Main menu

header

de Dana Purgaru

Un Mastiff Tibetan, pe nume Hong Dong, este cel mai scump câine din lume, el vânzându-se pentru o sumă-record.

Costă 1 milion de euro!
Superbul Mastiff, de culoare roşcată, a fost cumpărat de un baron al minelor de cărbune din nordul Chinei contra sumei de 10 milioane de yuani, adică 1.090.340 de euro. Stăpânul său a declarat că preţul este pe deplin justificat, la fel şi cerinţele necesare pentru a creşte un astfel de specimen. Pentru a arăta de milioane de yeni, Hong Dong se delectează în fiecare zi cu carne de pui şi de vită, dar şi cu delicatese chinezeşti, şi trăieşte într-o curte de dimensiuni considerabile.

Poate ajunge la 130 kg
Deşi are numai 11 luni, patrupedul are dimensiuni impresionante şi poate ajunge la 130 kg la maturitate. În China, semnul luxului suprem nu constă în maşini sau în bijuterii, ci în deţinerea unui astfel de câine, considerat divin. În cazul în care vreo femelă visează la Hong Dong, proprietarul ei va trebui să ofere 11.500 de euro.

- Tibetanii cred că Mastifful poartă sufletele călugărilor care n-au fost îndeajuns de buni pentru a se reîncarna în oameni. Se spune că însuşi Gingis Han avea 30.000 de astfel de câini în armata sa.