… „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” este unul dintre acele texte atât de cunoscute încât lumea nu se mai duce la teatru să vadă celebra piesă a lui Caragiale, ci actorii şi creaţia regizorală. Sub acest aspect, la ultima premieră de la Naţionalul bucureştean, publicul a avut bucuria unui regal al încântătorilor actori Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, dar şi al sclipitorilor Silviu Purcărete (regie) şi Dragoş Buhagiar (scenografie).

Leonida şi Efimiţa apar din sală, în costume elegante, cu frac sau rochie neagră, în pantofi negri de lac, ca venind de la o petrecere şi luând loc pe o canapea, în faţa cortinei, cu două microfoane în mână, de parcă ar urma o emisiune de televiziune. Şi textul începe să curgă cuceritor, în aplauze, la acele microfoane, mediocritatea politică a lui Leonida şi naivitatea consoartei Efimiţa fascinând prin jocul uluitor al soţilor Rebengiuc. Brusc, costumele de gală se destramă şi eroii apar în pijamale şi cămaşă de noapte, în dormitorul lor, în patul în care disertaţia caraghioasă a lui Leonida continuă, „republica”, „reacţiunea”, „Galibardi” o duc treptat pe credula, „nevricoasa” soaţă la „fandacsie” şi, apoi, la „ipohondrie”. Camera se învârte, trepidează, patul se ridică şi cei doi dorm în picioare (idee văzută, în iunie, la regizorul bulgar Orlin Diakov, în spectacolul montat la Giurgiu!), pereţii crapă la zgomote de împuşcături, sub larma străzii, par că iau foc, totul în viziunea scenografică uluitoare a valorosului Dragoş Buhagiar. Iar când Safta (Florentina Ţilea, la premieră) vine nu să facă focul (cum e în text!), ci să cânte ca o divă de cabaret (din păcate, mi s-a părut din altă piesă!), te aştepţi ca spectacolul să-şi tragă cortina, după aproape o jumătate de oră, şi să pleci fericit acasă. Numai că genialul Silviu Purcărete nu ne lasă, ne duce din nou în camera Leonizilor (nu, nu-i nicio greşeală!), să mai ascultăm o dată textul. Spus însă „încrucişat”! Victor Rebengiuc rămâne în pat şi ascultă „teoriile” despre republică, revoluţie şi Galibardi, culminând cu replica „Eu, cu mintea mea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica?”. Semn că, în viziunea lui Purcărete, Leonida din textul lui Caragiale este de gen feminin, iar masculinul este Leonid, interpretat în partea a doua, cu farmecul ei inconfundabil, electrizant, de Mariana Mihuţ. O bijuterie de spectacol, unul dintre acelea pe care vrei să le revezi de mai multe ori.

… Şi un excelent caiet-program, cu o fotografie rară a lui Ion Luca Caragiale, dar şi cu o surprinzătoare mărturisire a regizorului de excepţie Silviu Purcărete despre textul lui Nenea Iancu: „E o piesă într-un act. În mod normal, ar trebui să dureze 20 de minute, ceea ce spectatorul plătitor n-ar suporta, şi atunci piesa e tot timpul încărcată cu tot felul de arabescuri pentru a o aduce la o durată convenabilă”. Nu din cauza cantităţii, a timpului petrecut în sală este încântător ultimul spectacol al lui Purcărete, ci datorită Valorii lui!