Main menu

header

505 4 1de Gabriela Niculescu

Romanii, egiptenii și orientalii erau cunoscuţi pentru cultul pe care îl aveau pentru băi. Femeile acelor vremuri au făcut din acest obicei un adevărat ritual de înfrumuseţare şi de îngrijire. Tot ele au descoperit şi efectele vindecătoare ale ierburilor, sărurilor şi florilor adăugate în apa pentru baie. Dacă doriţi să vă simţiţi o Cleopatra a zilelor noastre, încercaţi următoarele reţete de băi de înfrumuseţare.

Înlocuiți săpunul cu migdalele

Baia cu migdale este o soluţie ideală pentru pielea uscată. Este recomandată în special în anotimpul rece. Acest tratament poate înlocui săpunul. Se ia o bucată de bumbac, se strivesc câteva migdale şi se leagă săculeţul. În cadă, după ce vă umeziţi pielea, masaţi tot corpul cu acest săculeţ. Udaţi-l din când în când şi continuaţi masajul. Acest tratament exfoliază pielea, fără să agreseze ţesutul şi, în acelaşi timp, o hrăneşte.

Amestec relaxant cu dafin, rozmarin şi muşeţel

Luaţi o mână cu frunze de dafin, de rozmarin şi de muşeţel şi puneţi-le într-o bucată de bumbac. Legaţi strâns săculeţul şi puneţi-l în apa din cadă pentru o jumătate de oră. Scoateţi săculeţul şi frecaţi-vă pe corp cu el, iar apoi faceţi baie în apa în care plantele şi-au lăsat aroma. Această îmbăiere vă va relaxa fizic şi psihic.

Petalele de trandafiri catifelează epiderma

Amestecaţi flori de muşeţel și petale de trandafiri într-un săculeţ din pânză, pe care îl folosiţi ca în procedeul menționat anterior. După o astfel de baie, pielea va fi mai moale şi mai tonică.

Oţetul de malț, ideal pentru tenul gras

O baie cu oţet este un remediu eficient pentru cei care au pielea grasă. Luaţi o cană mare plină cu apă şi adăugaţi câteva picături de oţet de malţ. Amestecaţi bine, iar apoi masaţi-vă pe tot corpul cu această soluţie. La final, faceţi un duş cu apă rece şi veţi vedea diferenţa.

Soluţia hidratantă, recomandată în sezonul rece

Luaţi 200 ml glicerină şi 200 ml apă de trandafiri, pe care le amestecaţi într-o sticlă. Agitaţi bine, iar apoi aplicaţi pe tot corpul, masând uşor. Odată absorbită de piele, această soluţie hidratează puternic pielea, care, în sezonul rece, are mare nevoie de hrănire corespunzătoare, fiind mai predispusă la exfoliere.

Ritualul Reginei Cleopatra

O baie tradiţională, ce „hrăneşte” pielea, este cea cu lapte. Considerată un adevărat lux şi folosită în Antichitate de Cleopatra, dar şi de soţia lui Nero, a rămas cel mai renumit răsfăţ cosmetic al lumii. Luaţi o jumătate de litru de lapte, adăugaţi două linguri cu miere, ceai de muşeţel sau infuzie din petale de trandafiri şi turnaţi mixtura în apa pentru baie. Staţi în apă, masaţi-vă uşor cu un burete şi relaxaţi-vă. Apoi faceţi un duş rece şi vă veţi simţi minunat.

Băile cu uleiuri de mentă, de eucalipt și de violete sunt energizante și se potrivesc dimineața, iar cele de lavandă, de mușețel și de trandafiri au efecte calmante și sunt potrivite băilor de seară!