…Urmăresc de ani buni activitatea teatrelor independente și a trupelor particulare. Obligate să supraviețuiască, tot mai greu, multe dintre ele caută spectacole care să atragă public și, implicit, fonduri pentru viața lor. Nu prin criticate șușe, scălămbăieli și manele, ci prin reprezentații bine regizate și serios jucate, în special comedii, gen ce merge la inima spectatorului. Una dintre ultimele trupe particulare înființate este din Oradea, se numește „Thalia” și a fost creată de inventivul, seriosul actor și regizor Daniel Vulcu, ani buni managerul care a făcut minuni la Teatrul „Regina Maria” din frumosul oraș de pe Crișul Repede. Daniel Vulcu a ctitorit și alte trupe particulare de succes, „La Masca” și „Cascadorii râsului”, unde comedia tratată serios, nu în glumă, a fost la ea acasă, spre fericirea publicului.
Read more: „Thalia“ ovaţionată într-o superbă „Casa Raţiu“!…În primăvara lui ’65, urmăream pe scena Naționalului bucureștean o piesă care m-a marcat profund. Nu pentru că era întâiul text dramatic al laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din 1962, cât prin duritatea scriiturii, ecou al tragediei oamenilor însingurați, al necomunicării în marea Americă și oriunde. Autorul, unul de sonoritate mondială, John Steinbeck, prezentase în 1937 o nuvelă realistă, „Oameni și șoareci”, devenită rapid text pentru urcat pe scenă, la New York, și pe ecran. La București, premiera, în regia lui Alexandru Finți, avea să ofere partituri de neuitat unor actori de prestigiu - Gheorghe Cozorici, Emanoil Petruț, Constantin Rauțchi, Valeria Gagealov etc., ca și debutul unui nume care urma să joace spectacolul respectiv de 1.370 de ori, nimeni altul decât Florin Piersic, în rolul lui Lennie!
Read more: Cu ochii pe scenă, cu gândul în Istorie…De când teatrul, lumea-ntreagă a fost fascinată de arta travestiului. De la spectatori la actori. Teatrul românesc nu se putea sustrage spectaculoasei idei, ba are și realizări de excepție în domeniu. Primul actor român care s-a încumetat să joace în travesti a fost Matei Millo, unul dintre creatorii teatrului românesc, alături de Vasile Alecsandri (părintele dramaturgiei autohtone!) și Costache Negruzzi. Succes de răsunet în travestiul lui Matei Millo din prima operetă românească, „Baba Hârca”, la Iași, în 1848. Tot în Dealul Copoului, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, un travesti istoric al lui Miluță Gheorghiu în fermecătoarele comedii ale lui Alecsandri „Coana Chirița” și „Muza de la Burdujeni”. Roluri de excepție în „Coana Chirița” (în realitate Atanasia Greceanu, modelul boieroaicei care l-a inspirat pe Alecsandri, la Fălticeni, după ce i-a refuzat mâna fetei, considerându-l un „scriitoraș, coate goale”!, și la București): Arcadie Donos, la Teatrul Mic, Marcel Anghelescu și Ion Finteșteanu (la Teatrul Național). Ceea ce nu exclude rolurile de neuitat ale Tamarei Buciuceanu și Dragăi Olteanu Matei!
Read more: Fascinaţia travestiului, de la Coana Chiriţa la Conu Leonida…Pentru mulți, Potaissa de altădată nu însemna decât un loc unde nu se întâmpla nimic, excepție fiind „minunea” din 1962, când Arieșul Turda a cucerit „Cupa României” la fotbal, învingând, cu 2-1 (0-1), Rapid, chiar la București!?!... De trei ani, însă, Turda a intrat spectaculos și în lumea Festivalurilor de teatru, venirea ca director a lui Cătălin Grigoraș, actor cu har aparte și tânăr manager cu idei pregătit la Sibiu, declanșând ambiții și realizări nevisate pe Arieș. De trei ani, Teatrul „Aureliu Manea” și-a format o trupă tânără, cu valențe, și are un Festival Internațional, cu tematică. Anul acesta, la a III-a ediție (28 iunie - 7 iulie), „Libertatea de a alege”, după „Continuitate” și „Împreună”. Peste 120 de evenimente, lăudabil și cu trupe particulare sau teatre independente, 450 de artiști din 6 țări (Argentina, Australia, Italia, Mexic, Spania, România), 15 diferite spații, în moderna Salină („Statui vivante”), pe Pietonala orașului, unde am văzut un fantastic balet cabalin „Magie și dresaj” prezentat de maramureșeanul Miron Bococi, cu trei pursânge uluitori care au demonstrat că: „Și caii pot face artă, nu-i așa?!”…
Read more: Turda, fericit să aleagă între „Revoluţie şi artificii“, „Rinoceri“, teatru în salină şi balet...…Premieră de zile mari, la Teatrul Nottara, vara aceasta: „Iona”, primul text dramatic publicat de marele poet Marin Sorescu în revista „Luceafărul”, în 18 ianuarie 1968. Piesă ce avea să apară în volum, într-o trilogie nepereche („Setea muntelui de sare”), în 1974, cu alte două rare monologuri dramatice („Paracliserul” și „Matca”). Pe scenă, „Iona” a urcat în 11 aprilie 1969, la Teatrul Mic, în regia lui Andrei Șerban, cu un fabulos George Constantin. Tot în aprilie, 2011, sublima parabolă dramatică s-a jucat și la Craiova, în regia și cu alt „monstru sacru” - regretatul Ilie Gheorghe.
Read more: Setea Muntelui Sorescu…Titlul vine de la celebrul vers „Unde sunt zăpezile de altădată?” al ilustrului poet francez Francois Villon din „Balada doamnelor de altădată”! „Zăpezile” mele, mai exact regretul, îl reprezintă faptul că, după ’90, au cam dispărut minunatele Colocvii teatrale ce înnobilau mai toate Festivalurile. A avut acea strălucită Idee remarcabilul, regretatul teatrolog Valentin Silvestru, în fiecare Colocviu de a doua zi dimineață, după spectacole, apărând actorii care jucaseră, regizori, dramaturgi și cronicari dramatici de elită (Constantin Paraschivescu, Radu Enescu, Dumitru Chirilă, Mircea Ghițulescu, Bogdan Ulmu, Ștefan Oprea, Mira Iosif, Natalia Stancu etc.) care au făcut din acele întâlniri veritabile lecții aplicate de teatru.
Read more: Unde sunt… Colocviile teatrale de altădată?…Un regizor român de top, premiat de UNITER (1995) și nominalizat de alte două ori, creator de frumos, născut sub Ceahlăul plin de legende, Alexandru Dabija, reprezintă la ora aceasta cel care ne face pe noi, cei maturi (nu spun cei mari!), să înțelegem altfel nemuritoarele povești pentru copii ale lui Ion Creangă și Vasile Alecsandri (întâiul scriitor de piese în limba română). În orașul natal, la Piatra Neamț, a și început o fascinantă serie de povești rescrise pentru cei mari, cu elementele fundamentale ale Vieții, cu personaje, atitudini, stări de spirit și de epocă!
Read more: Regizorul care fericeşte oamenii maturi cu poveşti pentru copii!