Main menu

header

468 9 1de Cristina Cristache

În urma unui proces de tratare a carapacelor de creveţi şi de alte crustacee rezultă o substanţă cunoscută sub numele de chitină. Din combinarea acesteia cu hidroxidul de sodiu, este obţinut chitosanul, o polizaharidă folosită în medicină pentru scăderea colesterolului. Dacă sunteţi în căutarea unei siluete trase prin inel sau vreţi doar să vă păstraţi sănătatea, aceasta este substanţa de care aveţi nevoie, fiind deja dovedit că funcţionează prin limitarea cantităţii de grăsime şi substanţe toxice pe care organismul le absoarbe din produsele alimentare.

Se găseşte şi în medicamentele prescrise bolii Crohn

Chitosanul se găseşte în suplimente alimentare, dar şi în capsule pentru slăbit, datorită rolului său în limitarea absorbţiei de grăsime. Acest proces se petrece la nivelul intestinelor, asupra cărora are efecte benefice, fapt pentru care se găseşte şi în medicamentele care tratează boala Crohn. Totuşi, pentru a-l folosi este indicat să faceţi mai întâi o vizită la medic, cunoscut fiind faptul că nu este recomandat persoanelor care iau medicamente anticoagulante sau care au alergii la crustacee. Dacă medicul consideră sigură administrarea acestei substanţe, se vor lua între trei şi şase grame de chitosan pe zi, în timpul micului dejun, şi se vor consuma mai puţine calorii pe zi, pentru a ajuta la crearea unui deficit caloric. Se poate pierde astfel aproximativ o jumătate de kilogram în fiecare săptămână.

Acţionează favorabil în terapia leziunilor de la nivelul gingiilor

Alături de beneficiile sale legate de scăderea în greutate, chitosanul acţionează benefic în terapia leziunilor de la nivelul gingiilor, care pot duce la pierderea dinţilor şi la sângerarea gingivală. Această întrebuinţare se datorează calităţii sale de bun hemostatic, medicina folosindu-l în bandaje destinate reducerii sângerării şi ca agent antibacterian. Atât intern, cât şi extern, chitosanul favorizează coagularea rapidă a sângelui. Distruge chiar şi unele ciuperci, fiind folosit şi în agricultură, împotriva infecţiilor fungice ale plantelor de cultură.

Bun în sindromul colonului iritabil

Chitosanul este un bun calmant gastric, având efecte pozitive în reducerea acidităţii şi inflamaţiilor mucoasei gastrice sau intestinale. Medicii îl recomandă sub formă de capsule, care pot fi administrate de trei ori pe zi, înainte de masă. În caz de reflux gastroesofagian, se dizolvă capsulele în apă şi se administrează imediat, cu înghiţituri mici. Remediul diminuează senzaţia de arsură pe gât şi pe esofag, vindecă epiteliile lezate de aciditatea sucurilor gastrice şi are efect uşor antispastic. În sindromul colonului iritabil şi colită, chitosanul menţine flora microbiană sănătoasă, stimulând proliferarea de bacterii „prietenoase”, şi are efect antiinflamator.

Stimulează secreţia de insulină

Chitosanul stimulează secreţia de insulină, cele mai bune rezultate avându-le asupra diabetului de tip II. Terapia cu această pulbere ajută, de asemenea, la reducerea rezistenţei organismului la insulină şi la prevenirea complicaţiilor pe care boala le produce, precum apariţia hipertensiunii, arteritei, arteriosclerozei sau cardiopatiei ischemice. În ceea ce priveşte scăderea colesterolului rău (LDL), au fost demarate studii în anul 1993 în Japonia, sub conducerea dr. Y. Maezaki, care au confirmat acest efect, precum şi pe cel de reducere a nivelului trigliceridelor din sânge. Rezultate bune au fost obţinute şi în urma combinării chitosanului cu interferon, în cazul bolnavilor de hepatită infectaţi cu virusul C. În infecţii urinare, pulberea de crustacee alcalinizează urina, având efect asemănător cu merişorul, iar în etilism protejează ficatul prin împiedicarea absorbţiei alcoolului.

Pont! Chitosanul este folosit şi în vinificaţie, pentru a preveni alterarea vinului.

Stopează evoluţia cancerului

Chitosanul este recunoscut ca singura substanţă naturală care are funcţii similare atât cu cele ale colagenului, despre care se ştie că întinereşte pielea, articulaţiile, prostata, muşchii, dar şi cu cele ale fibrelor vegetale care absorb grăsimile, îmbunătăţesc eliminarea reziduurilor şi detoxifică organismul. Pentru bolile oncologice se ţin cure de două-trei luni, timp în care se administrează câte şase, chiar opt capsule de chitosan pe zi, urmate de o pauză de o lună. Substanţa reduce absorbţia metalelor grele, precum şi a gudroanelor din fumul de ţigară, pesticidelor şi alcoolului. Studiile au demonstrat că poate bloca asimilarea unor aditivi alimentari sintetici - E-urile. Un studiu derulat în Statele Unite, la Institutul de Medicină din Arkansas, în 2010, a arătat că şoarecii care au avut inoculate tumori umane au reacţionat foarte bine la tratamentul cu chitosan. S-au constatat stagnarea şi chiar regresul unor tumori. Administrat împreună cu chimio şi radioterapia, reduce efectele adverse, fără a influenţa eficienţa acestor tratamente. În cobaltoterapie şi tratamente cu citostatice, pacienţii au resimţit scăderea intensităţii unor reacţii precum căderea părului, unghiilor, apariţia infecţiilor şi scăderea poftei de mâncare.

Atenţie! Are rezultate bune în mai multe forme de cancer, în special în cele hepatice şi intestinale, dar şi în cele de natură hormonală.