Main menu

header

25-08-1de Cătălina Tăgârţă

Tinere şi frumoase. Aşa sunt persoanele care apelează la masajul cu scoici calde, un tratament nou, revoluţionar, în domeniul beauty wellness. Dacă terapia cu pietre calde aparţine de trecut, aceasta este terapia prezentului: o „întâlnire între sănătate şi frumuseţe”. Florica Munteanu (foto), medic homeopat la Clinica Dermavital din Bucureşti, ne-a spus mai multe despre acest tip de masaj.

Se folosesc cochilii tip „venus”, aduse din Philipine
Terapia cu scoici a fost creată de doctor Belter, din Germania. Scoicile se încălzesc la temperatura corpului în combinaţie cu substanţele oceanice special create de acest specialist, care dau o senzaţie de linişte, de echilibru, şi duc la o relaxare profundă, specială. „Caviarul, sărurile minerale, algele marine, extractul din scoici şi spirulina sunt numai câteva din complexul de substanţe oceanice oferite în acest tratament special numit masaj cu scoici oceanice. În plus, în acest masaj se folosesc scoici oceanice de o anumită mărime, tip «venus», aduse din Philipine”, ne-a mărturisit medicul homeopat Florica Munteanu.

Sunt îndepărtate celulele moarte
Căldura plăcută pe care o emană aceste scoici, umplute cu o combinaţie minerală din lavă vulcanică, duce la un echilibru între corp şi psihic. Scoicile ce fac minuni sunt fine, nu zgârie, iar în spate au un orificiu prin care sunt introduse substanţele menţionate, necesare pentru tratament.
Ţinând cont că sunt permeabile într-o oarecare măsură, scoicile permit vitaminelor şi mineralelor din acele substanţe să treacă pe corp, să intre chiar în piele când se încălzesc. „Efectul benefic al căldurii este captat imediat de pielea şi de musculatura corpului”.

Benefic şi pentru ten
„Se pot aplica scoicile cu mare succes şi pe ten. Procedura începe cu un peeling (gomaj) cu o mănuşă specială, după care pielea rămâne curată, eliberată de celulele moarte. Urmează apoi masajul cu scoicile calde, ce alunecă prin mâna terapeutei fără întrerupere, pe tot corpul. Apoi, procedura se încheie cu masaj de remodelare ce conţine un alt complex de alge tip Doctor Belter”, a mai spus specialista.

O şedinţă pe săptămână dă rezultate pe termen lung

Sănătatea este o stare optimă de bunăstare fizică, emoţională şi psihică, nu înseamnă doar absenţa bolii. Scoicile au capacitatea de a echilibra chakrele energetice ale corpului, de aceea o şedinţă de masaj, ce durează circa 50 de minute, trebuie făcută la un interval de o săptămână. „Masajul cu scoici curăţă pielea de impurităţi şi duce la echilibrarea metabolismului, florei intestinale, reglează constipaţia, ciclul menstrual, elimină bufeurile şi căderea părului. De asemenea, îndepărtarea stărilor depresive şi hyperhidrozelor sunt alte câteva dintre efectele benefice ale acestui gen de masaj”, a mai spus homeopata Florica Munteanu.

- Terapia îndepărtează constipaţia, reglează ciclul menstrual, elimină bufeurile şi stopează căderea părului.