Main menu

header

579 5 1de Gabriela Militaru

Claudia Cardinale este una dintre cele mai faimoase actrițe de origine italiană din Tunisia. Ca un paradox, frumoasa brunetă a învățat limba italiană abia după ce a devenit celebră în Italia, vocea din primele sale filme fiind dublată de alte actrițe. Curtată de cei mai râvniți actori ai vremii, are un trecut dramatic, care include un viol, un fiu ilegitim, un soț dominator și, în cele din urmă, eliberarea alături de tatăl celui de-al doilea copil, o fiică ce-i poartă numele.

Activistă cu state depline

În ciuda zâmbetului mereu afișat, Claudia Cardinale a fost întotdeauna o femeie misterioasă. „Nu-mi place ca oamenii să mă judece după alegerile pe care le-am făcut în viața personală. Aș vrea să mă judece pentru munca mea”, a declarat la un moment dat. Iar munca actriței constă în peste 150 de filme apărute în cei aproape 60 de ani de carieră. Pentru prestațiile sale actoricești, ea a fost răsplătită cu Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția, în 1993, și cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, din 2002, de asemenea pentru întreaga activitate artistică. Iar cât despre frumusețea sa răvășitoare, Claudia Cardinale s-a încăpățânat să ia totul ca pe un dar de la natură. „Nu am niciun merit pentru asta, așa a decis destinul”, scrie actrița în autobigrafia sa „Stelele mele”. În plus, ea a dorit ca viața sa privată să rămână departe de paginile revistelor de scandal. Aceeași discreție a arătat-o și în a-și etala goliciunea pe marele ecran. „Nu am crezut niciodată că scandalul face parte din menirea unei actrițe. Nu m-am arătat niciodată așa cum sunt în realitate sau să-mi etalez corpul în filme. În fiecare peliculă sunt o altă femeie. Când termin rolul redevin eu, dar păstrez asta pentru mine”, declara ea în urmă cu doi ani. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor actriței de a-și păstra secretele, acestea au ieșit la iveală de-a lungul timpului.

Un trecut tumultuos

579 5 2La 16 ani, Claudia Cardinale a fost violată de un pilot francez, eveniment despre care ani de-a rândul nu s-a știut. Din acea nefericită întâmplare a rezultat o sarcină despre care actrița a aflat imediat după ce semnase câteva contracte importante. Claudia Cardinale dorea să păstreze copilul, dar clauzele contractuale erau foarte stricte: nu avea voie să se îngrașe, să se tundă sau să se căsătorească timp de șapte ani. Ea a ascuns sarcina și a continuat să filmeze, iar, mai târziu, sub pretextul unei vizite de studii în Anglia, l-a adus pe lume pe fiul său, Patrick. Multă vreme, actrița a pretins că fiul său îi era de fapt frate. Câțiva ani mai târziu, fiul actriței a fost adoptat de viitorul său soț, producătorul de film italian Franco Cristaldi, cu care Claudia s-a căsătorit în 1966 și de care a divorțat peste nouă ani. Deși Cristaldi a fost cel care a propulsat-o inițial în carieră, actrița a simțit despărțirea de acesta ca pe o eliberare. „M-am simțit în sfârșit eliberată de stereotipul tinerei actrițe atașată de un producător care o domina și care îi dicta cariera. Eram brusc capabilă să lucrez în termenii pe care îi stabileam eu”, a mărturisit actrița. În perioada legăturii cu Cristaldi, Claudia Cardinale a fost totuși distribuită în filme care au ajutat-o să depăşească graniţele Italiei, cucerind Franţa și apoi restul lumii. Astfel, ea apare în „Fata cu valiza”, „Rocco şi fraţii săi”, „Cartouche”, „Ghepardul”, „Opt şi jumătate” și „Pantera roz”. La câțiva ani după despărțirea de Cristaldi, actrița va aduce pe lume o fiică, Claudia, din relația cu Pasquale Squitieri. În același timp, în ciuda „embargoului artistic” impus indirect de fostul soț, Claudia Cardinale continuă să apară în filme importante și să-și consolideze astfel poziția de actriță cu normă întreagă. „Undeva, cândva în Vest”, „Iisus din Nazaret” sau „Un bărbat îndrăgostit” sunt doar câteva dintre ele.

