Main menu

header

de Carmen Ciripoiu

Galbene, portocalii sau roşii, crăiţele ne înfrumuseţează casa şi viaţa. Folosite ca leacuri populare încă din vechime, delicatele crăiţe ne ajută să avem o sănătate de fier şi, de ce nu, o tinereţe veşnică.

Bune şi în tratarea psoriazisului
Plante ornamentale de o frumuseţe aparte, crăiţele sunt folosite cu succes şi în scop medicinal. În afecţiunile pancreasului, terapeuţii recomandă infuzia de crăiţe. O floare bine spălată şi tocată mărunt se fierbe în 200 ml apă, preparatul consumându-se de patru ori pe zi, între mese. Ceaiul este foarte bun şi în psoriazis, căderea părului sau vedere slabă. Pentru îmbunătăţirea vederii nocturne este foarte bună infuzia de crăiţe, care se prepară dintr-o linguriţă cu flori uscate la o cană cu apă clocotită. Se vor consuma două-trei căni pe zi, timp de două luni. O măsură preventivă pentru bolile ochiului constă în consumul zilnic a două-trei floricele proaspete, înainte de masă sau adăugate în salată. Persoanele care suferă de diabet zaharat vor folosi cu succes tinctura de crăiţe. Se pun la macerat, în 500 ml ţuică, în jur de 50 inflorescenţe şi se lasă o săptămână. Ulterior, se storc bine, se strecoară şi se depozitează în sticluţe închise la culoare. Se vor consuma 15 picături de trei ori pe zi, înainte de masă, diluate în 150 ml ceai.

Opresc hemoragiile
Crăiţele sunt utile şi în durerile de muşchi sau articulaţii, cauzate de artrite sau entorse. Într-un litru de apă clocotită se vor adăuga frunze de rozmarin, salvie, gălbenele, soc, albăstrele şi mesteacăn, câte o linguriţă. Când preparatul s-a răcit, se vor adăuga cinci linguri cu flori uscate de crăiţe. Se va consuma o jumătate de litru pe zi, timp de o lună şi jumătate. Tratamentul se poate relua la nevoie. Frumoasele crăiţe sunt folosite din vechime şi pentru tratarea hipertensiunii. Reţeta este pe cât de simplă, pe atât de utilă: se vor amesteca în părţi egale flori de crăiţe, gălbenele şi mentă şi se vor lăsa la infuzat în 250 ml apă fierbinte aproximativ 20 de minute. Preparatul se bea o dată pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă, îndulcit cu miere de albine. În cazul hemoragiilor se vor infuza într-un litru de apă trei linguri cu flori de crăiţe, împreună cu două linguriţe cu traista-ciobanului. Se vor consuma zilnic 500 ml din acest preparat, în trei reprize, înainte de masă. Florile crăiţelor sunt un remediu minunat şi în tratarea bolilor ginecologice, afecţiunilor prostatei şi pentru întărirea organismului. Se vor pune seara în 500 ml apă de izvor cinci flori de crăiţe şi cinci flori de albăstrele. Dimineaţa, vasul se fierbe timp de cinci minute. Se lasă să se răcească, apoi se va consuma preparatul, de trei ori pe zi, cu un sfert de oră înainte de mesele principale. Cura durează două luni, cu o pauză de o săptămână după fiecare lună. Pentru tratarea gripei, febrei, bronşitei sau a sinuzitei, se opăresc zece inflorescenţe de crăiţe cu un litru de apă clocotită şi se lasă o oră la infuzat. Se recomandă 150 ml - 200 ml infuzie, cu o jumătate de oră înainte de masă.

Uleiul, excelent pentru nervozitatea crescută
În aromoterapie, uleiul de crăiţe se recomandă pentru cazurile de nervozitate crescută. Uleiul se prepară astfel: un borcan de 500 ml se umple cu flori de crăiţe, peste care se toarnă ulei presat la rece. Se lasă la macerat în întuneric două săptămâni şi se strecoară, apoi se păstrează la rece. Se vor consuma două picături cu ulei de crăiţe, amestecate cu o linguriţă cu miere de albine, de două-trei ori pe zi. Ca tratament extern, crăiţele sunt folosite pentru diminuarea inflamaţiilor provocate de înţepăturile de albine. În acest caz se va rupe o crenguţă, iar cu sucul obţinut se va unge locul dureros. Obrajii pişcaţi de frig îşi revin cu o loţiune de crăiţe. Două linguri cu flori şi frunze tocate de crăiţe se pun într-un vas cu 350 ml apă caldă. Vasul se lasă să dea în clocot, apoi trebuie să stea acoperit timp de trei ore. Ulterior se strecoară şi se adaugă sucul de la o frunză mare de aloe şi două linguri cu apă minerală. Cu această compoziţie se tamponează părţile iritate. Buzele crăpate pot deveni catifelate cu ajutorul crăiţelor. Se amestecă un sfert de pahar cu ulei de măsline cu o lingură cu ulei de sâmburi de caise şi se adaugă două linguri cu flori de crăiţe tocate mărunt şi o frunză de pătlagină. Se lasă la macerat două săptămâni în întuneric, apoi se strecoară. Se fac masaje uşoare pe buze, de trei-patru ori pe zi.

Utile în tratarea miopiei
Tinctura şi infuzia de crăiţe sunt recomandate de terapeuţi în tratarea glaucomului, a lipsei de adaptare la lumina nocturnă sau diurnă, trecerea de la întuneric la lumină şi invers. Terapia cu crăiţe este, de asemenea, utilă persoanelor care lucrează mult la calculator sau persoanelor care au ochii solicitaţi prin natura meseriei, respectiv şoferi, radiologi, piloţi, controlori de trafic.

Atenţie! Nu se folosesc florile galben-deschis, deoarece pot provoca vomă şi diaree. Ideale sunt florile portocalii!

Loţiunea face tenul perfect

Doamnele care vor să-şi păstreze frumuseţea au la îndemână superbele crăiţe. Pentru tenul gras se foloseşte o loţiune din două linguri cu flori lăsate la infuzat opt ore în 200 ml apă fierbinte. În compoziţia obţinută se adaugă puţin suc de lămâie. Pentru un efect optim se va şterge faţa şi decolteul de trei-patru ori pe zi. În cazul tenului cu acnee şi erupţii se prepară o loţiune din flori de crăiţe, gălbenele, frunze de salvie, roiniţă şi sunătoare, o linguriţă din fiecare, şi se lasă la infuzat două-trei ore în 500 ml apă fierbinte. Cu acest preparat se pun comprese.

• Terapia cu crăiţe este interzisă femeilor însărcinate

Dau savoare bucatelor

Bucătarii, atât cei asiatici, cât şi cei europeni, sunt fascinaţi de gustul inedit al crăiţelor, de aceea le folosesc la condimentarea preparatelor, alături de busuioc sau leuştean. Rolul acestora este de a activa funcţia intestinelor. Macerate în oţet, florile dau o savoare unică salatelor şi sosurilor. Atenţie! Se adaugă în cantităţi mici.