Main menu

header

cotnari wide

Multe ziceri umblă prin telefonul fără fir în rândul populaţiei, cu privire la apendicită. Cei mai mulţi cred că operaţia de apendicită este o treabă de începător în ale chirurgiei, e un fel de mizilic. Numai că mari profesori de chirurgie spun că nu este o bagatelă, fiindcă operaţia de apendicită poate dura şi cinci minute, dar şi cinci ore atunci când apendicul s-a mutat de la locul lui şi chirurgul trebuie să scotocească prin abdomen până îl găseşte.

Mai umblau într-o vreme vorbele că un apendic care dă semne de răscoală nu trebuie să-l prindă asfinţitul soarelui. Cu alte cuvinte, afară cu apendicul din burtă. O altă frază auzită prin popor este că mai bine scoţi un apendic, chiar nevinovat, decât să-l laşi să-ţi aducă surprize. Era o vreme în care apendicul se scotea pe bandă rulantă, precum amigdalele. Când pe un copil îl apuca o durere de burtă în dreapta, părinţii îl luau de mână şi-l duceau la chirurg să-i scoată apendicul, consolându-l: „Mai bine scoatem apendicul ca în viaţă să nu te sperii când te-o durea burta în dreapta...“. Dar, aşa cum medicina a arătat că amigdalele fac şi ele o treabă, şi anume sunt componente ale unui lanţ de autoapărare autoimună, aşa şi apendicul, considerat inutil, are un rol în lanţul limfatic, realizând o autoapărare a tubului digestiv. Unele statistici au arătat că în perioada anilor ‘50 americanii chiar îndepărtau apendicul la toţi copiii, pentru a evita ca micuţii care locuiau în zone îndepărtate să facă forme complicate până să fie transportaţi la cel mai apropiat spital. Dar cercetările au arătat cum că, în acea perioadă a scoaterii apendicului pe bandă rulantă, s-au înregistrat şi cele mai multe cazuri de cancere la colon!

Arată cum stă treaba cu apendicita marele profesor de chirurgie Mircea Beuran, şeful clinicii de chirurgie generală de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. În mod normal, apendicul se află la graniţa dintre intestinul subţire şi cel gros, în abdomenul drept, deasupra rădăcinii coapsei piciorului. El arată ca un deget de mănuşă, este un rudiment al tubului digestiv, lung de cel mult 12 cm şi cu grosimea de 4-6 mm. Circa 60% din apendice se află în poziţia normală. Dar unele sunt ori cu un capăt sub ficat, ba chiar cu deplasarea în partea stângă. Apendicul se poate înfunda cu microbi ce duc la inflamaţia mucusului, se poate bloca însă cu paraziţi, de exempu cu limbrici, se poate umple cu seminţe, poate ajunge şi la infecţii. Cea mai de temut complicaţie a apendicitei este când apendicul se transformă în cangrenă, se sparge şi fecalele ajung în peritoneu, adică în foiţa ce căptuşeşte abdomenul, ducând la peritonita fecaloidă din care adesea se moare. Când pe un om îl doare burta în dreapta, deasupra stinghiei piciorului, el trebuie să se ducă la doctor ca să nu ajungă la apendicită perforată cu peritonită. Care sunt semnele unei apendicite acute? În primul rând, o durere vie în dreapta, deasupra rădăcinii piciorului. Uneori durerea apare şi în abdomenul superior, mai în capul pieptului, dar după două-trei ore coboară în partea dreaptă a abdomenului. După aceea se pot ivit vărsăturile, pot apărea şi modificări de scaun, una sau două zile de constipaţie, apoi câte patru-cinci scaune diareice. Pacientul face uneori febră şi are frisoane (la început 37-38 de grade), iar când apendicul s-a infectat, febra urcă la 39-40 de grade. Cel mai des apendicita acută apare la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 40 de ani, raportul între bărbaţi şi femei fiind de 3 la 2.

Apendicul se scoate doar când se îmbolnăveşte. Studiile au arătat că o treime din operaţii au scos un apendic cu adevărat bolnav. Altă treime au fost îndepărtări inutile de apendic. Iar altă treime de operaţii se făceau fiindcă o serie de boli genitale (la ovare, la trompe) mimau criza de apendicită. De când s-a inventat operaţia laparoscopică, introducându-se aparatului cu cameră video şi intervenţia miniinvazivă, se poate vedea când apendicul este inflamat şi bolnav şi doar atunci el se îndepărtează.