Main menu

header

  Dacă aveţi simptome de epuizare nervoasă, tulburări de memorie şi de concentrare, cu siguranţă aveţi nevoie de o cură cu sevă de mesteacăn (câte jumătate de litru pe zi, vreme de trei săptămâni). Astfel, efectul regenerator se va face simţit la nivelul sistemului nervos. Acidul betulinic, principala substanţă activă din seva şi din scoarţa de mesteacăn, are efect citostatic asupra celulelor maligne din formaţiunile tumorale de pe sistemul nervos. Există mai multe studii ce pun în evidenţă efectele antitumorale ale mesteacănului, în special ale sevei şi ale scoarţei acestuia. Printre cancerele pe care le vindecă mesteacănul se numără cancerul ovarian, pulmonar şi mamar.

  Combate guta
  Artrita se poate ameliora cu ajutorul curei pe bază de sevă de mesteacăn, administrată pe parcursul a trei săptămâni (un litru pe zi). Efectele antireumatice ale sevei sunt amplificate prin aplicarea externă de cataplasme cu pulbere de scoarţă demesteacăn pe articulaţiile afectate. Acelaşi tratament se foloseşte şi pentru tratarea cu succes a gutei.

  Elimină pietrele la rinichi
  Pietrele la rinichi pot fi eliminate printr-o cură de 20 de zile cu sevă de mesteacăn, pe care o puteţi găsi în magazinele cu specific naturist. În prima zi se consumă 0,5 litri, în a doua zi, 0,6 litri, până ajungeţi în cea de a cincea zi la un litru, cantitate ce se va bea vreme de zece zile, după care scade gradat cu câte 0,1 litri pe zi, aşa încât în ultima zi de cură să se consume din nou 0,5 litri de sevă.

  Psoriazisul şi-a găsit leacul!
  Se pun pe leziunile produse pe piele comprese cu sevă de mesteacăn, ce se ţin vreme de o oră. În paralel se face o cură internă cu câte un litru de sevă pe zi. Efectul antibacterian se va face simţit din plin la nivelul pielii afectate!

  Usucă negii
  Se taie o ramură tânără de mesteacăn şi la un capăt i se dă foc, ceea ce va face ca la celălalt capăt să se scurgă un suc, ce se lasă să picure pe negi. La sfârşit, cenuşa rămasă după arderea ramurii de mesteacăn va fi pusă pe negi. Acest leac se foloseşte zi de zi, vreme de trei săptămâni, iar negii vor dispărea.

  Vindecă acneea
  Pentru a scăpa de inestetica acnee aveţi nevoie de trei linguriţe cu pulbere de scoarţă de mesteacăn opărite cu jumătate de pahar cu apă şi se lasă timp de două ore să se înmoaie. După trecerea acestui interval, pasta obţinută se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasă o oră, după care se şterge tenul.

  De ajutor în obezitate
  Seva de mesteacăn are o extraordinară forţă de a purifica organismul. Un litru pe zi din acest remediu, consumat intern, elimină apa suplimentară din organism, amplifică tranzitul intestinal şi accelerează metabolismul. Asociat cu o dietă săracă în carne, grăsimi şi dulciuri, remediul este ideal pentru o cură de slăbire, ajutând la scăderea accelerată în greutate, fără a pune în pericol sănătatea (seva de mesteacăn conţine acizi organici, săruri minerale de potasiu, calciu, magneziu şi cupru, vitaminele B şi C).
Ana-Maria Cocea

  Printre cancerele pe care le vindecă mesteacănul se numără cancerul ovarian, pulmonar şi mamar

  Cum obţinem seva miraculoasă
  Dacă vreţi să preparaţi singuri seva de mesteacăn, colectaţi seva în lunile martie şi aprilie, atunci când copacul revine la viaţă. Cu ajutorul unui topor se incizează în scoarţă o crestătură (nu foarte adâncă) în formă de V, cam la un metru de la sol. În jurul trunchiului se leagă o sfoară ce se trece prin crestătură şi de acolo se introduce într-un vas (ce a fost şi el legat de trunchi), pentru ca seva să se poată prelinge în el pe sfoară. După colectare, seva va fi strecurată cu ajutorul unui tifon. Este necesar ca, după ce se încheie colectarea, crestătura făcută în trunchi să fie acoperită cu ceară, răşină sau smoală, pentru ca astfel mesteacănul să nu fie supus la unele infecţii ce se pot strecura prin acea crestătură, ferindu-l astfel de boală sau chiar de uscare şi de moarte.
Pentru tratament se recomandă 0,5-1 litri pe zi la adulţi, în timp ce pentru copiii între 8 şi 12 ani, 200-500 ml pe zi sunt suficienţi, iar pentru cei între 4 şi 8 ani, numai 100-300 ml pe zi. Durata curei nu este condiţionată, de obicei, decât de perioada în care seva e secretată de copac.