Main menu

header

495 8 1de Gabriela Niculescu

Limba-mielului este o plantă originară din Europa, ale cărei flori sunt mici, albastre şi roz, în formă de stea. De-a lungul timpului a fost utilizată în scopuri terapeutice datorită influenţei pozitive asupra psihicului.

Sucul activează secreţia lactică

Femeile din China sunt clientele acestei plante cel mai fidele, datorită gustului. Dacă este consumată sub formă de suc, limba-mielului stimulează secreţia lactică a tinerelor mămici, laptele fiind mai bogat în calciu şi potasiu. Pentru aceasta se bea câte un pahar pe zi cu suc din planta proaspăt stoarsă. Totodată, substanţele din limba-mielului influenţează pozitiv sufletul, alungând gândurile negre. Mai mult, în tradiţiile populare este menţionat faptul că adăugarea câtorva flori în vinul unui bărbat îl va determina pe acesta să renunţe la burlăcie.

Uleiul atenuează iritaţiile

Această plantă ajută la ameliorarea durerilor cauzate de pietrele la rinichi, stimulând glandele suprarenale. În plus, infuzia tonifică organismul. Aceasta se prepară astfel: nouă linguriţe cu plantă uscată se pun într-o cană cu apă fierbinte. Se beau trei porţii pe zi.

Studiile recente au demonstrat că limba-mielului are capacitatea de a creşte nivelul adrenalinei, iar graţie acizilor conţinuţi se încetineşte procesul de îmbătrânire. Uleiul obținut din plantă întăreşte capilarele, atenuează iritaţiile şi stopează accentuarea ridurilor (se recomandă aplicarea externă de cel puţin două ori pe săptămână).

Planta acţionează ca un pansament pentru organism în cazul durerilor menstruale