Main menu

header

515 8 1de Raluca Grințescu

Cimicifuga este o plantă care s-a dovedit a fi eficace în ameliorarea simptomelor menopauzei, inclusiv bufeurilor, tulburărilor de dispoziţie, palpitaţiilor şi uscăciunii vaginale.

Crește nivelul de estrogen

Cimicifuga este o alternativă populară la terapia de substituţie cu estrogen la femeile aflate la menopauză. Pentru că este un fitoestrogen (estrogen din plante), se crede că cimicifuga lucrează prin faptul că ajută la ridicarea cantităţilor scăzute de estrogen din organism din timpul menopauzei. Oficialii de sănătate, atât din Marea Britanie, cât şi din Germania, spun că această plantă are abilitatea de a imita estrogenul din organism. Spre deosebire de unele medicamente sintetice care înlocuiesc hormonii, cimicifuga nu creşte riscul de cancer la sân.

Împiedică retenția apei în exces

Cimicifuga ajută la ameliorarea altor simptome asociate cu hormonii, care cauzează disconfort la femeile aflate la menopauză şi la premenstruație, cum ar fi: depresia, durerile de cap şi crampele. Rădăcina acestei plante poate împiedica retenţia în exces de apă, deoarece acţionează ca un diuretic şi poate inhiba creşterea fibroamelor dureroase din sân şi din uter, prin reducerea cantităţii de estrogen disponibil în aceste zone.

Eficace pentru infertilitate la bărbaţi

Cimicifuga este eficace pentru infertilitate la bărbaţi. Una dintre componentele sale, acidul ferulic, protejează celulele spermatice de daunele oxidative. Cercetările preliminare recente indică faptul că cimicifuga acţionează și ca un antiinflamator, în special la nivelul articulaţiilor. Acest lucru sprijină folosirea tradiţională a plantei pentru tratarea artritei. Cimicifuga este disponibilă sub formă de capsule, de comprimate şi de tincturi. Una dintre formulele cel mai populare pentru tratarea menopauzei este disponibilă fără prescripţie medicală, ca un extract sau în capsule. Doza uzuală pentru cimicifugă este de două capsule de 40 de miligrame, o dată pe zi, sau 40 de picături de extract, de două ori pe zi.

ATENȚIE! Femeile gravide ar trebui să evite această plantă, deoarece ea poate relaxa peretele uterin. Unele femei care iau cimicifugă pot experimenta tulburări gastrice uşoare dacă o iau pe stomacul gol.