... Operă de referinţă în literatura universală, romanul parabolă „Procesul” de Franz Kafka a ajuns şi pe scena românească, mai exact la Teatrul „Bacovia” din Bacău. Printr-un excelent spectacol de autor (dramatizare, regie, scenografie, muzică) datorat lui Geirun Ţino, erudit regizor austriac de origine română. Cu „Procesul”, Geirun Ţino reuşeşte o notabilă trilogie Kafka, după ce a dramatizat şi a montat cu succes „Amerika” (la Teatrul „Pygmalion” din Viena) şi „Castelul” (la Teatrul „Nottara” din Bucureşti).
... „Procesul” băcăuan debutează, interesant, în cheie uşor comică, pendulând între parodie, pantomimă şi, mai ales, absurdul lumii în care trăieşte eroul principal Josef K. Modestul funcţionar de bancă este arestat fără un motiv cunoscut în pensiunea unde locuieşte, dar lăsat liber, după o scurtă anchetă, chiar trimis înapoi la locul de muncă. În acel (acest?) univers nu contează acuzaţia sau culpa, ci menţinerea unei stări de supraveghere continuă, de hărţuire a individului împins spre nebunie. Tribunalul nu există la adresa indicată, ci în podul unei clădiri mizere, cu camere de închiriat; cei din prezidiu poartă insignele unei organizaţii oculte; ancheta lui K. se bazează pe un dosar al inculpatului care este un caiet vechi, un album cu desene fără legătură cu acuzaţiile, iar ofertele omului cu relaţii, Titorelli, pictorul tribunalului, definesc faţetele Justiţiei. Cele trei posibilităţi pe care inculpatul fără vină le are, după Titorelli, sunt: „achitarea reală” - imposibil de obţinut; „achitare aparentă” - pe o cauţiune morală, în care acuzaţiile pot reveni oricând, şi „tărăgănarea la infinit” - menţinerea procesului în prima etapă, a interogaţiilor, umilinţelor, coşmarului, uzării sufleteşti, varianta cea mai recomandată pentru individ. Orice demers de judecare e inutil, soarta insului nevinovat este dirijată în acest labirint care-i justiţia societăţii. La puţin timp după ce un preot îl informează că procesul merge prost, că este considerat vinovat şi va fi condamnat, nevinovatul Josef K. va fi dus, pe seară, în afara oraşului şi ucis de doi bărbaţi. Maşina infernală a societăţii a funcţionat perfect...
... Acest text grav, plin de sensuri şi semnificaţii, a fost dramatizat cu profunzime şi rafinament de Geo Ţino, iar valorosul spectacol băcăuan l-a făcut actual, invitând la meditaţie. Demers la care a contribuit şi o minunată trupă, în regăsirea poftei de joc şi de performanţă. Tânărul actor Matei Bogdan a avut un rol foarte greu în „K.”; l-a făcut cu mult zbucium şi forţă scenică, însă cu mai puţină complexitate interioară. Excelente cele două actriţe - Florina Găzdaru (Ana, spălătoreasa) şi Firuţa Apetrei (doamna Grubach), de mare efect jocul nonşalant al lui Ştefan Ionescu (Franz) şi Bogdan Buzdugan (Willem), o „triplă” bună (Inspectorul, pictorul Titorelli, Preotul) pentru experimentatul Viorel Baltag, pe „fază” Dumitru Rusu (Kulich) şi Valentin Branişte (Kaminer). Cu toţii însă pot strânge şi pot scurta cu 10-15 minute un spectacol de excepţie.