… Orice reîntâlnire cu piesele lui Teodor Mazilu înseamnă un eveniment pentru iubitorul de teatru. Autorul paradoxurilor încântătoare, rupte din viaţa de zi de zi, din locurile comune şi stupidităţile fără vârstă, nonconformistul dotat cu o ironie debordantă, sedus de absurdul cotidian, satiricul acid al limbuţilor, parşivilor, escrocilor de toate genurile, rămâne inimitabil în istoria dramaturgiei noastre. A fericit atâtea generaţii prin piese de referinţă („Mobilă şi durere”, „Aceşti nebuni făţarnici”, „Proştii sub clar de lună”, „Împăiaţi-vă iubiţii” şi altele) şi ne face să întrebăm de ce, oare, a fost atât de nedrept uitat de mai toate teatrele?! Noroc cu „Somnoroasa aventură” (sau „Aventurile unui bărbat extrem de serios”), care, după decenii bune, a mai avut o premieră, la Teatrul Foarte Mic, săptămâna trecută. O veritabilă sărbătoare, datorată piesei, însă şi creatorilor spectacolului, de aplaudat nu doar pentru reîntoarcerea la un mare dramaturg român, ci şi pentru admirabila lor izbândă artistică.
… Un merit important îl reprezintă respectarea cu sfinţenie a textului (o „rara avis”, astăzi!), demonstrându-se actualitatea scriiturii lui Teodor Mazilu, fără artificii inutile sau gaguri ale umorului de gang, de care teatrele noastre nu duc lipsă. Experimentatul regizor Vlad Stănescu (totodată şi semnatarul unei frumoase şi sugestive scenografii!) a gândit şi reuşit o bucurie de spectacol, cu umor absolut mazilian, cu nerv şi ritm, cu metaforă şi sensibilitate, dublate de o muzică în ton. O minunată comedie, şlefuită la mare meserie, deconectantă şi susţinută admirabil de mai toţi actorii, inspirat aleşi de directorul de scenă.
… O creaţie absolut fascinantă reuşeşte Cristi Iacob în Gherman, „atât de serios şi cu atât de multe calităţi, încât vârsta nu mai are nicio importanţă” (recomandarea lui Teodor Mazilu în didascălii). Foarte inspirat, regizorul nu l-a mai lăsat pe Gherman, acum, în 2012, „membru al cooperativei de traduceri şi dactilografiere Prestarea” (cum apărea în text!), ci l-a făcut funcţionar la… Primărie! Freneticul (ar merge şi fenomenalul!) Cristi Iacob scoate, prin joc complet, un Gherman care se autodefineşte prin mersul de pachiderm, uneori de robot actual, cu vorbire greoaie, dominat de obsesia unei neveste de decor, care să-l echilibreze prin stupiditate şi imaturitate. Alături de el, admirabile prin entuziasm şi forţă scenică, sunt Oana Albu (mătuşa Cleo) şi Gabriela Iacob (nepoata de atâţia curtată), cum laude merită din plin şi Avram Birău, ce creează un excelent escroc sentimental în Alfred Ogaru, pe vremuri îndrăgostit de Cleo, acum de juna Gabriela.
Am plecat din sală, după premieră, fermecat, din nou, de splendoarea scriiturii lui Teodor Mazilu („Alfred, tu ai suflet de gheaţă, cu tine pot să vorbesc omeneşte”; „Vă iubesc pentru că sunteţi superficiali”; „Unde-s trubadurii de altădată?”... Chiar aşa, unde ne sunt trubadurii comicului adevărat?), cu o mare bucurie produsă de creatorii de frumos la Teatrul Foarte Mic.