Main menu

header

506 4 1de Cătălina Tăgârță

Indiferent că preferați să petreceți noaptea dintre ani într-un local sau acasă, în sânul familiei, specialiștii recomandă să vă aranjați cum știți mai bine. De ce?! Fiindcă se spune că așa cum vă găsește noaptea de Revelion veți fi tot anul. Elena Pîțîliga (foto), make-up artist la Etno TV, vă învață ce trebuie să faceți pentru a fi frumoase de Crăciun și de Anul Nou.

Se poartă sprâncenele rotunjite

- Nutzi, te rog să ne dai câteva sfaturi pentru machiajul de Sărbători. Ce pot face cititoarele noastre pentru a fi cele mai frumoase de Crăciun și de Revelion?

- De Sărbători, doamnele se pot machia fie strident, fie natural. Spre exemplu, anul trecut am avut cliente care au mers la local și care au optat pentru un machiaj cu tendința anilor ’20.

- Ne poți da mai multe detalii?

- Este un machiaj mai sobru, în care se folosesc culori mai închise, mai mult nuanțe de gri sau de negru; sprâncenele se arcuiesc, fața se lasă mai albă - nu se închide prea mult la culoare, pentru ca rujul strident și tușul să iasă bine în evidență.

Culori îndrăznețe pentru tinere

506 4 3- Și în anul acesta este aceeași tendință de Sărbători: machiajul să fie mult mai strident decât pe stradă? Multe persoane preferă să folosească doar rimel, gloss și cam atât...

- Da. Cel puțin în noaptea dintre ani, machiajul trebuie neapărat să fie mai strident. Evident că fiecare persoană va ține cont și de vârstă, de ținută, de caracter... Spre exemplu, o persoană de 60 de ani, în ciuda vârstei din buletin, poate fi foarte activă, cu suflet tânăr, și atunci automat are voie să încerce și culori mai tari, mai ieșite din tipare dacă este genul îndrăzneț. Dacă o doamnă este mai sobră, atunci va opta pentru un machiaj mai natural. Însă, tinerele cam toate au voie și chiar e indicat să utilizeze culori îndrăznețe.

Întrebuinţați eyeliner-ul în locul creioanelor

- Haide să dăm câteva exemple și în funcție de haine! Să zicem că e vorba despre o puștoaică, iar ea va purta o rochiță scurtă și foarte decoltată, deci mai extravagantă. Cum ar trebui să se machieze concret?

- Trebuie să țină cont, în primul rând, de culoarea ochilor și a ținutei. Dar, indiferent de preferințele personale, machiajul trebuie să fie mai strident.

- Te rog, să specificăm mai exact ce anume trebuie să folosească... Poate sunt persoane care nu se aranjează de obicei și nu au deloc cunoștințe în domeniu.

- Noi, make-up artiștii, folosim foarte mult eyeliner-ul și mai puțin creioanele - și asta le sfătuiesc și pe cititoarele revistei Taifasuri. Dar eyeliner-ul şi creionul nu sunt suficiente. Pe lângă fardul ales, pe care îl vor da pe toată pleoapa mobilă, în coada exterioară a ochiului se face umbră obligatoriu cu fard negru. Sau, dacă vor să realizeze un smokey ice, vor pune foarte mult negru pe toată pleoapa mobilă, apoi vor face estompări... și, ușor-ușor, pot încerca să combine și diverse alte culori.

„Rujul prea strident poate fi estompat cu pudră”

506 4 2- Nutzi, te rog să le spui doamnelor cum pot proceda pentru a le rezista machiajul!

- În general, machiajul realizat de un profesionist rezistă, fiindcă make-up artiștii folosesc produse profesionale. Dar, dacă vorbim despre o persoană care nu se machiază de obicei și nu are cele mai performante produse, e bine de știut că poate folosi un fixativ de machiaj, și atunci, cu siguranță nu mai are probleme. Fixativul arată ca un spray și se folosește la fel ca apa termală. Doamnele trebuie doar să pulverizeze foarte ușor spre față, de două-trei ori.

