Main menu

header

irina_nistorMarea surpriză constă în faptul că „Epoca de Gheaţă 4” debutează cu un scurt filmuleţ al cărui protagonist este sugarul din „Familia Simpson”. După aceea ajungem pe gheaţă şi ne reîntâlnim cu personajele atât de lipicioase, chiar dacă nu foarte aspectuoase. Lungmetrajul e construit ca să-i câştige pe părinţi/bunici şi minori deopotrivă, aşa încât se face o trecere datorată nelipsitei ghinde (pe care la lansarea spectaculoasă a celor de la Odeon, la AFI Cotroceni, am şi văzut-o sculptată, sub ochii noştri, pe patinoar, cu o daltă asemenea celei din „Instinct primar”, dar fără crimă).
Geografia este reinterpretată, hărţile sunt şi ele, fireşte, în relief, ca întreaga poveste. Nu lipsesc piraţii, deşi în mod surprinzător n-a fost cooptat Johnny Depp, aşa cum ne-am fi aşteptat, la lista vocilor. Avem până şi „Furnicutze”, care ne amintesc de animaţia cu aceeaşi transcriere, o insulă a comorilor, ceva referiri la Vrăjitorul din Oz, respectiv tornada, şi o Arcă a lui Noe, totul pe muzica adaptată, a Odei Bucuriei, imnul european, al lui Beethoven. Cel mai spectaculos personaj şi care va rămâne fără îndoială de neuitat este Buni, căreia îi dă glas pe româneşte, strălucit, Coca Bloos şi care ne duce şi până în burta balenei, incredibil, dar salvatoare.

„Titanicul” epocii străvechi este, fireşte, din gheţari, avem şi ceva liane împrumutate de pe la Tarzan, al nostru Johnny Weissmuller, Chip şi Dale s-au clonat, iar idila este între Diego şi Shira. Peaches, fetiţa mamuţilor, ne duce şi ea cu gândul la o peliculă celebră, „Tatăl miresei”, pentru că Manny turbează la ideea de a-şi lăsa odrasla prin cluburile vremii. Nu vă temeţi, n-am rămas fără leneşul peltic Sid şi foarte reuşit e hârciogul Louis, miniîndrăgostitul săritor la nevoie.

„Epoca de Gheaţă 4: Continente în Derivă“

„Ice Age 4: Continental Drift“
SUA, 2012
Regia: Michael Thurmeier, Steve Martino
Voci: Vlad Blîndu / Ray Romano (Manny), Adriana Trandafir / Queen Latifah (Ellie), Marius Săvescu / John Leguizamo (Sid), Marius Vintilă / Denis Leary (Diego), Adina Lucaciu / Keke Palmer (Peaches), Coca Bloos / Wanda Sykes (Buni), Valentin Teodosiu / Peter Dinklage (Căpitanul Maţ/Gutt), Andreea Bibiri / Jennifer Lopez (Shira), Cosmin Şofron / Seann William Scott (Crash), Cristian Şofron / Josh Peck (Eddie)
Studio de Înregistrări: Musitech Productions
Inginer de sunet: Alexandru Alexandru
Regizor dublaj: Cosmin Şofron
Regizor muzical: Vlad Blîndu
Traducător: Adriana Hoancă
Distribuit de: Odeon Cineplex