Main menu

header

de Veronica Zărescu

În urma unor studii efectuate recent se pare că, din diverse motive, părinţii alocă din ce în ce mai puţin timp odraslelor lor. Cu toate acestea, nu durata este importantă, ci conţinutul acestor momente. Astfel, ei pot sta o zi întreagă cu copiii, dar, dacă nu le oferă nimic în acele ore, degeaba îşi petrec timpul cu ei.

Atenţie, afecţiune şi activităţi interesante
Uneori este de ajuns o oră în care să li se dea celor mici tot ceea ce-şi doresc - atenţie, afecţiune şi activităţi captivante. Chiar dacă momentele petrecute împreună nu sunt îndelungate, ţine de părinţi cum valorifică acel timp alocat micuţilor.

Ei nu înţeleg de ce sunt respinşi
Sunt oameni care muncesc foarte mult sau au două slujbe pentru a putea duce un trai decent, aşa că nu pot petrece prea mult timp cu copiii. Dar, dacă sunt acolo ori de câte ori este nevoie şi le acordă atenţie sau desfăşoară diferite activităţi împreună cu ei, atunci le dau acestora exact ceea ce-şi doresc. Copiii pot înţelege că adulţii trebuie să lucreze pentru a le asigura o viaţă bună, dar nu pot pricepe de ce, atunci când părinţii sunt acasă, îi resping sau nu le oferă atenţia şi afecţiunea de care sunt dornici.

Calitate, nu cantitate
Există cazuri în care li se spune „lasă-mă că sunt obosit(ă)”, „nu vezi că am treabă?”, „nu am timp de prostiile tale!” şi aşa mai departe… Genul acesta de replici nu pot fi înţelese de micuţi.
În momentul în care un cuplu a adus pe lume un copil este necesar să ţină cont şi de nevoile sale, de ceea ce trebuie să îi ofere pentru a se dezvolta normal. Astfel, calitatea timpului petrecută alături de cei mici este mult mai importantă decât numărul de ore alocate lor.