Main menu

header

511 9 1de Carmen Ciripoiu

Cad cu miile la pământ, în diferite forme și dimensiuni. Dar de câte ori am avut curajul să descoperim ce virtuți terapeutice au? Bogate în glucide, în taninuri, în proteine, în uleiuri grase, în potasiu, în vitamina B6, în magneziu, în calciu și în fier, ghindele nu sunt doar gustarea veverițelor, ci și balsamul oamenilor suferinzi.

Țin sub control diareea sau dizenteria

Virtuțile terapeutice ale ghindei sunt cunoscute și folosite din timpuri străvechi. De aceea, medicina populară rusească folosește și acum ghindele pentru ținerea sub control a diabetului zaharat, iar în cazurile mai ușoare, chiar în tratarea maladiei. Se curăță ghindele de coajă, se prăjesc, apoi se pisează foarte bine, obținându-se o pulbere din care se administrează o linguriță, cu o oră înainte de micul dejun și de cină. Tratamentul durează o săptămână, după care se face pauză alte șapte zile. În această perioadă se măsoară glicemia. Urmează din nou o săptămână de tratament, apoi una repaus și din nou se face analiza sângelui. Schema se face maximum patru săptămâni. Bolnavii vor observa cum concentrația zahărului din sânge se normalizează. În caz de diaree sau de dizenterie se iau trei lingurițe cu pulbere de ghindă pe stomacul gol. Preparatul se ține sub limbă câteva minute, apoi se înghite cu apă.

Aliat de nădejde în gastrită

Micuțele fructe ale împăratului pădurilor sunt de mare ajutor și în cazul hemoragiilor interne. În acest caz, se administrează, pe stomacul gol, două-trei lingurițe cu pulbere de ghindă, măcinată foarte fin. Dacă hemoragiile sunt foarte puternice, se fierb cinci-șase lingurițe cu pulbere la o cană cu apă, apoi preparatul se filtrează și se consumă pe stomacul gol. Nici anemia sau debilitatea nu scapă „nepedepsite” când ghinda își arată puterea. Se iau în fiecare zi trei lingurițe rase cu pulbere de ghindă, timp de o lună. De asemenea, persoanele care suferă de ulcer sau de gastrită găsesc în ghindă un aliat de nădejde. Se recomandă o linguriță cu pulbere de ghindă de două-trei ori pe zi, între mese, sau atunci când apar dureri mari. Remediul are efecte gastrice și cicatrizante.

Excelente pentru rahitism

Împotriva escarelor se folosește un pahar cu ghinde descojite, care se dau prin mașina de tocat. Se adaugă ulei vegetal, care a fost fiert, cât să acopere compoziția. Se amestecă foarte bine, se acoperă și se lasă timp de 40 de zile într-un loc răcoros. Se aplică pe zonele afectate. Și tot micuțele ghinde fac minuni și în cazul diverselor afecțiuni ale plămânilor. Se coc în cuptor până capătă o culoare roșiatică, apoi se pisează. Se folosesc trei-patru lingurițe cu pulbere, care se infuzează în 350 ml apă clocotită. Se strecoară și se ia o lingură înainte de masa de prânz. Tratamentul durează două luni. În ceea ce privește tulburările nervoase, sucul de ghinde este unul dintre cel mai bune remedii. Ghindele se dau prin mașina de tocat, iar pasta obținută se stoarce, obținându-se un suc. Se amestecă bine cu miere și se consumă două linguri înainte de mesele principale. Excelent pentru rahitism este decoctul obținut dintr-o linguriță cu ghinde prăjite și măcinate la o cană cu apă. După ce compoziția a fiert două minute, se strecoară și se consumă două-trei cești pe zi.

ATENŢIE! Ghindele suprimă înmulțirea celulelor tumorale.

Din carnea mistreţilor, care se hrănesc cu ghindă, se spune că ar fi luat naştere liderii spirituali ai vechilor slavi

În Anglia anilor 1600, sucul de ghinde făcea parte dintr-o cură de vindecare a bețivilor cronici

Cafeaua, un medicament de excepţie

Persoanele suferinde de enterită sau de colită de fermentație pot opta cu succes pentru cafeaua de ghindă, preparată astfel: pe o tavă încinsă se prăjesc un sfert de oră ghinde și semințe de năut (în proporție de 2:1). Ulterior, se macină și se obține o pulbere maronie - cafeaua. Se pun la foc într-o cană cu apă una-trei lingurițe și se lasă la fiert câteva minute. Se consumă două-trei ceșcuțe cu cafea caldă pe zi, pe stomacul gol. Preparatul nu se îndulcește. Un efect energizant, asemănător cu al cafelei clasice, îl are cafeaua de ghindă îndulcită cu miere. Pentru surmenaj sau pentru dureri de cap apărute pe fond de oboseală se consumă o cafea obținută din două-trei lingurițe la o cană cu apă.

Scoarţa de stejar, de mare folos în bătălia cu hemoroizii

Durerile de dinți nu vă dau pace? V-ați pricopsit cu o afecțiune a cavității bucale sau faringita nu cedează? Faceți un decoct din trei-patru lingurițe cu pulbere de scoarță de stejar la o cană cu apă. Clătiți gura cu acest decoct și problema e ca și rezolvată. Aceeași scoarță de stejar este excelentă și pentru a scăpa de neplăcute dureri cauzate de hemoroizi sau de transpirația excesivă a picioarelor. Se face un decoct din 30 g scoarță mărunțită la un litru de apă. Cu acest preparat se fac băi locale. Pentru degerături se tamponează locul afectat cu vată înmuiată în decoct de scoarță de stejar.