Main menu

header

de Carmen Ciripoiu

Frate sălbatic al socului, bozul, cunoscut şi sub denumirea de boz mic sau scai mărunt, şi-a câştigat locul printre cele mai puternice detoxificante şi purgative ale organismului, efectul său în curele de slăbit fiind de neegalat.

Eficace şi împotriva constipaţiei
Despre rădăcina de boz se spune că este unul dintre cele mai importante remedii ce duc la o scădere rapidă în greutate, aşadar aceasta e recomandată persoanelor obeze. Se ia o lingură cu plămădeală de plantă pusă în ţuică, administrată cu doar câteva minute înainte de masă. Atenţie! În cazul abuzului există riscul unui deranjament stomacal serios.
Împotriva constipaţiei se vor lua zece picături de tinctură de boz, seara, înainte de culcare.

Infuzia „unge” articulaţiile
Planta este excelentă şi pentru eliminarea paraziţilor intestinali. Se recomandă infuzie de frunze, preparată astfel: peste 100 grame de plantă se toarnă o cană cu apă fierbinte, apoi se lasă la infuzat timp de cinci minute.
Contra cistitei şi a infecţiilor renale se foloseşte maceratul la rece. Mod de preparare: două vârfuri de cuţit cu rădăcină de boz mărunţită se lasă la macerat de seara până dimineaţa într-un pahar de 200 ml cu apă, apoi se filtrează. Se va consuma câte o jumătate de pahar cu macerat la rece de patru ori pe zi. În cazul astmului bronşic se folosesc florile de boz negru în amestecuri cu frunze de roua-cerului, frunze de pătlagină şi frunze de viorele, în părţi egale. Patru linguri din acest amestec se pun la infuzat într-un pahar cu apă rece timp de două ore, se fierb apoi câteva minute, iar după ce s-au răcit se strecoară. Decoctul se bea pe parcursul unei zile în trei doze.
Persoanele care suferă de dureri de articulaţii pot folosi cataplasme cu infuzie de frunze sau tinctură de rădăcină de boz diluată în puţină apă.

Decoctul alină durerile de dinţi
În medicina populară, bozul este considerat una dintre cele mai importante plante. În vechime, decoctul din rădăcini de boz se folosea contra durerilor de dinţi. Tot cu decoct se spălau umflăturile, scrântiturile, obrintelile, iar cu resturile lor se făceau aşa-numitele oblojeli. Pentru durerile de mijloc se foloseau cataplasme din rădăcină de boz, care se fierbea bine împreună cu tătăneasă, peliniţă şi rădăcină de brusture, iar peste compoziţia obţinută se puneau făină de secară, piper negru, untdelemn şi tărâţe de grâu.

Tinctura, cea mai eficientă metodă de administrare
Specialiştii au arătat că un efect imediat în rezolvarea problemelor medicale o are tinctura de rădăcină de boz. Mod de preparare: 200 grame rădăcină proaspătă de plantă se pun într-un litru de rachiu şi se lasă la macerat timp de zece zile. Se filtrează, apoi se păstrează în sticle închise la culoare.

• Consumat în exces, bozul poate duce la deshidratare. De asemenea, nu se administrează celor care suferă de colon iritabil

Pont! În cazul gastritei se recomandă un vârf de cuţit cu pulbere de boz înainte de masă.