... Chiar dacă actul de creaţie artistică ar trebui să se sustragă crizei financiare, el este vizibil marcat de forfota banilor, tot mai puţini pentru cultură. Firesc ca spectacolele să devină o „marfă” pentru tot mai multe teatre, interesate şi de profitul scos din investiţii, deloc puţine, nu doar de bogăţia sufletească adusă spectatorilor. În ultima vreme, măria sa Internetul a devenit pârghie importantă în reclama unor „produse” artistice, pe Facebook teatrele particulare făcându-şi publicitate în fel şi chip. În acest caz avem de-a face cu un veritabil S.O.S. („Salvaţi Sufletele Noastre” s-ar traduce strigătul de disperare al naufragiaţilor!), iluzia, dacă nu utopia duzinelor întregi de tineri actori şi regizori fără posibilitatea angajării într-un teatru profesionist. Din reclama agresivă (în sensul bun al cuvântului) a „independenţilor”, din varietatea şi modernitatea prezentării textelor în spaţii neconvenţionale (subsoluri, sufragerii, colţuri de baruri şi altele) ar trebui să înveţe multe dintre teatrele de stat, căci destule nu ştiu să-şi „vândă” produsele artistice, unele de ţinută. Există, probabil, o rutină păguboasă, în virtutea căreia teatrele cu nume şi sprijin financiar nu au nevoie de prezentarea (nu atât reclama!) noilor spectacole nici măcar pe site-urile lor.
... Cum numărul secretarilor literari s-a cam redus, iar specialistul în relaţii publice reprezintă pentru unii un lux, dacă nu o imposibilitate, cum lenea e cucoană mare şi prin curtea Thaliei, destule teatre, din Capitală (mai puţine) şi din ţară, nu apelează la avantajele Internetului pentru a-şi face din plin cunoscute producţiile. Nu-i suficient să prezinţi doar titlul piesei, ziua şi ora reprezentaţiei, uneori şi actorii care joacă. Din respect faţă de creatorii de teatru, însă şi de spectatori, se cere o prezentare a respectivei premiere, ca un magnet în plus spre a fi văzută. Aşa încât, celor care se plâng că nu prea vine lumea la teatru le recomand metoda trupelor independente, argumentată, printre altele, de succesul de public al ultimului festival Underground. La care, neapărat, trebuie remarcate promptitudinea şi profesionalismul cu care îşi prezintă noile creaţii (cel puţin în Capitală!) Naţionalul, Teatrul Metropolis şi Teatrul de Comedie. Postările respectivelor instituţii pe site-uri nu reprezintă doar o informaţie necesară, cât şi un mic eseu. Îmi iau ca ultime argumente „Scrisorile portugheze ale Marianei Alcoforado” - contemporana noastră „pentru că ne iubeşte, iar de iubire nu vrem să uităm” -, care anunţă revenirea în teatru a marelui regizor Aureliu Manea, la Metropolis (întâia montare în Capitală, în 24 de ani de carieră strălucită!), sau deschiderea „Integralei Caragiale”, la Naţional, cu „Scrisoarea” lui Mălăele, „spectacolul nostru, al celor de azi, care am înlocuit scrisorile pierdute cu e-mail-uri, sms-uri şi postări pe Facebook. Cum să nu-ţi doreşti să vezi un asemenea spectacol, „curat Mălăele” (regizor şi actor de excepţie), prezentat cum se cuvine în vremurile noastre?