Main menu

header

571 5 1de Andreea Radu

Machiajul joacă un rol deosebit de important în crearea unui look perfect, care să vă exprime stilul cu bun gust, să evidențieze atuurile și să ascundă micile imperfecțiuni. Odată cu începutul primăverii avem nevoie de un refresh, iar pentru asta, Andreea Rădulescu, make-up artist cu o experiență de șase ani în arta machiajului de scenă, film și efecte speciale studiat la cele mai prestigioase școli de la Hollywood, care a transformat deja numeroase vedete în show-ul „Demascarea” de la Antena 1, a vorbit, într-un interviu pentru „Taifasuri”, despre pasiunea sa, dar ne-a oferit și câteva sfaturi pentru un look perfect.

„Pasionată de Los Angeles, inspirată de Hollywood”

571 5 2- Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru make-up? Cine te-a îndrumat spre Hollywood?

- Consider că orice școală ar trebui să urmărească înclinațiile fiecărui elev încă din copilărie și să le cultive prin exercițiu, tehnici care să le contureze viitoarea meserie. Totodată, familia are un impact major, în cazul meu, mama mi-a insuflat pasiunea pentru make-up, iar tata ne-a susținut în decizii.

- Ai ales să descoperi tainele efectelor speciale, atât de folosite pe platourile de filmare din SUA… Care a fost motivația?

- Întotdeauna am fost pasionată de Los Angeles, inspirată de Hollywood, orașul numărul 1 în lume în domeniul filmului. Sunt pasionată de tot ce înseamnă diferit și special, de aceea, efectele speciale m-au captivat.

- Care sunt cele mai spectaculoase transformări pe care le-ai făcut?

- Cea mai importantă transformare, cea de suflet, a fost realizată în cadrul lucrării de definitivare a cursurilor la Hollywood, model fiind mama mea. Am aplicat o substanţă specială pe jumătatea corpului, astfel încât am obținut o statuie cu forma corpului uman, pe care ulterior am accesorizat-o. În tot acest timp, mama a respirat prin intermediul unor paie. A fost un succes!

- Ai lucrat până acum cu numeroase vedete în proiectul „Demascarea” de la Antena 1. Care transformare a fost mai atipică şi cât durează realizarea unei măști?

- Da, de-a lungul celor cinci ani de colaborare cu Antena 1 am întâlnit diverse tipologii, vedetele sunt speciale, fiecare în felul ei. Realizarea unei măști durează între două și șase ore, în funcție de dificultatea ei. Din punctul meu de vedere, toate măștile sunt speciale, complexitatea lor e diferită. De exemplu, una dintre ele a fost cea de anul trecut a Elenei Gheorghe, care a fost și destul de costisitoare, prețul ei fiind de aproximativ 20.000 de euro. Artista a fost deghizată în Dobie. Sigur că au fost și alte vedete care au fost transformate, ca de exemplu: Marcel Pavel în gheișă, Anna Lesko în „Cap de mort” din Harry Potter, Alex Velea în duhul lui Aladdin, Pepe în Frankenstein, Sorin Oprescu s-a imitat singur, a purtat propria mască, Andreea Bălan - răzbunătoarea Mystique (n.r. - femeia albastră) din X-Men, Adrian Enache în Cruella. Sigur au mai fost și alte vedete pe care le-am transformat, tocmai de aceea mi-ar fi greu să spun care a fost mai specială.

„Tehnica airbrush garantează o rezistență mai mare a fondului de ten”

571 5 3- Cât de importante sunt produsele cosmetice pe care le folosim? Care sunt etapele de la care nu trebuie să ne abatem?

- Produsele au o importanță deosebită, rezistența în timp este oferită de calitatea lor. Avem nevoie ca un make-up să reziste mai mult de 12 ore, însă regula de bază, așa cum ne place nouă, specialiștilor Hollywood Beauty Academy, să spunem este stabilirea corectă a pașilor: demachiere, tonifiere și hidratare. Întotdeauna, produsele pe care le alegem trebuie să se potrivească tenului. Recomand îngrijirea și întreținerea tenului nu doar acasă, ci și prin vizite la salonul de cosmetică. Astfel, curățarea și stabilirea tipului de ten sunt importante, mai ales că nevoile tenului se pot schimba. În acest anotimp, tot mai multe persoane au nevoie de vitamina C, venind după o perioadă a iernii, când ne-au cam lipsit vitaminele. Cert este că nu există o rețetă decât după stabilirea corectă a nevoilor tenului. Totodată, este important să adaptăm tipul make-up-ului la eveniment. În privința tehnicilor de make-up, ele sunt caracteristice fiecărui specialist, însă regula de bază este: gloss, rimel, eye-liner, baza de machiaj, fond de ten înainte de a ieși din casă.

- Fondul de ten îl aplici cu airbrush. Ce ne poți spune despre această tehnică?

- Tehnica machiajului cu aerograful sau cu airbrush makeup a fost inventată încă din anul 1879 și folosită pentru realizarea machiajelor de film. Deși a fost utilizată mai mult pentru realizarea machiajelor pentru efecte speciale, tehnica este recomandată și machiajelor de beauty, pentru că ele devin rezistente chiar și 24 de ore datorită prizei pe piele, dar și pentru că este printre puținele tehnici ce oferă acoperire maximă a petelor și a altor imperfecțiuni.

„Accentuaţi frumusețea naturală, nu fardurile!”

571 5 4- Care sunt tendințele anului 2016 în materie de machiaj? Ce recomandări ai?

- Punctăm tot timpul tendințe, dar uităm de ceea ce ni se potrivește. Sunt de acord cu accesorizarea culorilor impuse anual de Pantone (anul acesta, roz quartz și albastru serenity), însă esenţial este să ne și stea bine. Se poartă tot ceea ce ne avantajează, machiajul adaptat evenimentului și, foarte important, una dintre regulile mele de make-up: „Purtaţi fața potrivită la momentul potrivit, fiţi subtilă, accentuaţi frumusețea naturală, nu fardurile”.

- Putem fi îndrăznețe în acest an?

- Sigur că da. Așa cum spuneam, e bine să ținem cont de tendințe, dar să alegem ce ni se potrivește. Catwalk-ul va rămâne întotdeauna o sursă importantă de inspirație. Important este tipul de eveniment, dar chiar și zilnic puteți alege un ruj în culori statement cu texturi luminoase sau glamour care sunt în trend. Puteți alege fie roz diafan, roșu demn de o femeie fatală sau mov futurist. În 2016, și pudra bronzantă a revenit în tendințe și e perioada potrivită să o aplicăm subtil în viața de zi cu zi. La fel și sprâncenele sunt o importantă trăsătură a feței, așa că nu trebuie ignorate. O simplă conturare a acestora vă poate schimba radical lookul.

„Şcoala se adresează şi celor care vor să înveţe să se machieze singure pentru diverse ocazii“

- În curând vei susține cursuri în București. În ce constau?

- Da, provocarea anului 2016 este deschiderea Școlii de Make-Up „Hollywood Beauty Academy” în București și în Brașov. Cursul vine în întâmpinarea pasionaților de make-up, a celor care doresc să parcurgă primii pași într-o carieră de make-up artist, punându-le la dispoziție un ghid complet al tehnicilor de bază în această meserie. Cursurile noastre se adresează atât celor care vor să urmeze o carieră în acest domeniu, dar și celor care vor să învețe să se machieze singure pentru diverse ocazii. Modulele sunt intensive și potrivite chiar și persoanelor care au un serviciu stabil în timpul zilei. Cel mai lung curs de make-up durează 12 săptămâni, iar tarifele diferă în funcție de modulul ales.