Main menu

header

38-10-1de Gabriela Niculescu

- Fără compuşi produşi artificial

Influenţele BIO au ajuns şi în România. Suntem din ce în ce mai preocupaţi de ce alimente consumăm şi de ce produse folosim, indiferent că sunt destinate sănătăţii sau frumuseţii. Ne-am gândit că este important pentru noi să ştim cum acţionează produsele de îngrijire personală asupra noastră, ce le face atât de căutate şi de ce merită să investim în ele. Pentru a pătrunde în universul produselor BIO am stat de vorbă cu doamna Mădălina Ulmeanu (foto), specializată la Paris în Aromaterapie şi Aromacologie BIO.

Extrase din plante, cu efecte benefice pentru epidermă
- Care sunt diferenţele dintre produsele cosmetice BIO şi cele obişnuite?
- Produsele BIO sunt 100% naturale, certificate şi controlate de un organism precum ECOCERT, în cazul celor franţuzeşti. Nu conţin parabieni (conservanţii ce fac ca viaţa cosmeticelor să fie mai îndelungată), phenoxyethanol-ul, PEG (propil-etil-glicol), uleiuri minerale, silicon şi tot ce este de origine petrochimică. Nu au nici coloranţi sau parfumuri sintetice ce sunt folosite în cosmeticele obişnuite şi sunt nocive. Toate aceste substanţe se absorb în organism în momentul în care noi ni le aplicăm pe piele şi, pe termen lung, duc la diferite boli şi forme de cancer la ficat, la sân, dereglări hormonale, probleme de infertilitate, avort spontan etc. Produsele BIO nu sunt testate pe animale, sunt fair trade (comerţ echitabil), sunt împachetate în ambalaje reciclabile şi biodegradabile. Produsele cosmetice obişnuite nu respectă aceste valori.

- Ce stă la baza producerii lor?
- Aceste produse provin din agricultura biologică, utilizează ingredienţi activi precum uleiurile esenţiale, hidrolaţi, uleiuri vegetale, conservanţi naturali BIO, ceară vegetală şi altele. Acestea sunt extrase din diferite plante, cu efecte benefice pentru pielea noastră.

- Sunt mai eficiente?
- Da, datorită ingredienţilor activi şi formulelor 100% naturale ce nu utilizează compuşi chimici. Produsele BIO ne fac frumoase nu numai în exterior, dar şi în interior, lucru pe care îl ignorăm de foarte multe ori.

„Ingredienţii activi luptă împotriva stresului cutanat”
- Ce efecte suplimentare au produsele BIO asupra tenului şi corpului nostru?
- În primul rând, nu ne afectează sănătatea şi, în al doilea rând, uleiurile esenţiale şi ingredienţii activi din plantele respective sunt foarte eficienţi: luptă împotriva radicalilor liberi, stresului cutanat, celulitei şi vergeturilor.

- Cum şi de ce v-a venit ideea de a aduce în România aceste produse de la Paris?
- Soţul meu, om de afaceri francez, utiliza deja produse de înfrumuseţare BIO şi m-a convins să renunţ şi eu la cele convenţionale, datorită efectelor nocive pe care le au pe termen lung asupra sănătăţii şi asupra mediului înconjurător. Eu le-am descoperit într-o vacanţă în sudul Franţei, unde am vizitat cu soţul meu muzeul de Aromaterapie Florame de la Saint-Rémy en Provence. Acest muzeu are şi un magazin de cosmetice BIO şi am fost sedusă pe loc. În 2006, în România nu existau astfel de produse şi, cum sunt o mare adeptă a frumuseţii sănătoase, mi-a venit ideea să le aducem şi la Bucureşti, deoarece consider că româncele sunt femei foarte frumoase şi frumuseţea trebuie să şi-o păstreze în mod natural, fără a mai fi nevoie să-şi distrugă sănătatea.

- Care sunt aceste produse?
- Ar trebui să începem mai degrabă cu ce produse nu se găsesc în gamele BIO. Actualmente, există o mare varietate de produse ce evoluează de la an la an. De la uleiuri esenţiale 100% biologice cu care ne putem trata împotriva diferitelor probleme (stres, digestie şi circulaţie deficitare, hematomi, micoze, insomnie etc.) până la game de cosmetică pentru copii, femei, bărbaţi, game de make-up, game de difuziune pentru casă şi aromaterapie.

- Ce ne recomandaţi pentru a putea scăpa de celulită şi vergeturi?
- Trebuie să înţelegem că nu putem scăpa de vergeturi definitiv din moment ce le avem. Putem doar să le diminuăm sau să prevenim apariţia lor. Avem un ritual de îngrijire şi întreţinere cu produse BIO foarte eficient:
- împotriva vergeturilor - pentru o compoziţie de 10 ml: 10% ulei esenţial Helichrysum italiana, 10% ulei esenţial Ciste, în combinaţie cu ulei vegetal de argan şi sâmbure de caisă. Aplicare locală o dată sau de două ori pe zi.
- împotriva celulitei - pentru o compoziţie de 50 ml: 10% ulei esenţial Cyprès, 10% ulei esenţial cedru de atlas sau Lemongrass, în combinaţie cu ulei vegetal de susan, Calphyllum şi sâmbure de strugure. Aplicare locală de două-trei ori pe zi.

Pigmenţii vegetali sunt miraculoşi

- Ce ne puteţi spune despre produsele de make-up?
- Sunt sănătoase şi performante în acelaşi timp. În prezent, nu mai trebuie să recurgem la diferite produse de make-up cu ingredienţi ce ne compromit sănătatea. Sunt de o înaltă tehnicitate şi calitate, rezistă pe durata întregii zile, iar, ca varietate de nuanţe, depăşesc multe game tradiţionale. Combinaţiile obţinute din pigmenţii din plante sunt miraculoase.

Gamă pentru bărbaţi

- Există produse BIO şi pentru bărbaţi?
- Da, bineînţeles. De la spumă de ras, deodorant, ambele fără aluminiu şi alcool, creme antiageing, after shave, tratament contur ochi şi altele, produse ce ne ajută să prevenim primele semne ale îmbătrânirii şi să luptăm împotriva radicalilor liberi. Gama noastră este pe bază de uleiuri esenţiale de cedru şi argan.