Main menu

header

542 4 1de Gabriela Niculescu

Majoritatea oamenilor au, la un moment dat în viață, cel puțin o cicatrice - una dintre cele mai inestetice și neplăcute semne cutanate. În funcție de mărimea și de adâncimea lor, unele cicatrice dispar cu trecerea timpului, însă există situații în care localizarea lor în zone expuse sau aspectul extrem de neplăcut cer estomparea lor prin anumite proceduri estetice. Chirurgul estetician Călin Doboș (medalion) ne-a spus cum putem scăpa de ele fără durere.

„Orice leziune cere timp pentru vindecare”

Anumite părți ale corpului sunt mai predispuse la cicatrice. Spre exemplu, pe genunchi și pe coate, cicatricele sunt mai vizibile, deoarece în timpul procesului de vindecare se efectuează mișcări și întinderi ale regiunii ce nu pot fi evitate și care îngreunează procesul de refacere. Fie că este vorba despre cicatrice apărute în urma unor accidentări sau în urma unor intervenții chirurgicale, orice leziune cere timp pentru vindecare. Sunt multe situații în care rezultatele tratamentului cu peeling-uri și creme nu sunt satisfăcătoare, iar atunci se poate apela la procedura de estompare a cicatricelor cu laser sau la atenuarea ori îngustarea lor prin chirurgie estetică. Intervenția chirurgicală implică mai multe tipuri de proceduri, în funcție de complexitatea cazului.

„Intervenția cu laser, cel mai solicitat tratament”

542 4 2Iată care sunt soluțiile pentru diminuarea sau micșorarea cicatricelor.

Intervenția cu laser este unul dintre cele mai solicitate tratamente de estompare a acestor semne. Cei mai mulţi pacienți cer acest tratament deoarece este o procedură fără dureri și cu o vindecare rapidă. Laserul acționează la nivelul profund al dermului, efectuând retensionări ale fibrelor de rezistență. Stratul superficial al pielii este îndepărtat cu ajutorul energiei luminoase pulsate la un nivel scăzut sau cu fascicul luminos continuu. Rezultatele acestui tratament se pot observa în câteva zile de la efectuarea sa.

Apoi, cicatricele pot fi atenuate și prin excizie și sutură, indicate pentru cele de dimensiuni mari. Grefa sau transplantul de piele este indicat pentru tratamentul cicatricelor cu o suprafață extinsă, aflate în zone cu mobilitate ridicată (zona cervicală, mâini sau zone articulare). Operația se desfășoară sub anestezie locală sau regională.

„Expanderul tisular creează un surplus de piele normală în vecinătate”

542 4 3O altă modalitate de eliminare a cicatricei este expanderul tisular, un balonaș de silicon cu forme și dimensiuni diferite, care creează un surplus de piele normală în vecinătatea cicatricei. Acest surplus poate fi folosit pentru acoperirea defectului rezultat după îndepărtarea zonei cicatriceale. Metodele de tratament sunt variate, fiecare fiind indicată pentru un anumit tip de cicatrice. În tratamentul cicatricelor, peeling-urile, gelurile cu silicon sau cremele special concepute pot ajuta în estomparea treptată a acestora.

„Sunt multe situații în care rezultatele tratamentului cu peeling-uri și creme nu sunt satisfăcătoare, iar atunci se poate apela la procedura de estompare a cicatricelor cu laser sau la atenuarea ori îngustarea lor prin chirurgie estetică“

„Estomparea celor mature ţine de mai multe aspecte“

Tratamentul cicatricelor este recomandat doar în cazurile în care se preconizează o îmbunătățire a aspectului lor. Estomparea cicatricelor mature ține de mai multe aspecte precum adâncimea lor, dacă au fost bine suturate și tratate, localizarea lor pe corp, vârsta persoanei respective, cauza apariției, dar mai ales de capacitatea genetică de vindecare. În multe cazuri, ele nu pot fi îndepărtate în totalitate, dar se pot face mult mai puțin vizibile.