Main menu

header

irina_nistorÎncă un film între SF şi groază. Doar că de data aceasta nu ne mai paşte pericolul unei planete devastatoare, ci a unei epidemii ucigătoare, provenite dintr-o încrucişare bizară între două animale ce par a nu avea nimic în comun: porcul şi liliacul. Regizorul Steven Soderbergh, care a dat lovitura cu filme precum „Erin Brockovich”, „Traffic” ori „Ocean’s Eleven”, a reuşit să atragă în această peliculă, banală şi înfricoşătoare, nume mari, de la Gwyneth Paltrow, Marion Cotillard sau Kate Winslet până la Matt Damon şi Jude Law, fără a uita şi un personaj de culoare: Laurence Fishburne.

Pentru filmări s-a făcut înconjurul lumii, iar avanpremiera a avut loc la Festivalul de la Veneţia, şi pe ecranele noastre a ajuns extrem de rapid. Noi, care ştim cum sunt gripa aviară şi cea porcină nu suntem foarte impresionaţi, probabil, având în vedere şi câte speculaţii s-au făcut, că nu ar fi decât o invenţie, de pe urma căreia să mai câştige unul şi altul. Cutremurătoare sunt cifrele, ce reprezintă populaţia marilor oraşe ale lumii. Mai ales când afli că la Tokyo sunt 36 de milioane, te trec fiorii! Se face şi o incursiune la OMS, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ca să se dea mai multă credibilitate ficţiunii. Hong Kong este splendid redat pe peliculă, dar şi indusă ideea că de acolo ar putea veni tot răul. Urmează strădania de a găsi un vaccin şi o aluzie, nu foarte elegantă, la adresa companiilor de medicamente, ce profită de pe urma nenorocirilor mondiale, rotunjindu-şi masiv profiturile, ceea ce e totuşi destul de nedrept.

„Pericol nevăzut“

„Contagion“
SUA, 2011
Regia: Steven Soderbergh
Cu: Marion Cotillard, Matt Damon, Laurence Fishburne, Jude Law, Gwyneth Paltrow, Kate Winslet
Distribuit de MediaPro Distribution