de Veronica Zărescu
Curios şi dornic de noi aventuri, bebeluşul încearcă să se deplaseze măcar un pic încă din primele luni de viaţă. În jurul vârstei de 3 luni, micuţul începe să se rostogolească, iar pentru început se poate întoarce pe burtă, dar fără să mai revină la loc. De pe la 5 luni, ştrengarul prinde puteri, îşi coordonează mai bine mişcările şi poate executa rostogolirea înainte şi înapoi fără probleme. Mai mult decât atât, copilul începe să se ridice atunci când este pe burtă sprijinindu-se de mâini.
Startul, în jurul vârstei de 9 luni
Pentru copiii activi, premergătorul poate rezolva temporar dorinţa de explorare începând cu vârsta de 6-7 luni, dar le limitează destul de mult accesul prin toate ungherele casei, ţinându-i la distanţă de jucăriile aflate pe jos sau pe mijlocul mesei. Aşa că bebeluşul va prefera să se descurce singur, şi pe la 9 luni îşi va aduna puterile şi va porni în marea aventură: mersul de-a buşilea.
Uite-l... nu e!
În momentul în care a început să meargă de-a buşilea, toată casa a devenit teren de joacă, iar pericolele pândesc la tot pasul. Copilul nu va şti ce să tragă şi ce nu, iar greutatea şi duritatea obiectelor îl pot răni. Important este să nu inhibaţi această pornire a micuţului doar pentru că vă temeţi că se poate lovi. Mersul de-a buşilea este dovada că bebeluşul este sănătos fizic, că doreşte autonomie şi că îşi formează personalitatea pe baza încrederii în forţele proprii şi a dorinţei de a cunoaşte. Aşa că adaptaţi-vă situaţiei: folosiţi protecţie pentru colţurile mobilei, siguranţe pentru uşi ca să nu îi prindă mânuţele şi ridicaţi la înălţime obiectele casante sau contondente. În plus, nu scăpaţi nicio secundă ştrengarul din priviri. Habar nu aveţi ce îi trece prin minte şi căror pericole nebănuite se poate expune.
Nu vrea să meargă „în patru labe”
Este adevărat că nu toţi copiii trec prin această etapă cu mersul de-a buşilea. Unii sunt prea grăsani ca să o facă, alţii prea puturoşi. Mai există o categorie a bebeluşilor care nu suportă să stea pe burtă. Ei nu vor avea ocazia de a porni „în patru labe”, pentru că nu vor descoperi acest tip de deplasare. Aşa că aceştia vor pleca direct în picioare în jurul vârstei de 1 an, cu sau fără premergător pus la dispoziţie. Este adevărat şi faptul că micuţii care pornesc de-a buşilea vor merge un pic mai târziu în picioare, pentru că, prin acest tip de mers, îşi vor satisface curiozitatea de a ajunge în locuri sau la lucruri inaccesibile până atunci. În plus, bebeluşul se va simţi mult mai în siguranţă mergând de-a buşilea decât în picioare.
