Main menu

header

de Raluca Grințescu

Călinul (Viburnum), numit popular şi bulgăre de zăpadă, este un arbust stufos ca şi alunul, care uneori poate atinge chiar şi patru metri înălţime. Creşte spontan, dar poate fi cultivat şi în grădini sau în parcuri, ca plantă ornamentală. Din fructele sale roşii, grupate sub formă de ciorchini, precum socul, se extrage un medicament antihipertensiv. Fructele călinului pot fi folosite iarna, la decorarea interioarelor.

Coaja are acțiune hemostatică

Călinul înfloreşte în lunile mai-iunie, forma florilor sale amintind de bulgărele de zăpadă. Frunzele călinului sunt ovale, şi toamna îşi schimbă culoarea în roşu. Se culeg primăvara, înainte de înflorirea plantei, pentru efectul lor laxativ. Pentru uz medicinal se foloseşte scoarţa, care se recoltează primăvara, înainte ca planta să înflorească. Scoarţa se usucă în straturi subţiri afară, în aer liber, ori în uscătorii special amenajate. Din trei kilograme de coajă proaspătă se obţine un kilogram de produs uscat. Coaja de călin se foloseşte în industria de medicamente, la prepararea unor extracte cu acţiune calmantă şi hemostatică. Preparatele obţinute din scoarţă de călin sunt diuretice, astringente, antispastice, antiinflamatoare, hipotensive şi sedative asupra sistemului nervos.

Previne infarctul şi întăreşte inima

Având proprietăţi sedative, extractele de călin calmează crampele musculare şi contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de stres ori de emoţii puternice. Ajută la întărirea inimii şi previne infarctul. Datorită acţiunii astringente, reduce pierderile excesive de sânge la menstruaţie. Pentru uz intern, din coaja de călin se prepară un decoct din două linguriţe cu plantă fierte timp de 10-15 minute. Se bea cald, îndulcit cu miere de albine, câte o cană, de trei ori pe zi.

PONT. Zeama fiartă de căline (fructe) a fost întrebuințată ca leac pentru vindecarea tusei.

Călinul conţine substanţe active (virbunină, tanini, răşini şi acid valerianic), care acţionează ca sedativ natural, şi de aceea a fost utilizat şi ca antismasmotic. Are un miros caracteristic astringent şi gust amar

Consumate în cantități mari, fructele călinului pot provoca greață, vomitări sau diaree