Main menu

header

948 26 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Nimic nu se compară cu o friptură din carne lăsată la marinat, parfumată, delicată, suculentă, fragedă până la ultima fibră. Din Roma antică până azi, obiceiul marinării cărnurilor a evoluat până la artă.

Marinadă cu ardei iute

948 26 2Ingrediente: 2 cepe, 3 căței de usturoi, 120 ml ulei de susan, 40 ml oțet de vin, 3 fâșii de ardei iute, 20 g zahăr granulat, rozmarin, cimbru, scorțișoară, sare, piper, 2 cuișoare, 2 frunze de dafin.

Mod de preparare: ceapa și usturoiul se toacă fin, se adaugă ardeiul iute, apoi toate celelalte ingrediente. Se amestecă bine, se înfășoară bucățile de carne în marinadă și se lasă la rece, peste noapte.

Marinadă cu paprika dulce

Ingrediente: 3 cepe, 3 căței de usturoi, 3 linguri cu paprika dulce, 1 praf de piper roșu, ulei de floarea-soarelui, frunze de pătrunjel.

Mod de preparare: ceapa se taie inele, usturoiul se feliază fin, se amestecă, se presară paprika și piperul și se combină, apoi se adaugă sare și piper, omogenizându-se cu ulei. După ce se lasă la odihnit 30 de minute, în această marinadă se pun bucățile de carne, uscate cu un prosop de hârtie. Se lasă la frigider până a doua zi.

Marinadă pentru kebab

948 26 2Ingrediente: 250 ml oțet, 300 g ceapă, sare, piper, mix de condimente speciale pentru kebab, 2 frunze de dafin.

Mod de preparare: ceapa se taie inele, se amestecă cu condimentele, iar la final se adaugă sarea și oțetul. Carnea se taie bucăți, se așază într-un borcan și se acoperă cu marinada, apoi se umple recipientul cu apă fiartă, rece, iar deasupra se pun frunzele de dafin. Se lasă la rece, peste noapte.

Marinadă cu lămâie

Ingrediente: 1 lămâie, 6 căței de usturoi, 1 baton de scorțișoară, 1 linguriță cu coriandru uscat, 2 lingurițe cu oțet de vin, 1 lingură cu miere, 3 linguri cu sare, 0,5 l apă fiartă, 0,5 l apă minerală, 3 lingurițe cu ulei de măsline, 3 linguri cu muștar picant, sare, piper, 1 ceapă.

Mod de preparare: se încălzește într-o tigaie puțină apă, în care se dizolvă mierea, apoi se adaugă sare, piper, dafinul și scorțișoara. Se aduce totul la punctul de fierbere, se lasă pe foc cinci minute, apoi se pun pe rând lămâia tăiată felii groase, ceapa feliată, usturoiul, coriandrul, uleiul, iar la final se toarnă oțetul. Se amestecă bine, se dă deoparte, se adaugă apa minerală, iar când marinada a ajuns la temperatura camerei, se pun bucățile de carne șterse cu prosop de hârtie și unse cu muștar. Se lasă peste noapte, la rece.

Marinadă de kiwi

948 26 4Ingrediente: 2 kiwi, piper alb, rozmarin, 1/2 linguriță cu sare.

Mod de preparare: fructele decojite se dau pe răzătoarea mare sau se taie bucăți, apoi se amestecă cu celelalte ingrediente. Se unge bine fiecare bucată de carne cu această combinație și se lasă într-un bol, la rece, timp de o oră. Se șterge carnea și se pune la fript.

Marinadă cu usturoi și cimbru

948 26 5Ingrediente: 3 căţei de usturoi, 1 ceapă, 2 linguriţe cu mix de boia iute şi afumată, 1/2 linguriţă cu fulgi de ardei iute, 1 linguriţă cu seminţe de chimen, 1 linguriţă cu cimbru uscat, 1 vârf de cuţit cu piper negru măcinat, 1 linguriţă rasă cu sare, zeama de la 1 lămâie, 2 linguri cu ulei.

