Main menu

header

541 4 1de Cătălina Tăgârță

Tot mai multe femei au început să conştientizeze rolul vital pe care îl are o bărbie suplă şi fermă în obţinerea unui look atractiv şi, ca urmare, şi-au îndreptat atenţia spre această parte foarte vizibilă a fizionomiei lor. În aceste condiții, statisticile arată că operaţiile estetice pentru eliminarea bărbiei duble au devenit în Statele Unite mai frecvente decât liposucţiile, măririle de sâni sau injecţiile cu toxină botulinică.

Cauzată de deficiența de iod

Dacă vă întrebați de ce apare bărbia dublă, aflați că, în primul rând, este vorba despre o particularitate anatomică a corpului uman: muşchii din zona gâtului nu sunt susţinuţi de nicio structură osoasă şi, de aceea, gravitaţia acţionează fără nicio oprelişte asupra lor. Apoi, aceşti muşchi sunt şi foarte subţiri şi nici nu beneficiază de un „antrenament” care să-i fortifice, din moment ce nu sunt utilizaţi pentru mişcări naturale, zilnice, aşa cum sunt utilizaţi alţi muşchi. Bărbia dublă mai poate fi cauzată şi de o deficienţă de iod, de o afecţiune a glandei tiroide sau de o predispoziţie genetică. Şi, foarte interesant, ea poate apărea inclusiv la persoanele slabe, consecinţă a poziţiei incorecte la calculator, a cititului cu bărbia în piept sau a dormitului pe o pernă prea înaltă. Conform specialiştilor endocrinologi, aproximativ 5% din populaţia globului se confruntă cu această problemă inestetică.

Tehnologie utilizată de vedetele de la Hollywood

541 4 2Există însă și vești bune. Dacă vreți să aveți o bărbie ca a vedetelor de la Hollywood nu trebuie să apelați neapărat la bisturiu. Industria de frumuseţe a pus la punct un dispozitiv simplu, ieftin şi mai ales eficient, care vă permite să obţineți o bărbie de invidiat în numai câteva săptămâni. Potrivit experților magzone.ro, aparatul are doar 20 de centimetri lungime, cântăreşte în jur de 250 de grame şi se foloseşte extrem de simplu: se poziţionează între bărbie şi partea superioară a pieptului şi se apasă cu bărbia prin mişcări ritmice. Iar graţie unui resort montat în interior, aparatul permite efectuarea unei anumite curse, lucru care duce la tonifierea întregii zone (deci a bărbiei şi a gâtului).

Efectele se văd la câteva săptămâni

Dispozitivul este prevăzut cu trei resorturi, care pot fi montate după preferinţă, astfel încât rezistenţa la compresie să fie din ce în ce mai mare. Aparatul e comod de utilizat, efortul este concentrat exact acolo unde trebuie, şi rezultatele sunt vizibile după doar câteva săptămâni de exerciţii zilnice, care nu vă răpesc mai mult de șase minute pe zi. Aparatul nu este recomandat însă persoanelor mai mici de 18 ani, celor care au probleme la coloana cervicală sau la gât și nu primesc acordul medicului specialist.

SFAT. Pe lângă exercițiile fizice, în rezolvarea acestei probleme, un rol extrem de important îl are și dieta. Este necesar să consumați cât mai multe fructe și legume în stare crudă, să evitați grăsimile, prăjelile, zahărul și sarea în exces.

Problema apare după 30 de ani

541 4 3Bărbia dublă începe să se contureze în general după vârsta de 30 de ani şi afectează atât femeile, cât şi bărbaţii. În cele mai multe cazuri apare pe fondul îngrăşării, deoarece este un loc propice în care organismul depozitează grăsimea. Faptul că nu poate fi mascată în niciun fel este extrem de deranjant. Însă important este că procesul de formare a bărbiei duble este reversibil! Dacă nu este cauzată de o afecţiune endocrinologică, bărbia dublă poate fi eliminată prin exerciţii fizice.