu seamă cea de peste Ocean.

La taifas cu majordomul

Forest Whitaker pare făcut pentru a ne călăuzi în istoria de câteva decenii a Americii, mai exact a Casei Albe, cu preşedinţii ei cu tot. Povestea reală, de altfel, începe din copilăria lui Cecil, care aduce mult cu scenele de pe plantaţiile de bumbac din „Pe aripile vântului”, doar că totul este privit dintr-un unghi puţin răsturnat. Cariera celui care va servi la mesele celor mai puternici oameni din lume începe, printr-un joc al hazardului fabulos, după ce este cât p-aici să moară de foame. Foarte repede va învăţa să fie discret şi să nu cedeze la presiunile unei neveste curioase şi destul de indiscrete, interpretată, fără cusur, de Oprah Winfrey, care, la fel ca protagonistul, străbate în scenariu mai mulţi ani.

La taifas cu Thor

Blondul musculos cu faţă de viking a revenit pe ecrane, spre încântarea fanilor mai vechi şi mai noi. După ce a avut parte de un prim episod numai pentru el, a reapărut în pleiada personajelor de benzi desenate The Avergers/Răzbunătorii. Regizorul Alan Taylor a decis să dea şi o oarecare doză de umor, adesea mai mult sau mai puţin involuntar. Deja cunoscut după producţia HBO „Urzeala Tronurilor”, dar şi din „Clanul Soprano”, realizatorul şi-a făcut o distribuţie beton, în care a strecurat-o şi pe foarte carismatica, pentru unii, Natalie Portman.

La taifas cu avocatul

Nici n-a apărut bine reclama, că toată lumea vrea să vadă „Avocatul”, o peliculă care a circulat sub titlul „Cartel” pe ecranele franţuzeşti şi care e semnată de recentul înnobilat de Regina Angliei: Sir Ridley Scott. Distribuţia tentează. Javier Bardem, la fel de straniu ca în cel mai recent „James Bond”, e un personaj dubios şi colorat şi la propriu, şi la figurat. Penelope Cruz, partenera sa din viaţă, în ficţiune e marea iubire a lui Michael Fassbender, ajuns avocat într-o poveste destul de încurcată, în care mai apare din când în când şi Brad Pitt, al cărui rol e greu de definit.

La taifas cu Ender

Deşi seamănă ameţitor cu „Inteligenţă artificială” este remake-ul filmului din 1985, cu acelaşi titlu de altfel, fiind semnat de sud-africanul Gavin Hood, cunoscut inclusiv publicului nostru prin pelicula sa oscarizată: „Tsotsi”. Specializat de obicei în SF-uri de televiziune, şi nu numai, îi dă chiar şi voce uriaşului înspăimântător, doborât de puştiul cu ochi albaştri, expert în simulări de calculator. Povestea nu are neapărat ceva original, se caută un salvator al lumii, un fel de amestec între Dalai Lama şi Iisus, care să se lupte cu un popor de… furnici (se pare că insectele sunt la modă, pentru că le-am regăsit şi în „Eu şi tu” al lui Bertolucci).

La taifas cu Machete: ucigaş meseriaş

Texanul Robert Rodriguez, regizor de filme-şoc, a revenit la „Machete”, după trei ani, făcându-l şi mai criminal (ştiu că poate suna ciudat, ca exprimare, dar, după ce veţi vedea pelicula, veţi înţelege că totul e tratat cu umor). Danny Trejo (un fel de Colea Răutu plus Charles Bronson, ajuns la 69 de ani) e şi în realitate un răufăcător, care a făcut vreo 11 ani de puşcărie, şi mai apoi a devenit erou de cinema. Dacă în anteriorul, să-i zicem episod, împărţea genericul cu De Niro, acum a dat de Mel Gibson în rolul lui Voz, un fel de Oz, zgubilitic rău de tot.

bp iulie all 30010