Main menu

header

547 4 1de Raluca Grințescu

Verbina exotică este un arbore tropical cu frunzele veșnic verzi, originar din China, Indonezia, Taiwan și din regiuni din sud-estul Asiei, ce poate atinge o înălțime de 12 metri, din familia Lauraceae. Florile sunt mici, de culoare alb-gălbuie, iar fructele mărunte sunt  folosite în special pentru obținerea uleiului volatil cu aromă lămâioasă. La fel ca și la celelalte plante aromatice, uleiul esențial se obține prin distilare cu abur a fructelor, și mai rar a frunzelor, deoarece calitatea uleiului este mai slabă.

În masaj și în apa de baie

Uleiul esențial de verbină exotică are vâscozitate redusă, culoare galben-portocalie, cu note de vârf dulci-florale, lămâioase cu tonuri fructate, folosit și în amestec cu uleiuri esențiale, ca de exemplu: geranium, cedru, citrice, ienupăr sau iasomie. Uleiul esențial este folosit în industria cosmetică, în produse precum: geluri de duș, săpunuri, creme, loțiuni și în parfumerie. Proprietățile sale terapeutice sunt: antiseptic, astringent, antiinflamator, antibacterian, sedativ, tonic. Uleiul esențial de verbină este recomandat în caz de: artrită, reumatism, micoze cutanate,  tratamente cosmetice pentru ten mixt, gras, cu tendințe acneice, iar pe plan psihic calmează, atenuează oboseala, redă optimismul, stimulează concentrarea, reduce anxietatea, stresul și contribuie la un somn odihnitor. Se folosește în uleiul de masaj și în apa de baie.

Cremă pentru iritațiile pielii

Ingrediente: 1/4 cană cu verbină exotică, 125 ml ulei de măsline extravirgin, 30 g ceară de albine sub formă de pastile, 10 picături de ulei esențial de lavandă. Mai aveți nevoie de: tifon, oală, o lingură, elastic din cauciuc și o oală electrică (slow cooker).

Mod de preparare: puneți verbina exotică într-un borcan și turnați peste ea uleiul de măsline, închizând strâns capacul și amestecând cu putere, astfel încât cele două ingrediente să se îmbine. Se lasă două săptămâni. Dacă nu aveți timp să țineți verbina exotică în ulei două săptămâni, există o variantă mai rapidă de a obține un rezultat asemănător. Puneți planta și uleiul în oala electrică, setată pe intensitate scăzută, și lăsați să fiarbă circa trei ore. Turnați amestecul într-o bucată de tifon plasată deasupra unui vas și securizată cu un elastic din cauciuc. Cu ajutorul unei linguri, presați foarte încet petalele îmbibate în ulei, pentru ca acesta să se scurgă în vas. Dacă veți mișca prea repede, uleiul se va scurge în lături, așa că aveți răbdare. Puneți uleiul strecurat într-o oală, pe foc mic. Adăugați ceara de albine și amestecați din când în când, până se omogenizează compoziția. Apoi, adăugaţi uleiul de lavandă și amestecați din nou. Crema obținută se pune într-un vas curat, care se lasă descoperit până când acesta se răcește. După aceea, puteți să acoperiţi cu un capac și să țineți crema într-un loc ferit de soare, timp de un an. Această cremă vindecă iritațiile pielii, buzele crăpate, tăieturile și juliturile, pielea uscată și arsurile minore și este excelentă și pentru persoanele cu ten acneic.

Ulei de corp

Acest ulei de corp este calmant, emolient, dermatoprotector, menține nivelul optim de hidratare. Liniștește, oxigenează pielea, îndepărtează petele. Cum îl preparați acasă: aveţi nevoie de 30 ml ulei de verbină exotică, 28 ml ulei de migdale, 15 ml ulei de sâmburi de caise, 6 ml ulei din germeni de grâu, 18 picături de ulei esențial ylang ylang, 10 picături de ulei de portocale dulci și șase picături de ulei esenţial de lavandă. Toate aceste ingrediente se amestecă, se lasă o zi și apoi se poate folosi. Dacă păstrați uleiul la frigider, îl puteți avea o perioadă îndelungată.

Se folosește în cantități mici; nu se întrebuinţează pe parcursul sarcinii, de persoanele cu tenul sensibil și înainte de expunerea la soare

Vă readuce starea de bine

În cazul în care sunteți stresate, uleiul esenţial de verbină exotică vă induce o stare de bine. Astfel, se diluează câteva picături în ulei vegetal, se aplică în masaj la încheieturile mâinilor (punctele de puls) sau pe al treilea ochi (între sprâncene). De asemenea, pentru masarea zonelor dureroa- se și inflamate, se pun două picături de ulei esențial de verbină exotică diluate într-o linguriță cu ulei vegetal și se masează plexul solar. Vaporizarea uleiului esenţial de verbină exotică combinat cu uleiurile esenţiale de mandarină, lavandă, ylang ylang se face pentru crearea unei atmosfere relaxante.