Mod de preparare: ceapa şi usturoiul se taie în bucăţi mai mari, apoi se pun în robot, împreună cu zeama de lămâie, cimbrul, chimenul, sarea, piperul, fulgii de ardei iute, boiaua şi uleiul de măsline. Procesarea transformă amestecul într-o pastă roşie şi aromată. Se așază bucăţile de carne într-un vas cu capac şi se toarnă marinada deasupra. Se acoperă și se dă la rece pentru șase ore. Cu cât este lăsată carnea mai mult în frigider în această formă (chiar și două zile), cu atât se va frăgezi mai mult. Această marinadă poate rămâne pe feliile de carne doar dacă aceasta se găteşte la cuptor - în cazul în care se frige pe grătar, amestecul se înlătură.

Marinadă cu vin

Ingrediente: 200 ml vin, 15 ml ulei de măsline, 6 căței de usturoi, sare, piper, oregano, salvie, frunze de dafin, chimen, rozmarin.

Mod de preparare: se feliază usturoiul, se amestecă apoi toate ingredientele și se lasă carnea de porc acoperită cu această marinadă peste noapte (sau mai mult), la rece.

Marinadă cu limetă

948 26 6Ingrediente: 250 g muștar, 1 lingură cu zahăr brun, 5 căței de usturoi, zeama de la 1/2 limetă, sare, cimbru, oregano, busuioc, chimen.

Mod de preparare: usturoiul zdrobit se combină cu zahărul și condimentele, apoi se adaugă muștarul și se toarnă zeama de limetă. După ce toate sunt omogenizate, se așază bucățile de carne, uscate în prealabil cu un prosop de hârtie, bine acoperite în amestec și se dă vasul acoperit cu folie la rece până a doua zi dimineață.

Marinadă uscată pentru carne de miel

Ingrediente: ulei, sare, piper, boia dulce, 2 căței de usturoi, crenguțe de rozmarin.

Mod de preparare: se ung bucățile de carne bine uscate cu ulei, apoi se acoperă cu restul ingredientelor, amestecate.

Marinadă cu struguri

Ingrediente: 450 ml suc de struguri, 450 ml apă, 20 g zahăr, zeama de la 1/2 lămâie, cuișoare, ienibahar, piper negru, sare.

Mod de preparare: se amestecă bine toate ingredientele într-un bol și se lasă carnea la marinat pentru șase ore.

Marinadă cu suc de grepfrut

Ingrediente: 200 ml suc de grepfrut, 200 ml sos de soia, 4 linguri cu ulei, 1 lingură cu miere, 1 lingură cu frunze de mentă, piper, rozmarin, coriandru.

Mod de preparare: se amestecă foarte bine într-un bol ingredientele, se introduce carnea spălată și bine uscată și se lasă la marinat pentru 12 ore, la rece.

Marinadă pentru fructe de mare

948 26 7Ingrediente: 50 ml ulei, 150 ml oțet, 5 căței de usturoi, cimbru, piper, frunze de dafin, sare, pătrunjel.

Mod de preparare: usturoiul se zdrobește și se amestecă bine cu restul ingredientelor. Fructele de mare se lasă în această marinadă un timp foarte scurt - maximum 15 minute.

Marinadă cu iaurt

Ingrediente: 500 ml iaurt, 4 căței de usturoi, sare, piper, mix de boia dulce și afumată.

Mod de preparare: usturoiul se taie mărunt și se combină cu celelalte ingrediente. Carnea, spălată și uscată cu prosoape de hârtie, se introduce în acest amestec - trebuie să fie cuprinsă în întregime - și se lasă la marinat timp de cel puțin 30 de minute la rece, în vasul acoperit cu folie alimentară.

Marinadă cu lapte

Ingrediente: 500 ml lapte, 3 căței de usturoi, sare, piper.

Mod de preparare: se sărează bine bucățile de carne, se pun într-un vas, se acoperă cu laptele, iar la final cu usturoiul pisat. Carnea trebuie să fie acoperită integral de lichid. Se acoperă vasul cu folie de plastic și se lasă la rece peste noapte. A doua zi se scot bucățile de carne și se usucă înainte de frigere.

Marinadă clasică

Ingrediente: 4 cepe, 1 ceșcuță cu apă, 1 frunză de dafin, 1/2 linguriță cu zahăr tos, 1 ceșcuță cu oțet, sare, piper.

Mod de preparare: se amestecă toate ingredientele într-un bol și se pune carnea în marinadă pentru cinci ore. După acest răstimp, se scoate, se îndepărtează excesul și se gătește.