Main menu

header

de Veronica Zărescu

Problema hăinuţelor trebuie stabilită din primele zile de viaţă ale copilului sau chiar din perioada sarcinii. Există însă superstiţii, potrivit cărora nu este indicat să cumpăraţi sau să primiţi articole de îmbrăcăminte pentru bebeluş până în momentul naşterii. Problema este că internarea mamei durează numai câteva zile şi va fi greu ca soţul sau bunicii să vină în vizită la spital, să declare bebeluşul şi să se ocupe şi de ţinuta sa de externare. Aici un rol important, dar nu obligatoriu, îl pot avea naşii. Teoretic, naşa copilului trebuie să-i cumpere trusoul şi să îl aducă la maternitate fără ca mama să îl vadă. Practic, părinţii preferă să aleagă ei primele haine ale micuţului încă din vremea în care el se află în pântece.

Trusoul nou-născutului
Setul de haine pentru ieşirea bebeluşului din maternitate trebuie să conţină:
- o bluziţă de corp, de tip body, din bumbac;
- pantalonaşi cu picior;
- căciuliţă;
- jachetă;
- port-bebe.
Magazinele pentru copiii au o ofertă variată de asemenea seturi de haine, special pregătite pentru acest moment. Cel mai important este să le spălaţi înainte cu detergent special pentru bebeluşi (fără parfum şi fără înălbitori) şi să le călcaţi. Nu uitaţi însă că, odată ajunşi acasă, aveţi nevoie de cel puţin două-trei rânduri de ţinute complete. Este de preferat să aveţi la îndemână hăinuţe uşor de manevrat şi din bumbac. În primele zile, micuţul va petrece cel mai mult timp dormind, aşa că profitaţi de acest răgaz şi recăpătaţi-vă puterile.

Evitaţi panglicile din jurul gâtului!
La început vă va fi destul de dificil să vă îmbrăcaţi micuţul, mai ales dacă ţipă şi se zbate. Ce-i de făcut în acest caz? Pregătiţi-vă la îndemână toate produsele, scutecul şi îmbrăcămintea de care aveţi nevoie, după care puneţi copilul pe masa de înfăşat sau pe pat. În acest timp vorbiţi bebeluşului cu blândeţe, cântaţi-i un cântecel. Dacă trebuie ţinut în întregime gol (înainte de baie, de exemplu), înveliţi-l rapid într-un scutec sau prosop moale. Ideal ar fi să alegeţi îmbrăcăminte amplă, moale şi uşor de spălat! Este important să evitaţi panglicile din jurul gâtului, pentru siguranţa nou-născutului.
Chiar dacă începutul este mai greu, veţi vedea că, în câteva săptămâni, totul va intra în normal.