Main menu

header

606 6 1de Roxana Istudor

Amigdalele joacă un rol important în apărarea organismului contra infecţiilor. Dacă o persoană face mai multe episoade de amigdalită acută, atunci amigdalele se transformă într-un focar de infecţie. Pe lângă tratamentul medicamentos (în cazul în care nu este nevoie de înlăturarea chirurgicală), amigdalele inflamate pot fi tratate și cu o serie de produse naturale.

Concentratul de chimen îndepărtează bacteriile

Dintre manifestările amigdalitei se pot aminti durerea la înghițire, febra, oboseala, sensibilitatea la alimente reci. Întâlnită de foarte multe ori la copii, dar nu numai, amigdalita poate fi un adversar serios al stării de sănătate. De aceea poate fi combătută în primul rând prin acele alimente și condimente cu efect antiinflamator și care sunt capabile să lupte cu infecțiile. Cunoscutul chimen este un remediu excelent, în primul rând prin efectul său calmant. Consumat în special sub formă de concentrat - 80 g semințe fierte timp de 15 minute în 200 ml apă, apoi strecurat; se adaugă alți 50 ml apă și se aduce totul din nou la punctul de fierbere - alină cu succes toate efectele neplăcute ale amigdalitei. În plus, furnizează și compuși care se pot dovedi benefici în eliminarea bacteriilor, fiind un condiment de frunte din acest punct de vedere.

Ceapa, antibiotic natural

Sucul de lămâie este un aliat prețios în lupta cu amigdalele infectate. Are proprietăți binecunoscute de creștere a rezistenței generale a organismului la asaltul agenților patogeni. Cel mai potrivit mod de a-l consuma este în stare proaspătă și orice cantitate este confortabilă pentru cei care suferă de amigdalită. Sucul de ceapă sub formă de gargară este la rândul lui foarte eficient în curățarea zonei inflamate de bacterii. Proprietățile antimicrobiene ale cepei sunt cunoscute și folosite din cele mai vechi timpuri pentru foarte multe afecțiuni respiratorii, tocmai grație capacității acestei legume de a se transforma într-un adevărat antibiotic natural. Chiar dacă gustul nu este tocmai plăcut, gargara cu suc de ceapă poate face minuni pentru focarul de infecție din gâtul dumneavoastră.

Echinacea pentru susținerea mecanismelor organismului

Echinacea, în special rădăcina, conţine ulei volatil, polizaharide, răşini, ale căror acţiuni antiseptice şi antifungice stimulează sistemul imunitar. Ca urmare, este adesea folosită pentru combaterea infecțiilor căilor respiratorii, ajutând organismul să lupte cu ele. Folosită sub formă de tinctură, echinacea are efecte directe asupra infecțiilor acute sau cronice ale căilor respiratorii, așadar, și asupra amigdalitei, stimulând capacitatea de apărare naturală a organismului împotriva unor agresiuni interne sau externe şi susţinând mecanismele naturale împotriva agenţilor virali şi microbieni. Ceaiul de echinacea este cunoscut ca imunostimulent, antiinflamator, antiviral, antimicrobian. Contribuie astfel la menţinerea sănătăţii căilor respiratorii superioare în perioadele reci ale anului, cu acţiune benefică în stări febrile.

Mierea, măceșele și turmericul au excelente calități antiinflamatoare

Mierea naturală, neîncălzită, este un adevărat balsam pentru amigdalele inflamate, dureroase. În plus, are și excelente calități terapeutice: are în compoziţie numeroase principii active binefăcătoare, unele dintre acestea acționând pentru vindecarea afecţiunilor respiratorii. De altfel, mierea este un remediu antiinfecţios de top, având şi efecte imunostimulatoare. Măceşele conţin o mare cantitate de vitamine C, A, B, B2, PP, K. Date fiind aceste proprietăți, pot fi aliați de nădejde ai organismului care luptă cu amigdalita, fortificându-l și contribuind la o refacere mai rapidă. La rândul său, turmericul este recomandat pentru excelente calități antiinflamatoare și antimicrobiene.

Toate acestea pot avea efecte sporite dacă sunt completate de o serie de sucuri de legume care întăresc sistemul imunitar în lupta cu infecția. Este vorba despre sucul de morcovi, unu-două pahare pe zi, bogat în betacaroten, care ajută la regenerarea mucoasei gâtului; sucul de varză sau de gulii, pentru gargară, are acţiune emolientă, antiseptică şi antiinflamatoare; sucul de urzică (în sezon) este bogat în clorofilă, este purificator pentru sânge, anihilând radicalii liberi și întărind organismul în efortul de a elimina infecția. Pentru a completa galeria de legume benefice pentru combaterea amigdalitei ar mai fi de adăugat legumele cu frunze verzi, broccoli și conopida, toate acestea nu sunt doar pline de beneficii, ci și ușor de înghițit de persoanele care au amigdalele inflamate. Nu în ultimul rând, este recomandată prezența usturoiului în preparatele de fiecare zi, acesta fiind, ca și ceapa, un antibiotic natural redutabil.

Lemnul-dulce calmează

606 6 2Lemnul-dulce este un bun prieten al celor care se luptă cu amigdalita, în special cea cronică. Folosit de secole pentru a calma durerile din această zonă a corpului, are rol de reechilibrare a mecanismelor de apărare ale organismului şi efect de prevenire a unor afecţiuni virale, precum și de creştere a rezistenţei față de germeni. Preparatele din rădăcină de lemn-dulce au acţiune expectorantă, antispastică şi antiinflamatoare, reducând inflamaţia şi calmând durerea, care uneori, în cazul amigdalitei, poate fi greu de suportat. Poate fi consumat sub formă de ceai sau de infuzie. Un alt ceai redutabil în lupta cu infecțiile per ansamblu și cu amigdalita în particular este ceaiul de ghimbir. Utilizat în mod curent pentru afecțiunile gâtului, se poate zdrobi puțin într-o ceașcă cu apă fierbinte; conținutul se bea în momentul în care temperatura devine confortabilă la înghițire. Efectul său benefic se datorează, potrivit studiilor în domeniul medical, proprietăților de antiseptic, expectorant, antifungic, antiviral, antibacterian, antifebril și analgezic pe care ghimbirul le posedă din plin.

„Pentru un număr semnificativ de copii, tratamentele homeopate pot împiedica revenirea amigdalitei, și astfel se poate evita amigdalectomia“ (treatment.hpathy.com)

Intervenţia chirurgicală, ultima soluţie

Amigdalita cronică este o inflamaţie a amigdalelor palatine. Printre cauzele principale se numără amigdalitele repetate în copilărie, afecţiuni ce provoacă respiraţie nazală deficitară (deviaţia de sept, rinita cronică hipertrofică, rinita cronică vasomotorie). Tratamentul inițial implică dieta alimentară, eliminarea altor focare septice, starea generală de sănătate. Dacă problemele persistă și sunt recurente (cel puțin trei-patru episoade pe an), se recomandă amigdalectomia.