Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Stresul cotidian şi stilul nesănătos de viaţă sunt doi factori ce conduc negreşit la depresie. Aceasta pare să fie boala secolului, iar, în timp, efectele sale sunt devastatoare pentru organism. Noi am găsit cinci aliaţi din natură ce vă ajută să vă recăpătaţi echilibrul. Atât utilizarea tradiţională, cât şi studiile ştiinţifice relevă faptul că plante precum roiniţa, sunătoarea, floarea pasiunii, schinduful sau valeriana au acţiuni benefice în stările de tristeţe, anxietate ori depresie şi pot reda optimismul şi ritmul normal al vieţii.

Sunătoarea induce o stare de calm
Extractul de roiniţă are efecte înviorătoare asupra psihicului şi favorizează gândirea optimistă. Este folosit în stările de nelinişte şi în dificultăţile de adormire, fără a avea însă efecte negative asupra atenţiei, concentrării, ce sunt, deseori, semnalate la medicamentele de sinteză cu efect similar. Planta a fost folosită încă din vechi timpuri pentru tratarea afecţiunilor de natură psihoemoţională, iar beneficiile sale sunt apreciate şi astăzi.
Sunătoarea, cunoscută şi ca „planta sufletului”, induce o stare de calm şi de linişte, fiind considerată un antidot natural împotriva tristeţii şi melancoliei.

Floarea pasiunii luptă împotriva atacurilor de panică
Valeriana ajută la relaxare, la reducerea timpului de adormire şi la eliminarea stării de somnolenţă matinală specifică somniferelor. Aceasta este cea mai folosită plantă medicinală din lume, fiind cunoscută pentru efectele sale împotriva anxietăţii, stresului sau insomniei.
Schinduful este un stimulent neuromuscular ce redă energia vitală a organismului.
Floarea pasiunii contribuie la reducerea senzaţiei de nelinişte şi de nervozitate, susţine eliminarea dependenţelor şi luptă împotriva atacurilor de panică.

• Un ceai dintr-un amestec din aceste plante băut seara, înainte de culcare, vă ajută să vă liniştiţi, precum şi un supliment alimentar care le conţine