Aproape fiecare stat are o băutură tradiţională şi, aşa cum vă promiteam în numărul trecut, continuăm prezentarea unor licori specifice diverselor naţiuni de pe mapamond. 
Aţi fost în Spania, deci aţi băut sangria! V-aţi petrecut vacanţa de vară în Grecia. Cum a fost ouzo? Cam acestea sunt unele dintre întrebările la care trebuie să răspundem când revenim dintr-o călătorie într-o ţară străină. Aşa cum noi avem ţuica, aproape fiecare stat are o băutură tradiţională. Vă prezentăm câteva băuturi de acest gen, reţetele cunoscute de fabricaţie şi ţara de provenienţă. 
Gastronomia marocană este deosebită datorită amestecurilor variate de condimente şi reţetelor exotice ce combină carnea cu diverse fructe. În bucătăria marocană, alcoolul şi carnea de porc sunt interzise, fiind vorba despre o cultură musulmană. Marocanii consumă multă carne de miel, vită, pui şi peşte. Dulciurile marocane sunt preparate în general din nuci şi miere. Deşi este asemănătoare cu bucătăria tunisiană sau algeriană, cea marocană are un stil culinar aparte şi preparate specifice. Cele mai cunoscute specialităţi marocane sunt cuşcuşul, bisteeya, tagine, harira, harissa şi, nu în ultimul rând, ceaiul marocan. Vă invităm să încercaţi şi dumneavoastră câteva reţete de preparate specific musulmane din vechiul Maroc. 
În această perioadă, fiecare gospodină îşi pregăteşte borcanele cu murături, dulceţuri şi zacuscă pentru iarnă. Chiar dacă magazinele sunt pline de astfel de preparate, şi mulţi le preferă, ele nu se compară cu cele făcute în casă, cu drag şi îndemânare. Iată câteva reţete de conserve de iarnă pentru cei care nu vor să uite gustul de altădată. 
Frumoasa şi talentata cântăreaţă de muzică populară Matilda Pascal-Cojocăriţa este şi o bună gospodină. Nu trece an în care să nu pună pentru iarnă legume şi zarzavaturi la congelator şi la borcan. De aceea am rugat-o să ne împărtăşească şi nouă câteva reţete.
Un week-end frumos şi cald de toamnă, cu frunze ruginii. Muzică populară, costume tradiţionale, gospodine din câteva judeţe ale ţării. Şi un miros de pâine proaspătă scoasă din cuptor de-ţi lăsa gura apă. Acestea au fost ingredientele Sărbătorii Pâinii, care s-a desfăşurat în zilele de 4 şi 5 octombrie în Parcul Naţional din Bucureşti. Au răspuns invitaţiei lansate de Primăria Sectorului 2 şi de Centrul Cultural „Mihai Eminescu“ 140 de meşteri populari, dar şi brutari din Hunedoara, Maramureş, Botoşani, Olt, Teleorman, Harghita, Bucureşti şi chiar din Republica Moldova.
Pentru bucureşteni a fost o adevărată plăcere să guste din preparatele executate cu măiestrie de brutari: pâine coaptă la ţest, pe vatră sau în cuptor, cozonaci secuieşti (kürtöskalács), plăcinte hunedorene pregătite la tigaie (un soi de scovergi), brânzoaice, cozonaci şi turtă dulce. Ce festin!! În afara preparatelor de brutărie, vizitatorii au mai putut să „testeze” bulz preparat la faţa locului, păstrămioară şi cârnăciori, pe care i-au stropit din belşug cu vin sau cu must de Medgidia. Ambianţa sonoră a fost asigurată de câteva formaţii de muzică 
populară, dar şi de câţiva interpreţi de renume. Nu doar produse gastronomice s-au putut cumpăra la Sărbătoarea Pâinii, ci şi obiecte de sticlă şi de lemn, produse ceramice, ii sau păpuşi textile.
Povestea ţestului
Unul dintre cele mai apreciate produse de panificaţie de la acest eveniment a fost pâinea preparată într-o metodă tradiţională oltenească. La ţest. Ţestul este un cuptor mobil, în formă de capac mai bombat (clopotul), confecţionat din lut, utilizat în special 
pentru coacerea pâinii, dar şi a altor preparate. Cu un diametru ce variază între 40 cm şi 60 cm, un astfel de cuptor poate cântări aproximativ 20 kg. Are două părţi mobile: un platou pe care stă, pe care se face focul, şi clopotul. În momentul în care gospodina trebuie să bage sau să scoată pâinea din ţest introduce un vătrai într-un orificiu din clopot şi ridică pur şi simplu. La prima folosire dintr-o zi focul trebuie să ardă în acest cuptor preţ de o oră, apoi doar circa 20 de minute. O pâine se coace în acest fel după doar 30 de minute. În prezent, el se mai întâlneşte încă în gospodăriile tradiţionale din sudul ţării. Gospodinele afirmă că îl folosesc întrucât preparatele coapte în acest fel sunt mai gustoase şi miros mai frumos.
Reţetă de plăcintă gorjeană făcută în ţest
Trei căni cu mălai, două linguri cu brânză puţin sărată, un guguloi de unt cât un ou de prepeliţă şi un praf de sare. Se amestecă toate foarte bine, până se întăreşte aluatul. Se unge o tavă de pământ cu untură şi apoi se aşază un pat de foi de varză murată. Aluatul se pune peste frunze şi apoi tava se bagă în ţest. Poftă bună! 
Proverbe legate de ţest
-Femeia însărcinată să nu se uite la ţest, pentru că iese copilul „ţestos”;
- N-arunca ţestul în gunoaie, că faci buboaie;
- E umblat ca ţestul în vatră (se spune despre oamenii care n-au ieşit deloc din satul lor).
Bucătăria chinezească se bazează în mare parte pe prepararea alimentelor cu ajutorul acestei tigăi. Este un vas de gătit fabricat din fontă, oţel carbon sau aluminiu, materiale bune conducătoare de căldură, ce permit ca alimentele să fie gătite la o temperatură mare, într-un timp foarte scurt. De asemenea, vasul este acoperit cu un material antiaderent. În ultimul timp, wok-ul a devenit foarte cunoscut în toată lumea, datorită calităţilor sale apreciate în arta culinară. 
În perioada în care industria bomboneriei şi a cofetăriei era la începuturi, iar bucureştenii consumau „dulciuri orientale”, Grigore Capşa, nepotul lui Constantin Capşa, „un cojocar subţire”, va pune bazele unei cofetării ce va deveni de-a lungul vremii „cea dintâi cofetărie” din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din sud-estul Europei. Casa Capşa a intrat de-atunci în istoria gastronomiei româneşti, iar clientela de seamă care i-a trecut pragul s-a bucurat de „cofeturi cum nu se mâncase până încă, cu consumaţii cum nu se băuse...”, după cum spun documente ale vremii.
Furnizor de dulciuri pentru familii regale
Născut în 1841, Grigore Capşa s-a perfecţionat încă de la vârsta de 15 ani la renumita Casă Boissier, unde a învăţat ca nimeni altul tainele meseriei pe care şi-o alesese. În scurt timp, Grigore Capşa a ajuns furnizor al Curţii Regale din Franţa, în 1869, delectând-o pe împărăteasa Eugenia cu excepţionalele sale produse. Întors în ţară, el se ambiţionează să modernizeze arta cofetăriei, făcând ca Bucureştii să rivalizeze cu francezii, lucru nemaiîntâlnit în acea epocă. Pentru meritele sale, Capşa devine furnizor al curţii „domnitoare” şi primeşte prima sa medalie, „Bene Merenti”, clasa I.