Main menu

header

de Daniela Anton

Infecţia urinară este una dintre cele mai răspândite boli. Dacă nu este tratată, se cronicizează, iar riscul cel mai mare este transformarea în insuficienţă renală.

Usturimile la urinat, primul semn
Primele semne care indică o infecţie la nivelul tractului urinar sunt usturimile la urinat, durerile localizate în bazin sau durerile în zona lombară, ce iradiază către coapsă, urinările frecvente sau dificultatea de a urina. Există şi situaţii în care bolnavii ajung la medic cu febră, greaţă, vărsături, diaree, dureri mari de cap, astenie, hipertensiune arterială. Pe lângă tratamentul specialistului, şi unele remedii naturiste vă pot fi de un real folos.

Cura cu apă
Extrem de benefică pentru prevenirea şi tratarea infecţiilor urinare, ca şi pentru dezintoxicarea organismului este cura cu apă. În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, beţi un litru de apă. Apa se bea foarte repede, în 5-10 minute, iar timp de o oră nu mâncaţi nimic. Dacă nu puteţi tolera de la început o cantitate atât de mare de apă puteţi începe cu o cană de 250 ml, apoi creşteţi progresiv până la un litru.
Şi ceaiurile sunt foarte utilizate în cazurile de infecţii urinare. Beţi ceaiuri de: iarbă-neagră, busuioc, rozmarin, salvie, afin, merişoare, coada-calului, coada-şoricelului, sânziene, urzică, năprasnic sau brânca-ursului, timp de 20 de zile, câte trei căni pe zi.

Beţi uleiuri volatile diluate
Un rol foarte important în tratarea infecţiilor urinare, datorită puternicului lor efect antibacterian, îl au uleiurile volatile. Cel mai des utilizate sunt uleiurile de lămâie, lavandă, coriandru, cimbru şi tea tree. Se amestecă o picătură de ulei de cimbru cu două picături de tea tree şi alte două picături de coriandru. Compoziţia se consumă de trei ori pe zi, pusă într-o linguriţă cu miere.

Usturoi şi ceapă din belşug
Usturoiul şi ceapa sunt printre cele mai puternice antibiotice naturale şi mai ales stimulente ale activităţii rinichilor. Strugurii, de asemenea, prin cantitatea mare de apă pe care o conţin, au un puternic efect diuretic. Se fac cure de două săptămâni, perioadă în care se consumă zilnic un kilogram de struguri. Şi merele, perele şi gutuile, consumate ca atare, dar mai ales sub formă de suc, reprezintă un tratament excelent împotriva cistitelor şi nefritelor. Se bea dimineaţa, pe stomacul gol, un pahar cu suc obţinut din aceste fructe. Foarte eficiente sunt ciorbele şi supele calde. Frunzele şi rădăcinile de ţelină şi de pătrunjel sau mărar, principalele ingrediente ale ciorbelor, sunt foarte eficiente în tratarea bolilor aparatului renal. Ciorbele şi supele trebuie consumate zilnic, neapărat fierbinţi.

Băi fierbinţi cu cetină de brad
În tratarea bolilor renale se pot face băi de plante, în special din flori de fân şi cetină de brad. O baie de plante durează 30 de minute, apoi trebuie să vă odihniţi o jumătate de oră într-un loc călduros. Acest tratament se va face de două-trei ori pe săptămână. Iată cum se efectuează aceste băi: se iau cinci mâini cu plantă care se pun la macerat 10 ore în doi litri de apă. Se strecoară maceratul, se pune deoparte, iar planta se pune în doi litri de apă fiartă, se lasă la răcit, apoi se filtrează. Se combină apoi maceratul cu infuzia şi se pun în apa în care urmaţi să faceţi baie.

Includeţi urocultura în setul de analize

Primul pas în diagnosticarea unei infecţii urinare este efectuarea unei uroculturi. Cele mai frecvente infecţii diagnosticate prin urocultură sunt cistita (infecţia vezicii urinare), mult mai frecventă la femei, nefrita şi pielonefrita, localizate la nivelul rinichilor şi căilor urinare superioare. Odată diagnosticată infecţia, medicul vă va prescrie un tratament bazat pe antibiotice.

• Dacă nu sunt tratate corespunzător, infecţiile urinare pot degenera în boli mult mai grave. În plus, tratamentele trebuie urmate cu consecvenţă, întrucât aceste infecţii sunt deosebit de rezistente.