Main menu

header

651 4 2de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Imaginația nu are limite când vine vorba despre machiajul destinat nopții de Halloween. În acest an sunt foarte căutate modelele cu insecte care înfricoșează de când lumea: păianjenii.

Insecta-miracol, inspirație pentru noaptea terorii

Foarte mulți specialiști în make-up, dar și persoane obișnuite care vor să fie la modă și au îndemânare recurg la nenumăratele modalități în care pot fi folosite desenele cu insecte de groază pentru a crea lookuri extravagante. Deși în viața reală atunci când oamenii văd un păianjen se grăbesc să-l lichideze, insecta bântuie multe nopți, este erou de cărți și de filme, are personalitate macabră distinctă în tot ceea ce înseamnă tradiția horror a culturii umane. În aceste condiții, nu este de mirare că trendul de Halloween 2017 are ca inspirație centrală păianjenul, insecta-miracol care țese o pânză mai rezistentă decât oțelul, dar are și capacitatea de a ucide.

Lookul „văduva neagră”

Un costum reușit de Halloween poate fi mult mai simplu de obținut decât un machiaj inspirat. De fapt, se poate purta și o rochie din dantelă la un look terifiant, de femelă-păianjen crudă și agresivă. Intitulat „văduva neagră”, machiajul care poate stârni uluire este și creativ, și dramatic în același timp. Cheia este centrarea pe ochi, unde se creează pânze de păianjen, completate cu gene foarte lungi și cu umbre întunecate. Folosind culorile negru și alb și acompaniind machiajul cu mici păianjeni pe frunte sau la colțul gurii se pot stârni frisoane oricui. Agrafele în formă de păianjen pot completa până la dramatism această apariție.

Specii de groază

Vă amintiți de scena din „Stăpânul inelelor”, în care hobbitul este înfășurat în pânza albă de păianjen? Ei bine, vă puteți crea înfățișarea unei asemenea regine-insectă fără prea multă bătaie de cap. Vopsiți-vă fața cu alb, adăugați celebrii colți ai păianjenului în fiecare... colț al gurii și desenați o pânză de păianjen în jurul ochilor. Dacă la toate acestea adăugați o glugă neagră, efectul va fi complet și de toată spaima.

„Regina” de spaimă

651 4 3Dacă vă doriți un look de groază, puteți încorpora în ținuta de Halloween tot ce are legătură cu păianjenii, punându-vă pe bărbie imitație de astfel de pânză, ochi de păianjen pe tâmple, aplicând un ruj foarte roșu și lentile de contact tot roșii, care vor băga groaza în oricine va avea curajul să vă privească. Un machiaj care are în centru păianjenul nu trebuie să fie respingător ca să-și poată face efectul, este suficient să vă punctați trăsăturile cele mai importante cu elemente care trimit la această insectă, și efectul este garantat. Un model poate fi și fard de pleoape purpuriu combinat cu buze verzi și trei vene proeminente în zona frunții...

Zombi de o noapte

651 4 4Și pentru că aproape nu există noapte de Halloween fără zombi, de ce să nu fie legat de tema păianjenului? Un indiciu: pentru o reușită deplină a apariției, trasați cu machiaj picioare de păianjen din colțul ochilor, desenați în tușe groase colții insectei dinspre obraji spre gură, adăugați cât mai mult negru în jurul ochilor și la baza frunții, completând totul cu o pereche de lentile de contact negre. Este posibil să vă creați o apariție care va speria multă lume, dar veți fi și în plin trend de Halloween.