de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu
Cel mai bun prieten al omului a știut să demonstreze vitejie și abnegație inclusiv pe front, chiar dacă războiul nu a avut niciodată legătură cu câinii. Dar aceste minunate patrupede au activat alături de militari pe fronturi de luptă din toată lumea. Iată câteva povești uluitoare din miile care s-au întâmplat de-a lungul timpurilor.
Sergentul Stubby și alarmele antigermane
În timpul Primului Război Mondial, un cățel a fost adoptat de câțiva militari care se antrenau în Conneticut. Când au fost trimiși în acțiune în Franța, l-au ascuns pe vas. Nu știau cât de util le va fi Terrierul; ajunsese să dea alarma înaintea fiecărui atac german, a prins un spion neamț și a stat în tranșee, participând la 17 bătălii. Rănit de o grenadă, a fost spitalizat, dar a continuat să se afle în slujba trupelor. Mai târziu a participat toată viața la parade militare, împodobit cu o uniformă specială și cu medaliile binemeritate. Și chiar a făcut cunoștință cu trei președinți ai SUA…
Judy a supraviețuit într-un lagăr de concentrare
Când japonezii au bombardat nava pe care se afla, în 1942, cățelușa Judy, aceasta i-a ajutat pe soldații răniți care nu puteau înota să ajungă în siguranță la țărm. Era o insulă pustie din Marea Chinei, și Judy a contat enorm în ecuația supraviețuirii militarilor - a descoperit apă potabilă, iar apoi, când au fost luați prizonieri, a sărit să-l apere pe fiecare soldat bătut de japonezi, chiar cu riscul de a fi ucisă ea însăși. A supraviețuit alături de stăpânii săi timp de trei ani în lagărul de concentrare. Întoarsă în Anglia natală în 1945, a primit Medalia Dickin. A fost înmormântată câțiva ani mai târziu, înfășurată într-o jachetă Royal Air Force.
Jet, salvatorul de supraviețuitori
Antrenat pentru salvare de sub dărâmături, Ciobănescul german negru Jet era capabil și să detecteze bombe și mine, prevenind astfel pierderile de vieți. Când a început să caute supraviețuitori sub clădirile prăbușite în urma bombardamentelor germane asupra Londrei, în cel de-Al Doilea Război Mondial, sute de oameni și-au datorat viața abnegației lui Jet, care nu lăsa pe nimeni în urmă. Misiunea lui nu s-a încheiat odată cu războiul, ci a continuat la alte dezastre similare. Pentru calitățile sale excepționale, Jet a fost onorat cu Medalia Dickin și Medalionul Valorii RSPCA. Are și astăzi un memorial în Parcul Calderstones, din Liverpool, precum și o mică expoziție personală în Muzeul orașului.
Smoky, terapeut în spitalele de campanie
Militarul american Bill Wynne și-a luat cățelușa cu el când a plecat în misiune în Filipine, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Apoi a venit o misiune aproape imposibil de realizat de oameni și în care Terrierul de mici dimensiuni numit Smoky avea să se dovedească salvator - trecerea printr-un tunel subteran a unor fire de telefonie care să permită comunicarea militarilor între tabere. Ducând cablurile printr-un spațiu de doar 20 de centimetri diametru și ferind astfel trupele de a fi zărite de inamic, Smoky a salvat viața a peste 250 de militari. Mai târziu, Smoky a avut un mare impact pozitiv asupra moralului trupelor din spitalele de campanie, devenind astfel oficial primul câine din lume folosit pentru terapie.
Buster a descoperit mii de bombe ascunse
Ani la rând, Buster a fost activ alături de militari în teatrele de operațiuni din Bosnia, Afganistan și Irak. A salvat mii de vieți, fiind capabil să detecteze bombe și mine înainte de a exploda. Adoptat de unul dintre militarii britanici, Buster a acționat și ca un agent de terapie - stăpânul său, sergentul Will Barrow, a observat că patrupedul ridica moralul trupelor și că mulți militari îi povesteau câinelui unele dintre cele mai ascunse gânduri, temeri și sentimente pe care nu le-ar fi destăinuit oamenilor. Atunci când s-a retras, Buster a suferit, ca mulți alți veterani, de semne ale sindromului posttraumatic.
Gunner, as în detectarea aviației inamice
La baza aeriană australiană Darwin a trăit un cățel care ajunsese as în a detecta apropierea aviației inamice japoneze. Cu circa o oră înainte de atac, Gunner anunța, prin lătrat insistent, apropierea avioanelor al căror zgomot distinct ajunsese să-l asocieze cu pericolul. Așa se face că piloții aveau, grație lui Gunner, suficient timp să se pregătească de ripostă ori să se pună la adăpost. Militarii erau atât de siguri de instinctele câinelui, încât ajunseseră să sune sirena de alarmă imediat ce Gunner începea să latre. Nu a dat greș niciodată și a salvat astfel numeroase vieți.
Lucca a îndeplinit sute de misiuni în Afganistan
În anul 2012, cățeaua Lucca îndeplinise cu succes peste 400 de misiuni ale pușcașilor marini americani de pe câmpurile din Afganistan. Viețile salvate de acest câine exemplar în detectarea minelor și bombelor nu se pot număra. În ultima sa misiune, o explozie i-a spulberat una dintre labe. Caporalul Juan Rodriguez, care se afla alături de câine în momentul teribil, a înfășurat animalul într-o tunică și l-a dus la spital; chiar a dormit alături de Lucca, pentru a se asigura că nu este singură nicio clipă. La întoarcerea acasă, Lucca a primit Medalia Dickin, care a fost acordată doar unui număr restrâns, de 66 de câini militari, de la înființarea ei în cel de-Al Doilea Război Mondial.
„Ceea ce contează nu este neapărat dimensiunea câinelui în luptă, ci a luptei din interiorul câinelui“ (Dwight Eisenhower)
Cairo şi capturarea lui bin Laden
Operațiunea de detectare și de capturare a teroristului mondial numărul 1 Osama bin Laden a inclus și un câine excepțional: Cairo, un malinois antrenat special pentru misiuni dificile. Animalul a lucrat numai noaptea, echipat cu tehnologie modernă, într-un perimetru închis cu sârmă ghimpată inaccesibil pentru militari, îndesat cu bombe ascunse și păzit de gărzi înarmate. Ca un adevărat pușcaș marin, Cairo și-a dus la bun sfârșit misiunea care l-a făcut celebru în întreaga lume.