de Diana Georgescu

Măceşul (Rosa Canina), cunoscut în popor şi sub numele de trandafir sălbatic, rug, rujă, ciucuri de mărăcine sau zgorghin, este un arbust lemnos care poate ajunge la o înălţime de 2-3 m. În România se găseşte specia de măceş ce conţine cea mai mare cantitate de vitamina C din natură. „Rosa pendulina” creşte în Carpaţi, la altitudini de 600-2.000 m.

Depozite naturale de vitamina C
Măceşelele conţin apă (49%), zaharuri (21%), proteine (3,6%), acizi (3,5%, mai ales acid malic), celuloză (23%), substanţe minerale (2,8%). Uleiul seminţelor conţine vitamina F, acizi esenţiali precum cel linolic, linoleic sau cel arahidonic.
Măceşe sunt campioane la vitamina C - au de 16 ori mai mult decât citricele sau de 100 de ori mai mult decât cireşele şi vişinele, de aproape 120 ori mai mult decât piersicile şi caisele şi de 200 de ori faţă de mere, pere, prune sau pepeni.
Pentru ca fructele să-şi păstreze conţinutul de vitamina C trebuie uscate imediat după recoltare.

Pasta energizează
Fructele se remarcă prin bogăţia de vitamine şi minerale. Ceaiul este un medicament ideal contra răcelilor, iar sub formă de pastă stimulează apetitul şi energizează organismul în anotimpul rece.
Infuzia combinată de măceşe are efect antiinflamator biliar, împiedică precipitarea colesterolului în colecist şi formarea de calculi biliari, previne colicile. Ea se administrează câte 1 pahar, cu o jumătate de oră înaintea fiecărei mese, în cure de 30 de zile, urmate de câte 10 zile de pauză. Substanţele antioxiante şi antiinflamatoare din măceşe împiedică degradarea cartilagiilor din articulaţii, ajută la menţinerea elasticităţii membrelor şi a coloanei vertebrale, cresc rezistenţa organismului la frig, prevenind apariţia crizelor reumatice. De aceea, la începutul iernii se recomandă o cură de o lună, timp în care se consumă zilnic câte o jumătate de litru de infuzie de măceşe.

Pulberea apără inima
Consumul zilnic, pe timp de o lună, a patru linguriţe cu pulbere de măceşe previne numeroase boli ale inimii. Astfel, vitamina C, bioflavonoidele, vitaminele din complexul B, conţinute de pulpa măceşelor, previn ateroscleroza, ajută la adaptarea aparatului cardiovascular la condiţiile de stres şi previn puseele de hipertensiune. Bogate în acizi organici, măceşele reglează şi nivelul colesterolului, prevenind, totodată, crizele de angină pectorală şi infarctul.
Curele cu pulbere de măceşe, de două ori pe an, timp de o lună, câte o linguriţă pe zi, ajută organismul să se adapteze mai bine la stresul psihic, la suprasolicitare şi la emoţii negative, de tipul furiei, frustrării, enervării, care reprezintă principala sursă pentru puseele de hipertensiune arterială sau tensiune arterială oscilantă.
Pentru a obţine pulbere se vor măcina foarte fin fructele uscate de măceş cu râşniţa electrică de cafea. După măcinare, seminţele, care sunt foarte dure, vor rămâne întregi. Pentru a le separa se face o cernere printr-o sită deasă, iar pulberea fină se depozitează în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 15 zile (substanţele active se oxidează rapid). Seminţele se păstrează, având şi ele proprietăţi medicinale foarte importante.

Siropul, bun în sezonul rece
Din măceşe se mai prepară macerat, din 100 g de fructe şi un litru de apă. Se lasă să stea 12 ore. Valoarea lui creşte dacă se adaugă şi fructe de cătină. Siropul de măceşe, care se recomandă a fi consumat în sezonul rece, se obţine din 200 g de pulbere, peste care se toarnă 800 ml de apă clocotită, care se lasă la macerat pentru 12 ore. Se adaugă 500 g zahăr brun, se amestecă până la dizolvare pe foc mic (fără a da în clocot), după care se toarnă în borcane mici cu filet. La final se sterilizează în cuptor la o temperatură de 80 de grade, timp de 40 de minute, după care se lasă să se răcească treptat.
Vinul de măceşe se obţine prin umplerea pe jumătate a unui recipient de 5 litri (damigeană) cu fructe spălate, peste care se toarnă apă călduţă până se umple. La sfârşit se adaugă o bobiţă de drojdie de bere moale dizolvată în apă. Sub gâtul damigenei trebuie să rămână un spaţiu liber de cel puţin 10 cm, pentru spuma ce va rezulta prin fermentaţie. Se astupă cu dop de fermentaţie şi se lasă să fermenteze timp de şase-opt săptămâni, la 18°C, agitând damigeana zilnic. Când se termină fermentaţia, vinul se limpezeşte.

Combat infecţiile urinare
Seminţele de măceş conţin substanţe cu un puternic efect diuretic, ce protejează rinichii şi vezica urinară de infecţii. Cure de lungă durată de decocturi, infuzii sau vin de măceşe dau rezultate în inflamaţiile căilor urinare şi ale rinichilor, formarea calculilor la nivelul rinichilor şi al vezicii urinare, insuficienţa renală, edeme renale şi enurezis (pierderea involuntară a urinei).
Două părţi pulpă de măceşe, curăţate de seminţe şi perişori, şi o parte de miere, consumate zilnic, câte două linguriţe, pot fi utilizate în tratamentul ascariozei (limbrici) sau drept vermifug.
Preparatele din măceşe au rol benefic şi în cazul alergiilor, infecţiilor respiratorii, a debilităţii la copii mici sau a scorbutului şi avitaminozelor.

Atenţie la seminţe!
Pulpa de măceşe se numără printre cele mai puţin nocive remedii cunoscute. Seminţele însă, din cauza perişorilor pe care le au, prezintă un efect iritant foarte puternic asupra aparatului respirator şi a celui digestiv. Un consum de peste 10 g/zi de seminţe poate produce intoxicaţii, din cauza cianidelor din compoziţia lor. De asemenea, aceşti perişori pot declanşa reacţii alergice severe, cu prurit, catar respirator şi disconfort gastrointestinal.

Ulei antirid

Din 30 g coajă de măceşe şi 100 ml ulei de grâu încolţit se obţine un ulei cu efecte antirid. Pentru a-l prepara se pune coaja la macerat în ulei timp de 10 zile, agitându-se zilnic. La final se strecoară şi se păstrează în sticluţe bine astupate, de culoare închisă. Se aplică în fiecare seară pe pielea umedă. Se lasă să acţioneze 30 de minute, după care se şterge surplusul.

• Denumirea de rozariu (şiragul de mătănii al călugărilor catolici) provine de la cuvântul latină rosa, primele rozarii fiind făcute din fructe puse pe o aţă
• Medicii din Grecia şi Roma antică, India sau China au elogiat virtuţile terapeutice ale măceşelor în numeroase tratate