Main menu

header

498 4 1de Gabriela Niculescu

Industria frumuseții poate concura deja pentru premiul de cel mai bun SF, iar asta pentru că mințile specialiștilor din domeniu nu încetează să ne uimească. Nu cu mult timp în urmă, aceștia au lansat în piața de profil din America un nou dispozitiv menit să vă facă mai tineri și mai frumoși. Numele acestuia este Exfolimate.

Se foloseşte în timpul duşului

Instrumentul în cauză este conceput pentru exfolierea pielii. Arată mai degrabă ca o armă cât se poate de periculoasă, dar se pare că are scopuri mult mai blânde. Exfolimate ar trebui să acţioneze asemenea unei raclete, îndepărtând celulele moarte de la suprafaţa pielii atât pe corp, cât şi pe faţă. Nu este ascuţit, dar trebuie totuşi mânuit cu grijă, mai ales pe faţă şi în zona gâtului. Se foloseşte în timpul duşului, pe pielea udă, într-un mod asemănător aparatului de ras. Avantajul său pare să fie faptul că stimulează regenerarea pielii prin îndepărtarea repetată a țesutului mort.

498 4 2Dispozitivul a fost creat și pentru femei, și pentru bărbați, cu precizarea că bărbații, având pielea mai groasă, pot folosi de patru ori pe săptămână Exfolimate, față de cele două utilizări săptămânale recomandate doamnelor. De asemenea, modul de folosire diferă puțin, bărbații putând să apese mai tare pe dispozitiv, fără să se teamă că s-ar putea răni, în timp ce doamnele trebuie să-l utilizeze cu blândețe.

Folosit de cel puțin două ori pe săptămână, dispozitivul ar trebui să vă lase pielea strălucitoare și mai întinsă decât de obicei