Rețeta machiajului care a făcut-o faimoasă

579 5 3Pe lângă filmele care i-au adus celebritatea, Claudia Cardinale este cunoscută grație faimosului său machiaj. La un moment dat, ea a dezvăluit secretul machiajului său, astfel încât orice admiratoare să-l poată folosi. Totul începe cu aplicarea unui anticearcăn de o nuanță cât mai apropiată de cea a pielii. Urmează apoi o pudră mată de fond și puțin autobronzant pentru pomeți pentru un efect de îmbujorare. Machiajul ochilor începe negreșit cu un periaj al sprâncenelor, care trebuie aranjate cât mai bine și apoi evidențiate cu o pudră cu efect de strălucire, care se fixează cu ajutorul cerii speciale pentru sprâncene. Aplicați în continuare o umbră discretă în nuanțe de bej cald de la gene până la sprâncene pentru a obţine un aspect omogen. Dar adevăratul secret al machiajului folosit de Claudia constă în creionul de ochi. Fie că este un dermatograf sau un tuș negru, trasați o linie mai groasă pe toată pleoapa superioară și una inferioară puțin mai subțire, accentuând-o pe măsură ce vă apropiați de coada ochiului, unde îmbinați cele două linii într-o codiță alungită în sus, în stil retro. La final, aplicați foarte puțină mascara. Folosiți un ruj rozaliu pentru un efect natural. Rezultatul nu poate fi decât unul uimitor, foarte apropiat de cel al actriței despre care actorul David Niven spunea că este „cea mai frumoasă invenție italienească de la spaghete încoace”.

A decis să devină vegetariană

Claudia Cardinale nu este însă cunoscută doar pentru machiajul său, ci și pentru formele de invidiat. După ce ani întregi a fost nevoită să se abțină de la a mânca pentru a nu câștiga kilograme nedorite, actrița s-a obișnuit să mănânce puțin și sănătos. La fel ca multe alte vedete, Claudia nu este adepta înfometării, ci a consumului de produse proaspete și cu aport ridicat de proteine. O vreme, actrița a fost adepta dietei mediteraneene, bazată pe un consum ridicat de legume și fructe de sezon, dar și de carne slabă, ca aceea de pește sau de pui. Mai apoi, actrița a decis să devină vegetariană. Într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani, ea a mărturisit că preferă supele și pastele, și de aceea renunțarea la consumul de carne nu a fost o problemă. Cât despre efectul trecerii timpului asupra ei, Claudia nu-și face probleme și nici nu se gândește să pună piedici procesului de îmbătrânire. „Există atât de multe actrițe care abuzează de chirurgia estetică. Te uiți în oglindă și nu te mai recunoști. Toate femeile acestea seamănă foarte mult între ele. Este inutil să-ți faci lifting facial sau operații estetice. Nu poți opri timpul”, a declarat actrița.

În 2011, Claudia Cardinale a fost plasată de revista „Los Angeles Times“ în topul celor mai frumoase 50 de actrițe ale tuturor timpurilor

Ultimul film al Claudiei Cardinale, „Toate drumurile duc la Roma“, a avut premiera anul acesta

Supa minestrone, favorita starletei

Pentru a se menține în formă, Claudia Cardinale consumă foarte multe lichide, supa italienească minestrone fiind preparatul său preferat.

Ingrediente: 1 dovlecel, 1 conservă cu fasole, 2 roșii, 1 ceapă, 1 cățel de usturoi, 1 linguriță cu busuioc, 1 ceșcuță cu bulion, 400 g parmezan, 1 linguriță cu pătrunjel, paste Orecchiette (paste în formă de ureche), 1 cub de unt, 1 litru de apă, sare şi piper după gust.

Mod de preparare: se curăță usturoiul și ceapa și se taie mărunt. Dovlecelul se spală și se taie cubulețe (cu coajă cu tot). Se călește dovlecelul în puțin unt împreună cu ceapa și usturoiul, după care se adaugă un litru de apă, roșiile tăiate cubulețe și bulionul. Puneți sare și piper după gust. Se lasă la fiert timp de 10-15 minute. La final se adaugă pastele Orecchiette și conserva cu fasole. Se asezonează cu pătrunjel și busuioc. Atunci când pastele s-au fiert, supa se servește garnisită cu parmezan.

La 78 de ani, vedeta din „Undeva, cândva în Vest” se bucură că este sănătoasă și că poate lucra alături de actori tineri