- Și chiar funcționează? Spre exemplu, am auzit că nici rujurile rezistente la transfer nu sunt toate eficiente...

- Dacă sunt de la firme bune, nu au voie să nu fie rezistente. Dar, că tot ai amintit de ruj, doamnele e bine să știe că, dacă nu au la îndemână un fixativ pentru machiaj, pot face rujul să reziste mai mult doar aplicând puțin fond de ten pe buze. Și încă un truc ar fi: dacă un ruj este foarte strident, puteți aplica puțină pudră peste el, ca să-l estompați... Cât despre rujurile rezistente la transfer, acestea sunt mate, dar, ca să nu se lipească și să nu deshidrateze buzele, se poate pune un gloss peste ele.

Părul scurt, drept, „asortat” cu rochia mini

- Cu siguranță sunt și doamne care vor petrece Sărbătorile acasă. Lor ce le recomanzi?

- Chiar dacă rămâneți acasă, tot trebuie să fiți cele mai frumoase, pentru că este noaptea dintre ani, și o vorbă din popor spune că „așa cum arăți atunci, așa vei arăta tot anul”.

- Cum trebuie asortată coafura cu machiajul?

- Alegerea coafurii ține mult de îmbrăcăminte și de caracterul fiecărei persoane. Ca exemplu, dacă veți purta o rochie lungă, vă puteți face bucle sau vă puteți prinde părul în coc. La o rochie scurtă, coafura e mai dificil de realizat. Dacă părul e drept și tuns frumos, îl puteți lăsa așa cum este, dacă nu, puteți încerca să realizați cocuri foarte lejere.

- Ne dai un exemplu de coc pe care îl poate face oricine acasă, singură?

- Da. În ultima vreme se poartă părul în coc prins cu ajutorul coronițelor. Acestea se găsesc peste tot în piață și se folosesc destul de simplu: se așază în creștetul capului, iar în spate se prinde părul în ele. N-ar trebui să vă ia mai mult de 5-15 minute, depinde ce vrea fiecare, cât de mult se pricepe și cât de îndemânatică este.

Pe lângă faptul că trebuie să fie bine îmbrăcați, bărbații pot folosi cremă hidratantă, își pot face manichiura, se pot pensa și eventual pot folosi un balsam de buze, ca să nu aibă buzele crăpate și să se simtă neconfortabil

Fondul de ten vă protejează faţa de ger

- Cât despre manichiură, pentru ce pot opta doamnele ca să fie mai deosebite decât de obicei?

- Și în acest caz depinde de personalitatea fiecăreia. Spre exemplu, mie nu-mi plac ojele de culoare stridentă, dar asta nu e o problemă la alte persoane. Toată lumea știe să aplice oja, iar pentru curățat sau pentru tratamente speciale (cum sunt cele cu gel, cu ojă semipermanentă) trebuie să se adreseze unui specialist. Ca sfat de care pot ține cont acasă este că trebuie să folosească, obligatoriu, cremă de mâini în fiecare seară. Și cea de față este esențială în perioada rece a anului. Tenul trebuie hidratat dimineața și seara, iar persoanelor mai în vârstă le recomand să utilizeze și produse antirid. De asemenea, dacă vara nu recomand fondurile de ten, iarna sunt chiar apărătoarea acestora, întrucât protejează pielea de ger.

- În afară de creme, ce alternative există pentru hidratarea pielii pe timp de iarnă?

- Persoanele pot opta și pentru untul de shea sau pentru uleiul de argan. Primul poate fi folosit și pentru masajul facial. E foarte important să faceți masaj facial dimineața sau seara. Se pune cremă sau ulei pe degetele inelare, apoi se fac rotiri circulare pe față, dinspre interior spre exterior, acest obicei prevenind ridurile.