de Cristina Cristache
Pe lângă hrişca pe care o găsim în comerţ ca şi o cereală, există un amestec de plante ierboase, în majoritatea lor, anuale, care poartă acest nume generic. Acestea aparţin familiei Polygonaceae, specie din care mai fac parte şi măcrişul, rubarba sau ştevia creaţă. Cele mai vechi surse îi plasează provenienţa în Asia, unde a fost cultivată în urmă cu 8.000 de ani, în timp ce în Balcani apare pentru prima dată acum 6.000 de ani. Mierea din aceste ierburi poartă denumirea de miere de hrişcă, are o culoare foarte închisă, o consistenţă densă şi poate fi folosită cu succes la înlocuirea zahărului, dar şi pentru a trata diverse afecţiuni. Se consumă atât plantele verzi, cât şi fructele, care sunt tari, asemănătoare cu seminţele de floarea-soarelui, dar mult mai mici, fiind denumite ştiinţific achene.
Reduce şi stabilizează glucoza din sânge
Plantei nu îi priesc temperaturile ridicate şi creşte pe terenurile cel mai puţin fertile, chiar aride, care trebuie să fie bine drenate. În compoziţia ei se regăsesc multe vitamine valoroase pentru efectele de metabolizare a proteinelor, glucidelor şi lipidelor, dar şi de stabilizare a nivelului de colesterol şi zahăr din sânge. Pe lângă faptul că abundă în vitaminele C, B2 şi B3, mierea de hrişcă are cea mai mare cantitate de antioxidanţi existentă într-un produs apicol. La această concluzie au ajuns specialiştii de la Universitatea din Illinois, SUA, în urma unor cercetări făcute pe 19 tipuri de miere.
Este o alternativă la grâu pentru cei care au intoleranţă
Savanţii americani spun că antioxidanţii prezenţi în mierea de hrişcă protejează organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi, previn îmbolnăvirile cardiovasculare şi de cancer, combat pierderile de memorie de scurtă durată sau pierderea vederii. De aceea este recomandat consumul mierii de hrişcă la micul dejun, cu cereale, iaurt sau în salate, prăjituri şi alte preparate. Americanii, dar şi foarte mulţi europeni o includ în alimentaţia zilnică, mai ales datorită conţinutului mare de nutrienţi, dar şi pentru puterea de îndulcire. Ca şi aliment, deşi nu este o cereală, hrişca întruneşte calităţile făinei de grâu integrală, fiind superioară acesteia, deoarece conţine mult mai puţine glucide, nu are gluten şi are cantităţi mari de lisina (aminoacid esenţial), fier, seleniu, mai mult calciu şi cantităţi impresionante de antioxidanţi. De asemenea, este o alternativă la grâu pentru cei care au intoleranţă.
Poate înlocui produsele destinate îndulcirii diverselor alimente
Acest tip de miere poate înlocui cu foarte mare succes produsele destinate îndulcirii diverselor alimente, mai ales în cazul diabeticilor, dar poate constitui baza unei licori magnifice, care datează de mii de ani. Miedul este un produs fermentat, slab alcoolizat, obţinut din miere, apă pură şi polen şi, conform studiilor unui institut londonez, reprezintă un adevărat cocteil de vitamine, enzime şi hormoni naturali. Savanţii spun că ar fi unul dintre cele mai vechi remedii, stimulente, reîntineritoare şi afrodiziace cunoscute, mergându-se până la a fi considerat elixirul tinereţii; redă pofta de mâncare, de viaţă şi acţionează împotriva sterilităţii. Chiar Hipocrate, părintele medicinei, recomanda ca miedul să fie băut în „tot cursul bolilor acute, fiind mai puţin indicat celor cu bila amară şi cu hipertrofii viscerale”. Tot acesta consemna că miedul diluat favorizează expectoraţia şi calmarea plămânilor. Are rezultate în recuperarea după infarct sau accident vascular, în bolile degenerative ale vaselor de sânge, în ischemia cardiacă, în cazul ulcerelor varicoase, sinuzită, rinită, bronşită, astm, pneumonie, TBC.
Aenţie! Consumul de plantă verde în cantităţi mari duce la fagopyrism, o afecţiune care constă în fotosensibilizarea acută a pielii.
Diminuează progresul aterosclerozei
Hrişca se cultivă îndeosebi vara, începând cu luna iunie, şi în doar două luni face seminţe. În perioada înfloririi plantei, apicultorii îşi duc stupii aproape de aceste culturi, pentru că albinele dintr-un stup pot produce doar cinci kilograme de miere zilnic de pe o jumătate de hectar. Produsul obţinut are proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatoare şi este o alternativă eficientă la siropul de tuse pentru copiii mai mari de 1 an. La fel ca şi mierea, seminţele au numeroase proprietăţi terapeutice, fiind recomandate în principal în afecţiunile cardiovasculare, datorită conţinutului de rutină - o flavonoidă cu efect antioxidant şi antiinflamator, care întăreşte capilarele şi ajută la menţinerea fluxului sangvin normal, împiedicând trombocitele să se grupeze. Femeile aflate la menopauză pot consuma în fiecare zi hrişcă şi alte cereale integrale, pentru că acestea diminuează progresul aterosclerozei şi micşorează riscul de depunere a ateroamelor, care micşorează secţiunea vaselor. Mai mult de 30 g hrişcă pe zi reduc şi şansele de apariţie a cancerului de sân.
• Radicalii liberi sunt substanţe chimice instabile, ce încearcă permanent să devină stabile. Ele pot deveni astfel „furând“ un electron de la o altă substanţă, transformând-o într-un radical liber şi împiedicând funcţionarea corespunzătoare a ei. Acţiunea ruginii asupra metalelor este similară cu efectul radicalilor în exces asupra noastră.
