Main menu

header

Un film cu și despre gentlemeni, în care aflăm, între altele, că un costum bine croit este echivalentul armurii unui cavaler. Povestea se vrea un fel de parodie fină, britanică, după James Bond și, în general, la adresa filmelor cu spioni, în care, acum, până și caftelile sunt elegante, iar umbrela nu mai e doar un accesoriu util când plouă, ci și o armă imbatabilă. Asta amintește puțin și de „Răzbunătorii”, mai ales de serial, de un Mr. Steed impecabil, mereu ca scos din cutie și extrem de eficient. Noul recrut de care se ocupă Colin Firth se străduiește să moștenească numele de cod Lancelot (pe care cinefilii abia l-au reîntâlnit și în „O noapte la muzeu”, pornit tot de la niște benzi desenate). Efectele speciale sunt cu adevărat ingenioase și nemaivăzute. Regizorul Matthew Vaughn este fiul unui actor cult, Robert Vaughn (octogenarul care, de curând, la Londra, apărea într-unul dintre cei „12 oameni furioși” și care a jucat în tinerețe în legendarul „Cei șapte magnifici”). Interesant e de văzut prin câte încercări trebuie să treacă tânăra speranță în ale serviciilor secrete (Taron Egerton), mai ceva decât cei care urmăresc posturi importante în multinaționale! Personajul negativ, miliardarul sâsâit și ultraantipatic este Samuel L. Jackson și, firește, iarăși lumea este în mare primejdie. Pentru o clipă îl vedem într-o filmare, exclusiv a cefei pe o dublură, foarte convingătoare, a lui Obama. Mark Strong (minunatul protagonist al lui Nae Caranfil din „Closer to the Moon”) este Merlin, nu vrăjitorul, ci un profesor atipic. Uluitoare este o primă întâlnire într-o ședință, aparent banală, în care unii dintre participanți pot fi văzuti doar cu ochelarii 3D, care permit o materializare a hologramelor… Pe scurt, o peliculă care nu trebuie ratată cu niciun chip.

„Kingsman: Secret service“ („Kingsman: Serviciul secret“)

Marea Britanie, SUA, 2014

Regia: Matthew Vaughn

Cu: Colin Firth, Taron Egerton, Samuel L. Jackson, Michael Caine, Mark Strong

Distribuit de: Odeon Cineplex

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507