Main menu

header

614 28 5de Dana Georgescu

În urmă cu câţiva ani, autorităţile din oraşul american Chicago nu mai ştiau ce să facă din cauza şobolanilor care se înmulţeau de la an la an şi invadau cu tupeu proprietăţile locuitorilor, dar şi instituţiile de stat sau restaurantele. Aşa că s-a apelat, experimental, la o soluţie inedită: pisicile. Rezultatul a fost neaşteptat.

O soluţie care funcţionează perfect

Peste 500 de pisici fără stăpân, care urmau să fie eutanasiate pentru că nu dorea nimeni să le adopte din adăposturi, şi-au găsit de muncă în ultimii ani în Chicago. Şi ce muncă! Ele au fost trimise în diverse zone din marea metropolă americană în care se află sedii de companii, fabrici, dar şi case pentru a contribui la exterminarea şobolanilor care îşi făceau de cap, în ciuda eforturilor de deratizare ale locuitorilor. Rezultatele au apărut rapid, iar acum din ce în ce mai multe persoane apelează la programul „Treehouse Humane Society’s Cats at Work”. Coordonatorul acestuia, Paul Nickerson, a declarat că a „instalat” până acum în jur de 650 de colonii de pisici în tot oraşul şi că a ajuns de la patru-şase cereri pe săptămână la aproximativ zece pe zi. „Este singura soluţie care funcţionează sută la sută pentru a scăpa permanent de şoareci”, a declarat acesta.

Programul scuteşte cheltuielile de deratizare

614 28 6Victoria Thomas, o locuitoare care a adoptat trei astfel de pisici pentru a pune bazele unei colonii din zona sa, a declarat că ea şi vecinii săi au cheltuit inutil 5.000 de dolari pe diferite metode de exterminare a şobolanilor. „Eram la grătar şi şobolanii treceau peste picioarele noastre”, povesteşte femeia coşmarul căruia a fost nevoită să îi facă faţă laolaltă cu ceilalţi chiriaşi şi proprietari, potrivit CBS News. „În câteva zile, nu am mai văzut şobolani. Este natura care are grijă de natură”, a precizat ea după ce a văzut roadele experimentului. Cea mai mare problemă în Chicago este în zonele în care există clădiri ce urmează să fie demolate, rozătoarele fiind atrase de ruinele în care se pot desfăşura în voie. Soluţia autorităţilor pare însă să dea roade şi în astfel de locuri, felinele strecurându-se neobosite prin toate cotloanele după musafirii nepoftiţi.

Castrate, vaccinate şi… răsfăţate

Tot ce trebuie să facă cetăţenii care îşi doresc o colonie de pisici pentru a scăpa de şobolani este să ofere felinelor mâncare şi adăpost, arată 5NBC Chicago. De tratamentele medicale se ocupă reprezentanţii organizaţiei care gestionează programul. Toate pisicile sunt castrate, sunt vaccinate şi îngrijite, aşadar, toată lumea e mulţumită.