Trăim cu pericolele la orice pas. Nu mai avem prea mare siguranță pentru nimic din cele câte sunt în jur, pentru sănătatea noastră, pentru felul în care ne putem desfășura activitățile, pentru nimic. Există temeri majore cu privire la ziua de mâine, la toate fenomenele haotice care pun stăpânire pe lume, la evoluția fără fundament și chiar la emoțiile pe care sufletul nostru le poate încerca.
Lumea se robotizează, iar fricile sunt din ce în ce mai prezente, cel puțin pentru cei din generația mea și cei mai în vârstă. Educația este greu de susținut și siguranța în sine pentru ce va fi a devenit o himeră din ce în ce mai pronunțată.
Eu nu vreau să sperii pe nimeni. Sunt doar simple constatări. Dar personal, văd situația ca fiind una fără ieșire. Asta pentru că se mutilează din ce în ce mai tare din spirit și există această dorință periculoasă, a nu știu cui, de a ne păstra sub imperiul fricii, cu nesiguranță și cu un fel anume de a vedea viața, foarte pesimist.
Nu e cazul meu, pentru că eu am învățat să disting lucrurile și știu sigur că sunt multe aspecte care nu mă pot atinge, pentru că nu permit eu asta.
Teama pentru ce va fi nu trebuie luată ca o barieră, ci ca o motivație. Dintotdeauna au existat ape mai tulburi în care s-a scăldat lumea, arta, cei din jur și chiar relațiile între oameni, la modul general. Provocarea este să le depășești și să le atragi de partea ta. Cum? Prin voință, prin muncă și determinare și prin eliminarea a tot ce e nociv în jur.
Tehnologia, spre exemplu, ne „omoară cu zile“ și ne lasă din ce în ce mai săraci și mai goi. Voi când ați fost ultima oară la o piesă de teatru, când ați văzut un film de calitate, când ați citit o carte sau ați ascultat un album de muzică aparte? Toate acestea pot ajuta sufletul să meargă mai departe. Dacă dăm naștere unui mediu propriu, „răul“ acesta din jur nu se poate atinge de noi cu una cu două.
Sigur că există pericolul de a ne pierde pe parcurs, dar viața e construită dintr-o mulțime de variabile, de dogme fără înțeles. Poate de asta-i bine ca uneori să nu cauți prea multe înțelesuri, pentru că te vei cufunda în mai multe întrebări.
Cert este că putem să ne protejăm, așa cum am făcut cu masca, în pandemie, de toată nebunia asta care ne inundă viețile. Multe păreri, multă judecată, care de care e mai domn, mai știutor, mai plin de înțelepciune. Nimic mai fals. Bârna din ochii proprii nu o mai vede nimeni și se uită mult prea ușor că într-o secundă ni se poate pune lacăt pe viață, pe dorințe și pe visuri, ca și cum nu ar fi existat și ca și cum opiniile noastre nu ar avea vreo relevanță.
Cred eu că-i musai să trăim bine cu nesiguranțele, să le transformăm în atuuri și să vedem că dincolo de carcasă, lumea are în continuare ce să ne ofere. În fond, inevitabilul nu-l putem preconiza, nu putem lupta contra lui și nici nu avem arme ca să-l dezamorsăm. Așa că nu ne rămâne decât să luptăm cu arta culturii, a bunului simț, a decenței, a vorbei spuse la timpul potrivit, a atitudinii civice și chiar a votului, mai ales că se apropie această perioadă.
Nu suntem neputincioși și avem atâta frumusețe în noi, atâta deplin și putere, indiferent de statut, încât putem, dintr-o singură mișcare, muta munții, dacă ne propunem asta.
Eu nu am verdicte, știți asta deja mai bine. Pot doar să vă spun că pericolul cel mai mare este acela de a ne pierde sufletul și omenia. Fără ele, pot face ce vor din noi! Trăiți cu nesiguranțele și fiți siguri că va fi bine!