Main menu

header

512 11 2de Raluca Grințescu

Unul din cinci români suferă de varice, potrivit unui studiu recent realizat de Vein Consult. Afecţiunea este întâlnită în proporţie de 80% la femei. Este o povară grea atât din cauza aspectului inestetic, dar şi a durerilor, însă nu imposibil de anihilat. Puteți apela cu încredere la remediile naturiste, deoarece au efecte dovedite.

Spânz

Un aliat eficient împotriva neplăcutelor varice este spânzul, pe care cel mai bine este să îl folosiți sub formă de tinctură. Aveți nevoie de două-trei rădăcini de plantă, pe care le tăiați mărunt. Puneți-le la macerat în alcool de 70 de grade, timp de șapte zile. Trebuie doar să masați uşor zonele afectate cu un tifon îmbibat în tinctură, seara, înainte de culcare. Tratamentul poate fi urmat pe o perioadă nedeterminată.

Gălbenele

Florile de gălbenele au proprietăţi calmante şi antiinflamatoare, de aceea sunt un remediu excelent împotriva varicelor. Puneți 15 linguriţe cu flori uscate de gălbenele în 400 ml ulei de măsline. Lăsați la macerat, într-un loc întunecos, ferit de lumină şi de căldură, timp de 14 zile. Aplicați remediul în fiecare seară pe zonele afectate de varice, până când problema începe să se amelioreze.

Sâmburi de struguri

Extractul din sâmburi de struguri calmează durerile şi furnicăturile, simptome des întâlnite la persoanele cu varice. Totodată, are un puternic efect antiinflamator şi este bogat în antioxidanţi. Extractul poate fi găsit la magazinele cu produse naturiste fie sub formă de capsule, fie sub formă de tinctură. Adăugați trei-patru picături de tinctură într-o ceșcuță cu apă sau luați câte o pastilă de trei ori pe zi. Urmați acest tratament minimum trei luni.

Varză

Frunzele de varză au efect calmant, dar pun şi sângele în mişcare. Înainte să mergeți la culcare, aplicați o frunză proaspătă pe zona afectată. Puneți un pansament deasupra, astfel încât să reziste până dimineaţa. Remediul este indicat când apar senzaţia de picioare grele şi furnicăturile.

Pătlagină

Frunzele uscate de pătlagină vă sunt şi ele de ajutor. Peste două linguri cu plantă mărunţită turnați 300 ml apă fierbinte. Lăsați infuzia să se răcească, apoi aplicați un tifon îmbibat în licoare pe zona afectată şi lăsați-l să acţioneze până când acesta se usucă. Este recomandat să urmați acest tratament de două-trei ori pe zi, timp de trei luni.

Urzici

Ceaiul de urzică este util în ameliorarea bolii, mai ales dacă începeți cura de la primele simptome. Peste două linguriţe cu frunze uscate de urzică turnați o cană cu apă fierbinte. Lăsați ceaiul la infuzat timp de 15 minute. Acesta se bea neîndulcit, de trei ori pe zi, într-o cură de o lună.

Sfaturi utile

Indiferent de natura tratamentului pentru care optaţi, alopat sau naturist, ţineţi cont şi de câteva sfaturi:

  • nu vă expuneţi picioarele la soare şi la căldură, nu faceţi băi fierbinţi;
  • nu purtaţi şosete, pantaloni, jartiere etc. care strâng picioarele;
  • nu purtaţi încălţăminte incomodă, care vă menţine picioarele în poziţii nefireşti perioade îndelungate;
  • - slăbiţi dacă aveţi probleme cu greutatea;
  • dacă sunteţi nevoiţi să staţi mult timp în picioare sau pe scaun, faceţi pauze la fiecare 30 de minute. Plimbaţi-vă puţin, mişcaţi picioarele;
  • dormiţi cu picioarele mai sus decât capul. Puneţi o pernă sub picioare sau câteva cărţi sub picioarele patului;
  • evitaţi constipaţia, pentru că masa fecalelor neevacuate apasă pe toate structurile din pelvis, inclusiv asupra venelor;
  • aplicaţi comprese reci pe picioare, pentru a revigora circulaţia.

Pentru a preveni apariția varicelor, faceţi mişcare în mod regulat, cel mai indicat fiind mersul pe jos