Main menu

header

de Elena Şerban

Există multe persoane care confundă lămâile cu lime-ul, deşi între cele două fructe există diferenţe semnificative. Confuzia poate proveni din faptul că lime-ul este cunoscut şi sub numele de lămâia verde. Cele două citrice sunt atât folositoare în gastronomie sau pentru sănătate, ci şi în cosmetică.

Citrica verde sprijină digestia
Lime-ul şi lămâia se diferenţiază prin mai multe lucruri ce ţin atât de substanţele pe care le conţin, cât şi de proprietăţile lor. Astfel, prima este indicată suferinzilor de ulcer (datorită acidului citric, ce are reacţii alcaline în sistemul digestiv al bolnavilor), în acest context lămâia fiind interzisă. De asemenea, uleiul volatil de lime este folosit în medicină, deoarece îmbunătăţeşte digestia. În ceea ce priveşte proprietăţile, lime-ul conţine mai mult calciu şi mai mult fosfor decât lămâile, dar mai puţină vitamina C.

Reduc ridurile fine
Ridurile de expresie apar primele şi, de obicei, nu prea avem cum să le oprim. Dar, cu ajutorul unei măşti pe bază de lămâie, se va reuşi amânarea lor. Pentru a realiza acest lucru, amestecaţi o linguriţă cu miere, cinci-şase picături de suc de lămâie şi o picătură de ulei de migdale dulci. Întindeţi masca astfel preparată pe faţă şi curăţaţi după 20 de minute cu apă călduţă.
Tot contra ridurilor fine sau de expresie este eficientă masca preparată din sucul unei lămâi, două linguri cu miere şi o jumătate de cutie (50 g) de iaurt. Întindeţi pe faţă, masând uşor. Această mască poate fi folosită cel mult o dată pe săptămână.
Şi lime-ul poate fi eficient, iar tenurile grase şi cele acneice au în această citrică cel mai mare duşman, deoarece, datorită conţinutului său, curăţă pielea şi combate radicalii liberi, reducând astfel ridurile fine.

Catifelează călcâiele
Pielea groasă şi întărită de pe călcâie devine moale şi catifelată dacă faceţi o baie la picioare astfel: puneţi într-un lighean cu apă caldă (nu fierbinte) sucul de la un lime, o jumătate de cană cu sare de mare şi trei picături de ulei de eucalipt. Ţineţi picioarele în această apă timp de un sfert de oră. Ungeţi-le apoi cu o cremă grasă.

Bune exfoliante
După o iarnă grea, în care pielea s-a sufocat aproape sub hainele groase, aveţi nevoie de un exfoliant care să îndepărteze celulele moarte. Puteţi prepara acasă un astfel de produs: combinaţi o linguriţă cu sare de mare, o jumătate de linguriţă cu ulei de măsline şi coaja rasă a unui lime. Nu amestecaţi prea energic dacă nu vreţi să dizolvaţi sarea (şi nu este indicat, deoarece trebuie să fie un scrub). Aplicaţi pe pielea corpului (nu pe faţă!), masând uşor. Faceţi apoi duş cu apă caldă şi ungeţi-vă cu o cremă hidratantă.
Pentru exfolierea pielii de pe faţă puteţi încerca un tratament astfel: tăiaţi o lămâie în jumătate, puneţi pe suprafaţa secţionată o linguriţă cu zahăr şi puţină apă, ştergeţi tenul cu lămâia astfel pregătită şi lăsaţi sucul să acţioneze peste noapte. Dimineaţa nu vă veţi mai recunoaşte tenul. Tratamentul trebuie efectuat în fiecare seară, timp de o săptămână.

Măşti pentru ten
Amestecaţi câte o linguriţă cu miere, ulei de măsline şi suc de lămâie. Se va forma o pastă, pe care trebuie să o întindeţi cu grijă pe toată faţa (sau doar pe zonele cu probleme dacă aveţi ten mixt). După zece minute se usucă şi se îndepărtează folosind apă călduţă din belşug.
În cazul tenului gras combinaţi două linguri cu suc de lămâie, două linguri cu votcă, o lingură cu apă distilată şi o linguriţă cu hamamelis. Întindeţi amestecul pe zona grasă. Clătiţi cu apă caldă după trei-patru minute.

Regenerează părul uscat şi deteriorat
Lămâia vă ajută să aveţi un păr frumos şi strălucitor fără să apelaţi la sprayuri pline de chimicale. Preparaţi un amestec astfel: o cănuţă cu ulei de măsline, trei sferturi de cană cu miere şi patru linguri cu suc de lămâie se amestecă şi se întind pe părul spălat în prealabil şi şters de surplusul de apă. Acoperiţi podoaba capilară cu o cască de duş timp de o jumătate de oră. După acest interval de timp şamponaţi şi apoi clătiţi cu multă apă.
Iată un alt preparat excelent pentru persoanele cu părul creţ sau ondulat, care se încurcă uşor sau pentru persoanele care au părul foarte uscat şi subţire. Amestecaţi un sfert de cană cu suc de lămâie şi trei sferturi de apă. Puneţi această soluţie într-un pulverizator şi aplicaţi pe păr. Apoi staţi la soare cel puţin o jumătate de oră. Părul va arăta ca într-o reclamă.

Unghii mai puternice
O mână curată şi îngrijită, „împodobită” cu unghii frumoase şi puternice este visul tuturor femeilor. Mai ales al celor ale căror unghii sunt casante şi se rup foarte uşor. Pentru a le întări, înmuiaţi-le zece minute într-un bol în care aţi stors o lămâie.

Mâini demne de admirat
Dacă, din diverse motive (vreme rece, spălat vase sau tratamente cu diverse creme nepotrivite), pielea mâinilor s-a uscat peste măsură, nu vă faceţi griji! Faceţi un piure din o linguriţă cu suc de lămâie, o linguriţă cu miere şi o cană cu făină de ovăz şi întindeţi-l cu grijă pe mâini. După ce îl lăsaţi să acţioneze 20 de minute, clătiţi-vă şi ungeţi-vă cu cremă specială pentru mâini în care puteţi picura puţin ulei de măsline.

Cum să le deosebiţi

Pentru a nu confunda niciodată un lime cu o lămâie crudă, care are coaja verde, e bine să ştiţi următoarele:
- lămâia are formă ovoidă, în timp ce lime-ul are o formă sferică;
- lămâia este mai uşoară decât lime-ul (care are pulpa mai densă). Într-un vas cu apă, prima va pluti, deoarece este bogată în lipide şi este mai puţin densă decât apa, iar lime-ul se va duce la fundul vasului;
- lămâia este mai frecvent folosită în prepararea deserturilor, iar lime-ul, care este mai aromat şi mai dulce, se potriveşte mai bine la tequilla, gin tonic sau cocteiluri, dar şi pe post de condiment în mâncăruri mexicane, împreună cu foi de dafin şi cuişoare.

Pont! Înainte de a folosi sucul de lime este bine ca acesta să ajungă la temperatura camerei

Atenţie! Preparatele cu bază de lămâie nu trebuie folosite în zona ochilor!

Sfaturi!
- Scăpaţi de punctele negre dacă seara, înainte de culcare, aplicaţi suc de lămâie proaspăt pe zonele cu probleme. Dimineaţa, spălaţi-vă cu apă călduţă şi aplicaţi crema obişnuită.
- Pielea va deveni moale şi albă dacă veţi adăuga 1/2 pahar cu suc proaspăt de lămâie în cadă. Totuşi, nu staţi în apă mai mult de 20 de minute.