Main menu

header

mircea_m_ionescu... Exact în zilele când s-a discutat mai mult ca niciodată despre actorii-regizori - şi aceasta datorită Festivalului impecabil organizat la Buzău - a apărut şi ideea actorului-dramaturg. Nu prea mulţi, dar nici puţini dintre trubadurii Thaliei s-au aplecat şi asupra textului dramatic, unii cu talent, alţii de circumstanţă. Printre actorii care au avut ceva de spus pe tărâmul scrisului dramatic, şi Gabriel Pintilei, totodată şi regizor. El a oferit teatrelor, cu ceva vreme în urmă, un text contemporan şi se poate numi fericit că i s-a deschis uşa în centrul Capitalei, la „Odeon”. Acolo i s-a montat (de către nu prea ştiutul regizor Alexandru Mihail) piesa „Blifat”, termen în jargoul prezentului, care nu ridică interesul pentru acest text, dimpotrivă. Piesa, frescă din viaţa unei familii banale din România de astăzi, cu probleme, sărăcie şi limbaj colorat, cu lipsa comunicării între cei cinci membri, de unde, logic, şi dramele lor. Este o casă unde toată lumea este secretoasă, dar ascultă pe la uşi, în care fiecare e nervos pe ceilalţi, înroşeşte telefonul închis într-o cameră şi râvneşte la evadarea din universul condamnat la autoizolare. De la tatăl fără bani la „Ăla mare”, elev care se droghează, la fata, elevă alunecată spre lesbianism, şi „Ăla micu’”, luat la rost de toată lumea. Dramele vor fi dezvăluite tatălui de „Ăla micu’”, maturizat prematur de avatarurile prezentului, puştiul fiind banca de date triste a familiei, la rătăcirile fraţilor, el adăugând şi „bomba” - cancerul mamei despre care nu ştia nimeni din casă. Finalul, destul de simplist, este dureros, moartea fiului cel mare însemnând un semnal pe care, din nefericire, nu-l recepţionează nici tinerii, nici cei maturi din jurul lor.

... O piesă-xerox de viaţă, un spectacol fără acorduri deosebite, dar cu o surpriză de proporţii: interpretul rolului „Ăla micu’” - copilul de 8 ani care citeşte reviste porno şi jonglează cu internetul. Este actorul David Petcu. Nu voi pune ghilimele, ca alţii, şi nici nu voi scrie „copilul David Petcu”, pentru că interpretul s-a dovedit un veritabil Actor, chiar dacă are doar 12 ani şi nu a jucat teatru decât prin şcoală, unde, este drept, a primit un Premiu „Toma Caragiu”. Ineditul actor fără studii a uluit sala prin nonşalanţă, dinamism scenic, simţ comic şi disimulare, cunoaşterea impecabilă a textului şi incredibila maturitate în relaţiile cu celelalte personaje (Angela Ioan - Mama, Laurenţiu Lazăr - Tatăl, Ioana Anastasia Anton - „A mijlocie”, Mihai Smarandache - „Ăla mare”). Culmea este că acest „copil teribil” de la Odeon (cinste celui care l-a descoperit!) nu se gândeşte deocamdată să devină actor cu diplomă, el, olimpic la matematică şi pasionat de biologie, nu se grăbeşte să declare că vrea să urmeze facultatea de teatru, fiind decis să aştepte ca lucrurile să decurgă aşa cum vrea Bunul Dumnezeu. Pentru că el, elevul David Petcu dintr-a VI-a, nu merge la teatru „ca la slujbă, cum fac oamenii mari”. El merge, la Odeon, ca un „copil minune”...